Cât de tâmpiţi ne-or crede ăştia ?

Ca şi când nu s-ar fi cartelizat* corporaţiile care operează în România, nu li s-ar fi dat nas de sus (vă mai amintiţi propaganda anilor '90 ? - "România are o forţă de muncă ieftină şi calificată"). D-lor s-au obişnuit să extragă de aici marje de profit absolut imposibile în statele de origine (prin salarii de mizerie şi fiscalitate "la comandă" - vezi scandalul redevenţelor). A fost şi interesul oligarhiei de-aici, să ţină masele-n sărăcie (deci, şi în dezinformare şi în clientelizare).

Şi la dracu' cu imbecilii care spun (la ordin sau nu) că astfel de critici "sunt comuniste". Să-i văd ce răspuns au ei la întrebarea lui Ilie Şerbănescu: "Acum ne aflăm cam cu totul la privat şi mai nimic la stat. Ce se întâmplă în această situaţie? De ce nu ne e mai bine, dacă statul nu mai e administrator?"

* adică, ce ? chiar credeaţi că aici şi acum acţionează libera concurenţă, că acţionează "mâna nevăzută" (a Pieţei) ?!

"Negarea economiei la ZF şi un lucru nespus în recenta dezbatere despre salariul minim":

Productivitatea valorică marginală actualizată este noţiunea exactă care dă limita de sus a preţului de piaţă care este salariul, pentru marfa, factorul de producţie, care este tipul specializat de energie pe care îl poate oferi un om într-un proces de producţie.

Valorică pentru că nimeni nu va fi atât de nătâng pe banii lui încât să-şi închipuie că poate compara productivitatea din procesul lui de producţie cu productivitatea dintr-un proces diferit, altfel decât în termeni monetari, prin calculul economic făcut posibil de monedă şi de preţurile de pe piaţă.

Marginală pentru că nimeni nu va primi un salariu în funcţie de productivitatea medie calculată într-un proces de producţie, ci în funcţie de cât aduce în plus aportul său individual. Fiecare om are la un moment dat limita lui de productivitate, oamenii sunt diferiţi, fiecare îşi are salariul lui maxim scris în constelaţia de preţuri a pieţei actuale.

Actualizată pentru că procesele de producţie iau timp şi antreprenorul trebuie să reducă ceea ce va primi peste un timp sub formă de încasări pentru a plăti acum salariatul. Altfel, e ca şi cum ar da credit fără dobândă. Este acelaşi principiu al scontului care guvenrează orice plată în avans.

Concurenţa între ofertanţii de muncă este cea care dă limita de jos a preţului acestei munci. Acolo unde concurenţa este mică, ofertanţii sunt relativ puţini şi pot negocia în sus salariile (dar nu peste limita maximă descrisă mai sus). Pe o piaţă ferită de intrarea unor noi ofertanţi de muncă, de exemplu, salariile vor fi relativ mai mari, iar pe piaţa unde aceşti ofertanţi sunt constrânşi să stea şi unde sunt multi candidaţi calificaţi pentru acelaşi loc de muncă, salariile vor fi relativ mai mici.

Din acest motiv, salariile nu se aliniază în realitate la productivitatea marginală a lucrătorilor, ci atât de jos cât poate antreprenorul să ofere pentru a-şi maximiza profitul fără să îl piardă prin contractarea muncii de către alt angajator, pe un salariu mai mare.

Veniturile care contează când facem comparaţii de putere de cumpărare sunt cele reale. Cu alte cuvinte, contează şi ce costuri are o casieriţă din Vest, care poate că plăteşte pe chirie sau transport de două ori mai mult decât una din România, nu numai ce venituri nominale are.

Articole precum cel din ZF, în măsura în care popularizează ideea marxistă că profiturile aparţin muncii sau ideea că statul – şi nu piaţa – ar trebui să fie cel care decide cum se face distribuţia veniturilor, duc la creşterea incertitudinii şi suspiciunii actualilor investitori şi a celor potenţiali. Or, incertitudinea este luată în calculele antreprenoriale ca o componentă a dobânzii. Cei care se simt ameninţaţi nu vor investi decât dacă pot recupera investiţia relativ repede, iar dacă au investit, vor căuta să lichideze şi să plece. Dobânda cu care operează investitorii pe aşa o piaţă este mai mare şi implicit limita de sus a salariilor va fi mai jos. O ţară cu aşa mentalitate îşi merită investitorii cu termen scurt, la limită axaţi doar pe tunuri şi pe fugă.