11 februarie 2010

Bani. De două ori.

Hey lucky people, North and South
This is your leader, I'm called "the mouth"
We're gonna play a game that's funny
Get the, get the, get the money


"Get the Money" - Goran Bregović

Audiţie de arii naţionale

pe blogul lui TRU de la Radio Europa Liberă

Statul financiar grec a dat faliment. Formula „statul financiar” e, în cazul Greciei, cît se poate de exactă. Numai ea poate descrie originea şi structura politicilor care au strangulat şi, apoi, doborît sistemul financiar naţional. Căci falimentul grec nu are nimic aventuros sau obscur.

Declinul a fost iniţiat şi alimentat în mod transparent şi direct de politica financiară şi fiscală de bază a statului. Reţeta a fost şi a rămas simplă: un paternalism neclintit, susţinut prin cheltuieli oarbe la orice raţionament economic. Statul grec a practicat un socialism voios şi iresponsabil, pe care l-a corectat strict imaginar prin raportări bugetare false, după ce Grecia a fost admisă în zona euro.

Concomitent, psihismul social naţional s-a ocupat de rest, devorînd ultima formă de prudenţă financiară care ar mai fi putut menţine declinul în limite tolerabile. Sindicalizarea economiei şi a mentalităţilor a făcut imposibilă orice restrîngere sau atenuare a gratificaţiilor acordate automat unei forţe de muncă ineficiente, turbulente şi răsfăţate. Năruirea sistemului financiar grec e o coproducţie stat-societate, unde statul a asigurat fondurile iar societatea atitudinea.

Povestea falimentului grec nu e completă fără panaşul ideologic naţionalist. Căci Grecia face figura tristă a unui stat care ezită în pragul modernizării efective şi se pricepe să ezite pe fundalul unui program permanent de arii naţionale. Criza financiară e, în cazul Greciei, parte a unei împotriviri sistematice la adaptarea şi coordonarea cu funcţiile moderne ale statului. Însă acelaşi stat care a risipit avuția naţională şi a tolerat un nivel orbitor de evaziune fiscală propagă un naţionalism neîmpăcat şi absurd. Această funcţie aparent inutilă şi inexplicabilă în condiţiile europenizării, e mult mai mult decît o reminiscenţă secundară. Dimpotrivă, naţionalismul plenar şi oficial grec e expresia directă a realităţii sociale şi mentale de adîncime în Grecia. Contrastul e şocant şi poate fi observat cu uşurinţă din băncile Parlamentului European.

Două exemple proaspete. În timp, Uniunea Europeană e frămîntată de dilema greacă, parlamentarii europeni greci sînt confiscaţi de nevoia de retorică naţionalistă. Asta înseamnă că orice discuţie şi orice temă duc în mod necesar la Macedonia. Deciziile UE care va interveni sau nu pentru a răscumpăra sistemul financiar grec, vor creea un precedent esenţial pe care pieţele îl vor înregistra, exprimîndu-şi încrederea în sau pariind împotriva zonei euro.

Răspunsul parlamentarilor europeni greci e Macedonia! Mai precis, un cumul de argumente istorice şi retorice neguroase, care îl convoacă zi şi noapte pe Alexandru Macedon şi îl poartă prin comisii parlamentare şi şedinţe plenare. Cine e de vină pentru crahul finanţelor publice, în Grecia? De la euro-paralmentarii greci se poate afla că totul e rodul unei conspiraţii bancare internaţionale care urmăreşte, printre altele, să promoveze cauza Macedoniei.

Un parlamentar german a avut temeritatea să ceară colegilor greci deblocarea discuţiilor despre viitorul regim al vizelor în relaţia Macedonia-UE. Răspunsul grec a comunicat asistenţei că Macedonia nu poate fi discutată de reperezentantul unei ţări care „a ucis milioane de oameni în al doilea război mondial”.

Mania naţionalistă greacă e un spectacol şocant. Însă lecţia e mult mai vastă şi mai gravă. Boala stationară a discursului naţionalist maschează o fixaţie care n-are, de fapt, de-a face cu teme istorice sau naţionale, ci numai cu un blocaj în faţa nevoii de mişcare pe care o presupune modernizarea.

Amintirea anilor furinbunzi ai naţionalismului de stat român (1990-2000) e utilă, aici. Şi în cazul României şi în cazul Greciei, acelaşi ecran patriotic a mascat refuzul de acomodare la modernitate. Împotrivirea la schimbare şi incomfortul enorm pe care îl presupune deplasarea de la obişnuinţa comodă a tribalismului la societetatea responsabilă produc şi sistematizează discursul de aparenţă naţionalistă. Acest vaiet inadaptat şi nu cine ştie ce plîngere istorică reală se aude din spatele marii şi zgomotoasei retorici naţionale.

************

Keeping the pound saved us from Greece's fate

pe blogul lui Daniel Hannan de la Telegraph

Woe, woe, woe, sings the chorus. Greece’s travails follow one another with the inexorability of a Sophoclean tragedy. We had the hubris of the artificial boom, when markets conned themselves into thinking that Greek and German debt were interchangeable. We had the nemesis of the overdue correction. Now EU leaders hope for catharsis: a settlement that will sting the speculators, make the Greeks behave responsibly and put the euro on a surer footing.

British Euro-sceptics should take no pleasure in what is happening. Greece is a friendly country, whose people deserve better. Much of its sovereign debt is owed to City institutions. In any case, the Eurozone is our major trading partner: Britain’s prosperity is linked to Europe’s. As the drama unfolds, though, we should take note of the following:

1. Greece is in this mess because it is in the euro. Had it kept the drachma, the bubble would not have blown up as it did: the markets would have imposed a corrective years ago.

2. France and Germany are in this mess because they are in the euro. Had they declined to merge their currencies with those of the southern states, a Greek default would not be nearly so severe a danger to them.

3. Britain is not in this mess because it stayed out of the euro. Remember the way William Hague used to bang on about seeing the currency work “in good times and in bad“? He was right, wasn’t he?

4. So were those who argued that the euro was not an optimal currency area – in other words, that a single interest rate would damage some of its participants. Greece, Ireland, Portugal and Spain have learned this to their cost.

5. And so were those who argued that monetary union would lead to fiscal union: the EU has now effectively assumed control of the Greek economy, on everything from pensions to healthcare.

6. Keeping the pound has saved Britain from a similar calamity. Monetary policy did exactly what monetary policy is supposed to do in these situations, acting as a shock absorber. Had we not accommodated a 25 per cent devaluation in our currency, we would have felt such a devaluation in output and jobs.

7. Devaluation is a vital short-term option, but it is not a substitute for sound money. Britain’s deficit is almost as high as Greece’s: ours just under 12 per cent of GDP, theirs a little over. We’ve had the first aid, but we still need the surgery. That will come with the election of a new government.



13 comentarii :

Despina spunea...

"Who has money has the power" :(

Am citit pe undeva zilele trecute a se cam asteapta o noua criza de data asta provocata de situata UE ( Grecia, Portugalia,etc)
Daca stiau ca Grecia falsifica raportarile in ultimii ani,de ce au lasat lucrurile asa?

Riddick spunea...

Dar chiar UE nu a mai avut un audit general de mai bine de 14 ani...

Şi poate că mai este şi alt scenariu:

Dollar, Euro—or Euromark?
Was the EU single currency set up to fail?

http://www.thetrumpet.com/index.php?q=6953.5471.0.0

Despina spunea...

1.Riddick-cred ca a venit un virusache pe la tine !

2.
Si asta s-ar putea cu cosul valutar.
Cand am fost eu la un curs am invatat despre DST-(drepturi speciale de tragere) ce punea laolalta vreo 5 valute intr-o anumita proportie iar fiecare moneda nationala se raporta la DST . De ex 1 eur=4,1 lei, devine
1 DST= 3,9 lei
Stiu ca n-a durat mult povestea asta

Riddick spunea...

Deh... tot intră unul cu IP 255.255.255.255.

Scrie te rog ce ai observat (avertisment "attacked site", etc). Eu nu văd nimic.

Despina spunea...

zice asa:
"riddick.blogspot.com contains elements from the site blog.webphoto.ro wich appears to host malware-software that can hurt yopur computer" etc...

Riddick spunea...

Aha... am să-l scot (momentan ?) din blogroll. Scrie-mi din nou, cam într-un sfert de oră, te rog.

Despina spunea...

N-a mai aparut.
Cred ca ai rezolvat

Riddick spunea...

Da. Blogul lui Schmoukiz are multe linkuri şi RSS-uri, cine ştie ... Voi verifica linkul la Schmoukiz via blogul lui C. Pătraşconiu. Dacă se remediază , intră iar în blogroll.

Despina spunea...

NU stiu daca te-ai uitat pe dreapta.net.Ce-i fac lui Ashton !

Riddick spunea...

Da, acum m-am uitat. Le-a revenit feedul, se încarcă bine acum.

Ce faţă avea ţaţa când îi spunea Farage că lucra retribuită de comunişti în anii '80 ( postarea mea - "Două discursuri").

Despina spunea...

Si mai si sta impreuna cu Barosso ca niste scolari pusi la colt.Se stiu cu musca pe caciula.
Pana la urma au un mare tupeu amandoi.!

amanda13 spunea...

am scris si eu despre Grecia, sunt absolut siderata si de o reactie si de alta. Grecii nu sunt doar intepeniti, sunt si rupti de realitate complet cu pretentiile lor. Nemtii&co. arata pe de alta parte ca fiecare in EU este pe cont propriu...

Riddick spunea...

Am citit ce ai scris, dar nu am avut timp să comentez, am cam fost plecat azi.

Further reading: Greek bail-out special

http://blogs.ft.com/brusselsblog/2010/02/further-reading-greek-bail-out-special/


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: