Aloo, să nu ziceţi că nu v-am zis !
14 decembrie 2009
PnL mimează negocierile cu PDL
Când pleci la negocieri cu condiţia de "premier independent" ori "din partea PnL", mai bine stai frumos la sediu şi ţii conferinţe de presă ori te plimbi cu iahtul pe la Monaco.
După scena penibilă din seara de 6 decembrie, cu schimbul de jachete roşii şi portocalii, petroliberalii încearcă o ieşire din situaţie.
Bineînţeles că nu va fi vreun rezultat pozitiv. Dacă PDL "îl convinge" pe Liviu Negoiţă să-şi depună mandatul, face cea mai mare greşeală de la numirea lui Tăriceanu premier din partea alianţei D.A.
Aloo, să nu ziceţi că nu v-am zis !
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
..pentru care este bine că nu avem la guvernare coaliţia roşie PSDNL : Ion Iliescu : Eu aş fi împotrivă Iliescu a fost întrebat cum c...
-
"Eu sunt motanul Dănilă / Sunt cel mai straşnic motan !" Zvon, nezvon, se cam coace o alianţă cu acte-n regulă PSD-PNL-(PC)...
-
La Poiana Brașov, are loc Colegiul Director al PDL. În aceeași stațiune are loc Conferinţa Ligii Aleşilor Locali ai PNL. Să sperăm că nu v...
-
"Extremism" - cuvântul-clişeu folosit de stânga pentru a defini ideile de dreapta. Next time Dem...
-
De ceva vreme a început o campanie mediatică pentru susţinerea lui Marius Oprea, directorul IICCR (Institutul pentru Investigarea Crimelor C...
-
Hey lucky people, North and South This is your leader, I'm called "the mouth" We're gonna play a game that's funny ...
-
Premierul Emil Boc demontează speculaţiile media privind noua lege a pensiilor, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax. În interviu ma...
-
"Sanieee, cu zurgălăăăăiii...vine reforma peste noi !" Tupeul acestui individ este din ce în ce mai enervant. Dup...
13 comentarii :
N`am vazut atata nesimtire din partea PNL de cand ma stiu. Vremurile cu Antonescu se anunta a fi mai grele decat cele cu Tariceanu. Cam asa pare.
http://nu-suntem-prosti.blogspot.com
Vremuri grele, dar şi lumea mai în cunoştinţă de cauză.
Crin Antonescu e dus tare cu pluta! O sa duca PNL-ul de rapa. Si cand te gandesti ca el e initiatorul "revolutiei bunului simt" dar misster Crin are obrazul extrem de gros si nu stie ce e acela bun simt. E condus de o ura personala pentru Base si nu tine cont de INTERESUL NATIONAL. Ce e mai tragic e faptul ca multi asa zisi liberali il sustin neconditionat pe groparul PNL-ului.
CRETINI!
Mă cam pune pe gânduri rinocerizarea PNL, dar mai ales a unor votanţi de-ai lor, care susţineau alianţa D.A.
Hai ca i-am ciuruit!sa stiica de-acum se va pune Basescu pe ei.Eu cred ca n-a scos inca acea caseta.Dupa cum il stiu de-acum incolo va ataca.
Felicitari la toata lumea :)
@monica: Bine ar fi să se asocieze şi cealaltă jumătate (votanţii, adică), pe măsură ce vor înţelege care este interesul general.
@Theo-Phyl: Felicitări !
Felicitari marinarului si bravo noua tuturor. Azi ma opresc un pic si savurez... :)
Mulţumim, diaspora ! :)
si eu va multumesc! ramanem impreuna si pe mai tarziu!
daca pentru o perioada nu voi avea timp sa mai trec pe aici... Craciun fericit si multa, multa pace! Sper ca mosu' sa ne aduca guvern bun! :)
Crăciun fericit! Toate cele bune !
"Da, nu aia e caseta cu Geoana
Retineti ce am zis. Nu e cu Mircea Geoana si nu e video.
Deci nu e asta."
pe blogul lui Zoso.Ce ti-am zis?
Mă uit acum la Zoso. Daaa...vin surprizele! :)
Trimiteți un comentariu