Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Reîntoarcerea unor elemente caracteristice ale comunismului sub forma suprareglementărilor UE: Communism’s Comeback? Václav Klaus (...
-
Am găsit un text semnat de Aurelian Pavelescu, în revista Europa , nr.8/1990, editată de PnL. Aurelian Pavelescu era directorul public...
-
Din punctul meu de vedere, este "prea prudent" și pe alocuri chiar pare "modelat mental" în limita tabuurilor globalis...
-
"De pe net". Iar, deh... Monkeypox is a gay disease [...], study finds. If they were going to fake another pandemic, why would ...
-
Now. You know, this is not an overnight thing; this was being planned for years and years and years and years and years; and more years... ...
-
"Nu-nu !" - nu ei, alții ... Spinelli Group: Publication : How to respond to the rise of populism in Europe and to the succes...
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
Pe site-ul GERMAN-FOREIGN-POLICY.COM a apărut articolul Impactul germanilor în Est , care tratează situaţia politică din România în urma ...
-
Koba/Stalin : "N-avem nevoie de simpatizanţi. Avem nevoie de camarazi." ( 6:50) Mercader/Jacson : "Vă exageraţi mu...
-
Preluare de la INFORMAȚII NECESARE a traducerii articolului Intellectual Terrorism: Crossing Marx With Freud and Nietzsche - The Frankf...
5 comentarii :
Foarte interesant.Trebuie vazut
Am unele rezerve, în special faptul că îl arată într-o lumină pozitivă pe Kennedy, care a fost un dezastru.
JFK se referă la conspiraţia sovietică, se pare că producătorii vor să extindă. Bine, să vedem argumentele.
Sa ne spui cand apare de unde sa-l luam,daca o sa poti
Merci
Păi cred că pe
http://www.prisonplanet.com/
sau
http://www.infowars.com/
Ori pe canalul Youtube al lui Alex Jones. Dar deja am rezerve, pare o făcătură care să dea în republicani 75% şi pentru credibilizare, dă şi în democraţi 25%.
Discreditare facuta "meserias" -exact ca la noi....
Unii se autointituleaza de dreapta , dar nu fac altceva decat s-o discrediteze.Tipic comunist
Trimiteți un comentariu