11 septembrie 2021

Atenţie la ce zice ăsta

Partea cea mai importantă, care începe de la jumătatea clipului.

 

https://www.facebook.com/cozminhoreagusa/videos/536434384105635

Că acum 20 de ani (pe "9/11") era împreună cu doi agenţi CIA în sediul central al PSD. Iar "consultanţii" respectivi tocmai "se întorceau din Rusia unde i-au dat asistenţă lui Putin pentru câştigarea alegerilor". Şi când la televizor s-a văzut chiar atunci show-ul cu Gemenii, au rămas foarte calmi şi s-au declarat miraţi că nu s-a produs deja până atunci, "a venit cam târziu". 

Deci Putin a permis acţiuni CIA pe teritoriul Rusiei. De pe urma cărora a beneficiat. Ceea ce ar explica unele dubii în ceea ce-l priveşte (link1  link2  link3  link4  link5  link6  link7). Mai ales, "inexplicabilele" bîlbîieli ale Rusiei în Siria, Libia, Ucraina şi Arţakh. Şi zvonul că ar fi primit un avertisment sever din partea "comandamentului suprem militar" (Stavka). Observăm şi similitudinea cu agentul Gorbaciov, care avusese contacte cu Casa Albă, înainte de a fi "ales" liderul URSS şi al PCUS (precum zice Dogaru).

 

Desigur, trebuie luată în calcul şi ipoteza că Guşă manipulează sau dezinformează ("gri") şi în acest clip. Mai târziu mi-am dat seama cât de frapant este detaliul că ăia i-au zis lui Guşă ce au făcut prin Rusia: 

- "evoluţiile din Rusia se prevedeau a fi înspre globalism şi deci nu mai conta păstrarea secretului, pentru niciuna dintre părţi" ? aproape fals (obiectiv eşuat dar totuşi sunt şi mici urme globaliste existente)
- Guşă avea security clearance de un nivel înalt (= agent străin important, în traducere)
- ori... "a dedus el toate astea"

Scop posibil: "însămânţarea" unor dubii asupra lui Putin. Ţinta: publicul antiglobalist RO. Dar şi dacă-i adevărat...

Background: poate Putin a jucat atunci la cacealma - să-i vadă pe ăştia la ce-i duce capu' şi să identifice cât mai mulţi membri şi colaboratori ai Reţelei devenită atunci oarecum vizibilă given the circumstances. Şi-atunci, da, "e adevărat" dar... nu-i aşa.

  • Gata, l-am prins cu minciuna: alegeri în Rusia n-au fost "atunci, în 2001". Alegeri parlamentare (pentru Dumă) au fost în 1999 şi 2003, iar alegeri prezidenţiale în 2000. Doar cele pentru guvernatorii de oblast-uri (regiuni) au fost între 1999 şi 2002, eşalonat când rămânea vreun post vacant. Iar alegerile regionale "normale" s-au ţinut în 1998 şi 2004. Asta nu înseamnă, însă, că ăia nu erau ce erau şi n-or fi fost pe-acolo (pe la Guşă/pe la PSD) dar... şi pe dincolo.

5 comentarii :

Vlad Tepes spunea...

Putin nu ar fi facut vreodata gresala lui Eltin !!!
Putin este ofiter de informatii si are pregatirea care a facut din cadrele KGB cele mai performante din lume, la mare concurenta cu MI5 si MI6.
Adica, Putin cunoaste la perfectie TEHNICILE muncii de informatii si stie ca, deindata ce ai acceptat serviciile dusmanului, indiferent cine e acesta, te-ai ''autorecrutat'' si ESTI SCLAVUL DUSMANULUI PENTRU TOTDEAUNA .
Si de ce ar fi avut Putin nevoie de sprijinul a doi amariti de la CIA care, erau atit de prosti incit deconspirau lui Cosminel, marea scula de la Cluj, misiunea din Rusia.
Si ce mijloace sa fi avut la dispozitie amaritii aia, chiar si alaturi de toata rezidenta din ambasada lor de la Moscova, incit sa-l ''ajute'' pe Putin sa cistige alegerile?!
Sa nu uitam ca alaturi de Putin erau toate structurile informative ale federatiei, poporul rus satul de umilintele epocii anterioare si Arma Rosie a carei disolutie a oprit-o !
Gusa e si el agentul cuiva, dar a vreunui amarit din cercurile pro Navalnii(dirijate de CIA si MI6) si acum a primit sarcini noi in sensul discreditarii lui Putin.
S-ar mai putea ca Gusa sa fie chiar agentul SVR/FSB iar ce scoate acum pe trompa sa fie de natura a constitui pretexte pentru Putin sa raspunda mai dur inamicitiei de la Bucuresti.
Cit despre Cosminel am gasit, doar la doua clicuri distanta, un material interesant, care vine in sprijinul celei de-a doua supozitii lansata de mine: https://inliniedreapta.net/cozmin-gosu-miscarea-eurasia-si-ascensiunea-lui-marian-munteanu/
Mai sint si alte materiale de acest gen, trebuie doar cautate !
Mare minune internetul asta facut de americani !!!

Riddick spunea...

Guşă este amic cu Marius Vizer, (fostul?) şef al Federaţiei Mondiale* de Judo, dat ca amik cu judoka V. V. Putin. Vizer este cu Licuriciul (globalist), din câte văd.

Putin este criticat pentru promovarea ca premier a lui Medvedev cel dubios (2019, cel mai recent), pentru promovarea jid... ăăă... non-rusului Serghei Kirienko la Cancelaria Prezidenţială, a lui Korkin (pro-american vocal, din Echipa Elţin) pe la un important organism economic federal, pentru păstrarea guvernatoarei Băncii Naţionale a Rusiei, care sabotează politica guvernului, şi în general pentru tolerarea unor "civiliki" (globalişti) pe posturi în loc de aducerea unor "siloviki" (oameni verificaţi, pro-sistem sau mai exact - patrioţi). Toate astea le semnalează bloggeri ruşi si antiglobalişti.

Nu-i neg meritele dar - ca şi alţii - îi văd şi ezitările "inexplicabile". Bun, hai să zicem că sunt inerente, utile în anumite "jocuri tactice" / "maskirovka", dar efectele lor negative nu se pot neglija.

* sau fost la RO? acum aici e Guşă

Riddick spunea...

Nu "Korkin" ci Kudrin:

https://duckduckgo.com/?q=johnhelmer.net+kudrin&ia=web

Vlad Tepes spunea...

Oricum ar fi, paduchele lat de gusa nu are vreo sansa sa-l muste pe Putin !
De aici rezulta cit de jegos e clujanul asta, dar, mai ales, cit de mindru e de prostia care-l guverneaza !!!
In fond, cine e scirba asta de trebuie sa-i consacram macar un minut din viata noastra !!
PS Adica Putin s-ar fi confesat lui vizer pe dreapta ?!

Riddick spunea...

Guşă "trebuie demascat" - să nu uităm ce latră Realitatea (plus) de ani de zile, locul de unde s-a lansat Rareş Bogdan (patron - Guşă).

Putin şi Vizer "au fost văzuţi unul lângă altul în public, cordiali, la evenimente legate de judo". Nu ştiu dacă sunt amici - nu-l cred prost pe Putin, dar Vizer a fost plantat pe lângă el ca şi Ponta pe lângă Erdogan. Turcu' s-a prins: după puciul eşuat din 2016 n-au mai avut loc "acţiuni comune", moscheea din Bucureşti (proiectul) s-a anulat de către partea română, iar de ziua lui Erdogan a mai scris Ponta felicitări pe Facebook doar până prin 2018.

"Pe dreapta" - Rusia Unită chiar este de dreapta, dar o dreaptă naţională, nu "centru-dreapta european, PPE" - cum sunt la noi PnL şi PMP.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2012: "Nu mă voi ascunde după deget: suplimentul FCD este într-adevăr un manifest, fiindcă socotim că Uniunea Europeană este un proiect neterminat și că doar desăvârșindu-l, creând adică Statele Unite ale Europei, putem să evităm perspectiva deloc încântătoare de a deveni un vulgar apendice al Asiei, un muzeu al civilizațiilor sau o simplă piață de desfacere pentru economiile emergente. Înainte de toate, doream să subliniez, prin contrast cu îngustimea identităților naționale, care sunt niște constructe relativ recente, larghețea identității europene și universalitatea celei creștine. Creștinismul transcende națiile, cu tot tribalismul și triumfalismul lor războinic".

 

Postări populare: