10 septembrie 2012

Václav Klaus: "Toate acestea fac parte dintr-o iluzie despre potențiala (și de dorit) eliminare a vieții politice, cu alte cuvinte a democrației"



Discursul de la Adunarea Generală a Societății Mont Pelerin : Nu ne găsim de partea învingătorilor

Am avut deja ocazia să spun la începutul acestei săptămâni cât de încântat sunt, și noi toți suntem, să găzduim Adunarea Generală a Societății Mont Pelerin aici, în Praga. Sper că v-ați bucurat de sejurul dumneavoastră.

Cu mai mult de 20 de ani în urmă, la doi ani după căderea comunismului în această țară și în această parte a lumii, am ținut aici Reuniunea Regională SMP, la care unii dintre dumneavoastră au participat. La acel moment, am fost în momentele cruciale ale tranziției noastre radicale de la comunism la o societate liberă, care a fost în multe privințe bazată pe ideile legate de Societatea Mont Pelerin. Această întâlnire ne-a dat un important sprijin moral și ne-a ajutat în eforturile noastre de a scăpa de trecut și de a construi o societate liberă în sensul [principiilor] SMP.

De atunci, am reușit în schimbarea țării în mod substanțial în această direcție. După cum puteți vedea, Republica Cehă a făcut un pas înainte vizibil. Cu toate acestea, ar fi nepotrivit să declarăm victoria.

Pentru cineva ca mine, care după căderea comunismului a participat activ la pregătirea și organizarea schimbării radicale politice și economice, lumea în care trăim acum este o dezamăgire. Trăim într-o societate mult mai socialistă și mai etatistă decât ne-am imaginat atunci. După începutul promițător, în multe privințe ne întoarcem la epoca pe care am trăit-o și pe care am considerat-o plecată odată pentru totdeauna. Permiteți-mi să subliniez faptul că nu am în minte numai această țară, ci Europa și întreaga lume occidentală.

În urmă cu douăzeci de ani, nouă ni se părea că are loc o schimbare de anvergură chiar în fața ochilor noștri, pe axa "opresiune vs. libertate" și "stat vs. piață". A fost un sentiment justificat. Acesta a fost întărit de faptul că Revoluția de Catifea a noastră a avut loc într-un moment istoric unic, cel al lui Ronald Reagan și Margaret Thatcher. Datorită lor și lumii ideilor lui Hayek, Friedman, Stigler și altor câțiva, am crezut că cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, capitalismul a reușit să se apere împotriva socialismului mondial. Oamenii ca mine știau că aceste persoane erau excepționale și unice, dar nu ne-am așteptat ca ceea ce au realizat să fi fost atât de repede uitat. Am sperat în mod eronat că schimbările care au avut loc în acea perioadă au fost ireversibile.

Astăzi, mulți dintre noi nu mai avem acest sentiment, cel puțin eu sigur nu. Încă odată, aproape invizibil și în tăcere, capitalismul și libertatea au fost slăbite. Prietenul meu Pascal Salin, un fost președinte al SMP, trebuie să fi avut un sentiment asemănător atunci când în discursul său prezidențial din 1996 de la Viena, a făcut următoarea remarcă: "Noi nu suntem câștigătorii timpului prezent". În 1996, faptul că pierdeam nu părea pentru mine la fel de evident, așa cum se întâmplă astăzi. Sistemul libertății politice și al democrației parlamentare a fost stabilit rapid, înlocuind astfel fostul regim politic autoritar, dacă nu totalitar; piața și proprietatea privată au înlocuit planificarea și au început să domine economia globală, au avut loc vaste liberalizări, dereglementări și desubvenționări. Statul s-a retras radical din toate rolurile și individul liber a ajuns în prim-plan.

Optimismul nostru s-a bazat pe credința puternică în puterea principiilor societății libere, a piețelor libere, a ideilor de libertate, precum și în capacitatea noastră de a promova aceste idei. Astăzi, la începutul deceniului al doilea al secolului 21, sentimentul nostru este diferit. Ne întrebăm: Avem iluzii nerezonabile și nejustificate ? Percepem oare lumea într-un mod greșit ? Eram naivi și proști ? Au fost așteptările noastre greșite ?

Aceste întrebări merită un răspuns serios. Am fi putut greși, și poate chiar am și greșit, nu există nici o îndoială despre asta, dar nu a fost pentru că am fost sub influența vreunei iluzii despre Occident, în special cu privire la Europa de Vest, cu privire la UE. Oamenii ca mine nu au fost induși în eroare de vreo iluzie a unei posibile convergențe a capitalismului și socialismului, foarte populare în Occident de pe la începutul anilor '60, sau de vise despre posibilele variante ale unei "căi a treia". Le-am respins fără nicio ezitare. [1]

Am văzut
deja o serie de lucruri încă de atunci, și datorită vieții noastre în comunism le-am văzut mai clar decât unii dintre prietenii noștri din Occident, inclusiv cei care împărtășeau aceleași idei politice și ideologice. Permiteți-mi să încep prin a indica despre ce am fost conștienți și despre ce ne temeam pentru viitor, încă din epoca comunistă.

1. Știam că socialismul, sau socialdemocratismul, sau "soziale Marktwirtschaft" este aici, este aici pentru a rămâne și - ca urmare a dinamicilor sale interne - se va extinde.

2. De la începutul anilor '60 și '70, adică de la înființarea Clubului de la Roma și de la primele sale rapoarte, mi s-a făcut frică de ideologia verde, în care am văzut o alternativă periculoasă la doctrina socialistă tradițională. A fost evident că aceasta a fost o altă încercare de a schimba radical societatea umană. Pretinsa epuizare a resurselor naturale și așa-numita bombă a populației au fost doar un pretext. La acel moment nu a fost posibil să se prevadă apariția doctrinei încălzirii globale, care a sosit mai târziu, nici puterea și pericolele ascunse în interiorul acesteia. [2]

3. Chiar și în timpul vieții noastre sub comunism, oamenii ca mine au fost conștienți de stângismul intelectualilor [3], deoarece au avut șansa de a vedea ei înșiși că intelectualii sau marea lor majoritate
au fost cei care au servit drept principală forță motrice a comunismului și a doctrinelor apropiate de el. Reprezentanții autentici ai clasei muncitoare, care este proletariatul lui Marx, nu au fost niciodată credincioși adevărați ai comunismului. Deja de la acea vreme, am urmărit cu mare îngrijorare "producția excesivă de intelectuali subeducați", care a apărut în Occident ca urmare a învățământului universitar tot mai accesibil. Una dintre implicațiile sale a fost și este superficialitatea discursului public, care a ajuns la dimensiuni extraordinare.

Intelectualii sunt într-o mare masură socialiști - cum a arătat Hayek - fiindcă ei sunt convinși că socialismul este o "știință aplicabilă tuturor domeniilor activității umane" și datorită acestui fapt, este un sistem creat "exact pentru ei". "Intelectualii se simt oamenii cei mai valoroși" [4] și acesta este motivul pentru care nu doresc să fie evaluați de către piață, deoarece piața de multe ori nu este de acord cu înalta lor auto-evaluare.

4. Socialismul (sau, mai degrabă comunismul, cum am spune azi) se bazează de la bun început pe o apoteoză a științei și pe o speranță ferm înrădăcinată că știința va rezolva toate problemele umane și sociale existente, de aceea nu este necesar să se schimbe sistemul. Este suficient doar a-l face ceva mai luminat. Experienta noastră comunistă ne spune că această idee este absurdă. Încă de pe atunci ni se părea că Occidentul credea în aceeași eroare.

Noi nu credem în gândirea tehnocrată, credința în legitimitatea științei și a tehnologiei de a organiza societatea umană. Eu nu am fost în măsură să-i apreciez pe Herman Kahn, Jay W. Forrester, Alvin Toffler (și, de asemenea, recent, pe Max Singer și cartea sa "Istoria viitorului" [5]), pentru că am simțit riscul care decurge din subestimarea caracteristicilor sociale sau sistemice ale societății umane de către acei oameni și din optimismul lor tehnologic nejustificat, care, de fapt, nu diferă foarte mult de doctrina marxistă. În acest context, l-am considerat întotdeauna pe Aldous Huxley și a lui de neegalat "Brave New World", drept un memento de avertizare.

Am învățat multe din articolul lui Hayek "Utilizarea cunoașterii în societate". [6] În timp ce ideologii socialiști (din est și, de asemenea, din Occident) nu privesc altceva decât știința și alte forme de învățământ organizate și organizabile ca fiind surse de cunoștințe, noi - în conformitate cu Hayek - înțelegem că forma de cunoaștere cea mai importantă a fost dispersarea cunoștințelor practice în cadrul societății, pe care oamenii le folosesc în viața de zi cu zi, și nu doar scriu cărți despre ele. Noțiunea atât de la modă în zilele noastre, a "economiei bazate pe cunoaștere", este goală. Fiecare economie din trecut a fost bazată pe cunoaștere, ceea ce a contat a fost modul în care oamenii au reușit să o folosească.

Acestea au fost principalele probleme despre care am fost conștienți, dar există probleme - așa cum le vedem acum - pe care le-am subestimat sau pe care nu le-am văzut. Voi numi unele dintre ele.

1. Noi, probabil, nu am înțeles pe deplin implicațiile profunde ale anilor '60. Acestă epocă "romantică" a fost o perioadă de negare radicală a autorității valorilor tradiționale și a instituțiilor sociale. Ca rezultat, s-au născut generații care nu înțeleg semnificația patrimoniului nostru civilizator, cultural și etic, și sunt lipsite de orice busolă care să orienteze comportamentul lor.

2. Am subestimat anumite aspecte problematice ale unui sistem standard, sistemul democratic care formal funcționează bine, care nu avea un set de bază de valori profunde. Noi nu am văzut puterea elementului demagogic al democrației, care permite oamenilor din acest sistem să ceară ceva "pe degeaba". Nu ne-am așteptat că procesul politic va conduce la o astfel de preferință de luare a deciziilor, care aduce "beneficii vizibile și concentrate", cu prețul unor "costuri invizibile și dispersate", care este unul dintre principalele motive pentru actuala criză euro-americană a datoriilor.

3. Deja din trecut, m-am temut de trecerea treptată de la drepturile civile la drepturile omului, care a avut loc de ceva timp. M-am temut de ideologia drepturilor omului dar nu am anticipat consecințele acestei doctrine. Human-rightism-ul este o ideologie care nu are nimic în comun cu aspectele practice ale libertății individuale și cu discursul politic liber. Este vorba despre drepturi. Liberalii clasici și libertarienii nu subliniază suficient faptul că drepturile interpretate în acest fel sunt împotriva libertății și funcționării raționale a societății.

Drepturile omului sunt, de fapt, o negare revoluționară a drepturilor civile. Ele nu au nevoie de nicio cetățenie. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care human-rightism-ul solicită distrugerea suveranității statelor, în special în Europa de astăzi. Drepturile omului, de asemenea, au contribuit în mare măsură la epoca actuală a corectitudinii politice, cu toată forța sa distructivă. [7]

4. Conform corectitudinii politice și a human-rightism-ului, trebuie avansat în mod hotărât spre o altă alternativă contemporană sau substitut pentru democrație, juristocrația. În fiecare zi asistăm la luarea puterii politice de la politicienii aleși și la transferarea sa către judecători nealeși. [8] "Activismul judiciar modern este în multe feluri o expresie a credinței vechi că democrația trebuie să fie temperată de aristocrație" (pag. 17), cu alte cuvinte că democrația fără o anumită "stabilitate" (adică inelectabilitate) a acestei aristocrații judiciare nu poate funcționa bine. De asemenea, este util să se realizeze că "principala metodă prin care acest activism judiciar este pus în aplicare este calea drepturilor" (ibid.), dar aceasta nu este calea drepturilor civile, ci mai degrabă a drepturilor omului. Toate acestea fac parte dintr-o iluzie despre potențiala (și de dorit) eliminare a vieții politice, cu alte cuvinte a democrației. Juristocrația este un alt pas spre înființarea unei societăți post-politice.

5. De asemenea, nu mă așteptam la pozițiile puternice pe care ONG-urile (care sunt instituțiile societății civile), le-au câștigat în țările noastre și, în special, în lumea supranațională, precum și cât de ireconciliabilă este lupta lor cu democrația parlamentară. Este o luptă pe care acestea o câștigă din ce în mai mult pe măsură ce timpul trece. [9] Instituții cum ar fi ONG-urile, care sunt produse de grupuri organizate de persoane care depun eforturi pentru avantaje și privilegii într-o manieră apolitică, neagă răspicat liberalizarea societății umane care a avut loc în ultimele două secole. Nu-mi amintesc unde am găsit prima oară afirmația că aceste instituții reprezintă o nouă re-feudalizare a societății, dar eu o consider a fi una exactă.

6. Am trăit într-o lume a libertății presei suprimate de prea mult timp, și de aceea am considerat libertatea nelimitată a mass-media ca o condiție necesară pentru o societate cu adevărat liberă. În zilele noastre nu suntem siguri de asta. Formal, în Republica Cehă, cât și în întreaga lume occidentală există o libertate aproape absolută a presei, dar în același timp, o manipulare de necrezut prin presă. Democrația noastră s-a schimbat rapid în mediocrație, care este încă o altă alternativă la democrație, sau mai degrabă una din modalitățile de a distruge democrația [10].

7. Într-o lume comunistă închisă, în care ne-am opus, datorită experienței tragice cu politica imperială a Uniunii Sovietice, tot supranațională, adică venind de la Moscova, nu am reușit să vedem pericolul trecerii treptate, în curs de desfășurare la nivel național și internațional în lumea actuală, către transnațional și supranațional. [11] În acele zile nu am urmărit îndeaproape integrarea europeană, probabil din motive lesne de înțeles. Am avut tendința de a vedea doar aspectul liberalizant, mai degrabă decât supranaționalismul periculos care distruge democrația și suveranitatea țărilor.

8. De asemenea, nu m-am așteptat o astfel de apărare slabă a ideilor capitalismului, piaței liberă și statului minimal. Nu mi-am imaginat că piața
și capitalismul ar deveni aproape nepotrivite, cuvinte incorecte politic pe care ca politician contemporan "decent" ar trebui mai bine să le eviți. M-am gândit că ceva de genul ăsta a fost doar un fel de coloratură obligatorie a doctrinei marxiste sau comuniste. Abia acum vad adâncimea reală a urii față de munca productivă, abia acum îmi dau seama de rolul invidiei umane și al unei gândiri complet primitive, că bogăția altei persoane este obținută numai de pe seama mea.

9. Nu mă așteptam la această popularitate a bunurilor publice, a sectorului public, a mâinii vizibile a statului, a redistribuirii, a înțelepciunii celor nimeriți în funcții, în comparație cu înțelepciunea restului dintre noi. Ca un economist care de zeci de ani, de fapt de la mijlocul anilor '60, a urmărit cu atenție literatura economică occidentală, nu m-am așteptat că ideile monetarismului vor fi atât de repede abandonate, că oamenii vor uita așa de repede că "reglementare" nu este decât un alt cuvânt folosit în loc de "planificare", că politica socială nu va diferi mult de comunism, că oamenii vor uita că piața ori este ori nu este, deoarece trebuie să fie formată în mod spontan, că după o îndepărtare radicală a granturilor și subvențiilor de toate felurile, vom fi - prin intermediul unei noi resubvenționări a economiei - forțați din nou să le introducem, că asemenea greșeli ar fi făcute în politica economică, în crearea de uniuni monetare, etc. Nu ne-am așteptat ca oamenii să fi fost atât de puțin dispuși să își asume responsabilitatea pentru viața lor, că ar exista temerea de libertate, și că ar fi atâta încredere în atotputernicia statului.

De ce, ca membri ai SMP, am permis ca acest lucru să se întâmple?

Nu cred că am greșit analitic. Există alte motive. Este o oarecare imprudență, dacă nu lene, în gândirea și în comportamentul nostru. Nu există suficient curaj personal implicat, este teama de a sta singur cu opiniile tale. Am eșuat chiar și în sensul că nu suntem auziți destul de tare, că nu mai promovăm activ libertatea, că nu mai avem niciun Milton Friedman printre noi. Chiar dacă este important că ne adresam unul altuia în cadrul reuniunilor, cum ar fi aceasta, mă tem că nu suntem auziți în afara acestui cerc. Suntem încântați că ne vom publica articolele unul altuia în revistele și buletinele noastre de știri, dar trebuie să ne străduim pentru a intra în "alte" reviste - reviste pentru "ceilalți". Chiar dacă ideile se promovează, ele fac acest lucru doar în termen foarte lung, și ar putea fi deja prea târziu.

De asemenea, trebuie să recunoaștem că nu producem analize serioase, empirice, descriptive, socio-economice. Ceea ce predomină sunt articolele cu analize parțiale și lucrările superficiale normative, ideologice. Ceea ce lipsește sunt textele non-declarative, o "anatomie" profundă a situației actuale.

Aș fi bucuros dacă aș greși. Aș fi bucuros dacă s-ar dovedi că robustețea capitalismului a fost atât de mare încât a corectat tot ceea ce ar fi putut fi corectat. Chiar dacă se va întâmpla în cele din urmă, aceasta nu se va întâmpla cu siguranță în mod spontan. Hayek a susținut în mod întemeiat că "libertatea nu poate rezista decât dacă fiecare generație își rostește și își reafirmă valoarea sa". Acum este rândul nostru. Generația noastră și generația copiilor noștri trebuie să o facă. Și ar trebui să începem a face aceasta înainte de a fi prea târziu.

Václav Klaus, Adunarea Generală Mont Pelerin Society, Castelul Praga, Praga, 07 septembrie 2012

[1] Mai multe informații despre acest subiect pot fi găsite în cuvîntarea mea de la reuniunea regională SMP din Vancouver, din august 1999, "The Third Way and Its Fatal Conceits" ["A treia cale si erorile sale fatale"], publicată în cartea "On the Road to Democracy" ["Pe drumul către democrație"], NCPA, Dallas, 2005. Chiar și astăzi, în diferite țări de pe glob, sunt confruntat constant cu oameni care își mai amintesc declarația mea din ianuarie 1990, făcută la Davos, că "A Treia Cale este cel mai rapid mod de a ajunge în Lumea a Treia".

[2] Mă refer la cartea mea "Modrá, Nikoli Zelená Planeta" ("Planeta albastră în lanțuri verzi"), Dokořán, Praga, 2007 și edițiile sale din străinătate (aceasta este deja disponibilă în 18 limbi).

[3] Friedrich von Hayek: "The Intellectuals and Socialism" ["Intelectualii și socialismul"], The University of Chicago Law Review, primăvara 1949. Disponibilă la http://mises.org/etexts/hayekintellectuals.pdf.

[4] Robert Nozick, "Why Do Intellectuals Oppose Capitalism" ["De ce intelectuali se opun capitalismului"], CATO Policy Report, Washington, DC, No. 1, 1998.

[5] Max Singer, "History of the Future" ["Istoria viitorului"], Lexington Books, New York, 2011.

[6] Friedrich A. Hayek, "The Use of Knowledge in Society" ["Utilizarea cunoașterii în societate"], American Economic Review, nr 4, septembrie 1945.

[7] Centrul pentru Studii Independente din Australia a publicat recent o frumoasa colecție de eseuri, “You Can’t Say That” ["Nu poți spune asta"] (CIS Occasional Paper, 124, Sydney, 2012)  cu privire la corectitudinea politică, în a cărui introducere citim: "Suntem la o răscruce de drumuri ciudate ale istoriei civilizației occidentale. Nicăieri înainte nu a existat o mai mare libertate de mișcare, o mai mare libertate de informare, o mai mare prosperitate generală, dar în același timp o restricție mai mare a libertății de exprimare ... societatea occidentală își auto-cenzurează schimbul de opinii ... Corectitudinea politică pune în pericol în mod eficient înseși fundamentele societății libere - o dezbatere deschisă și amplu ramificată sub forma schimbului liber de opinii" (pag. 1).

Rezultatul este că "politicienii se retrag din motive tactice din dezbaterile serioase" și că "mecanismul corectitudinii politice împiedică formularea de opinii nonconformiste" (pag. 10). Corectitudinea politică se bazează pe "moralizarea intolerantă" (pag. 21) și este făcută posibilă de slăbiciunea noastră, dezintegrarea valorilor noastre tradiționale și apărarea lor insuficientă.

[8] James Grant prezintă o analiză foarte convingătoare a fenomenului de mai sus, în lucrarea sa "The Rise of Juristocracy" ["Ridicarea Juristocrației"], The Wilson Quarterly, primăvara 2010.

[9] Anuala Adunare Generală a ONU este deschisă în fiecare septembrie de o cuvântare a secretarului său general. În loc de a da cuvântul politicienilor din cele mai mari țări din întreaga lume, Secretarul General invită în mod intenționat să vorbească invitați complet nelegitimi (adică selecționați complet arbitrar), precum reprezentanți ai ONG-urilor, care sunt văzuți în cadrul ONU (de fapt, în acest cel mai mare ONG la nivel mondial), ca ceva mai buni și mai nobil decât politicienii.

[10] În 1978, în vestitul său discurs de la Harvard, Alexandr Soljenitin a remarcat faptul că "presa a devenit cea mai mare putere în țările occidentale, o depășește pe cea legislativă, executivă și judecătorească". Acest lucru poate să fi fost unul dintre motivele pentru care nu a fost lăudat pentru aceast discursîn Occident, în special de mass-media și de lumea academică. Acesta a fost considerat ca o critică a Occidentului și așa ceva nimeni din Est n-ar putea îndrăzni să o facă. Cu toate acestea, a fost o critică a aspectelor negative ale civilizației occidentale.

[11] Mai multe informații în cărțile lui John Fonte, "Sovereignty or Submission" ["Suveranitate sau Supunere"], Encounter Books, New York, 2011 , sau V. Klaus, "Evropska integrace bez iluzí" ("Integrare europeană fără iluzii"), Knižní klub, Praga, 2011.

http://www.klaus.cz/clanky/3178

5 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Discursul asta ar trebui sa-l invete pe dinafara orice student de la facultatile politice .
Orice politician de dreapta ar trebui sa-l ia ca text de referinta de acum inainte .
Numai asa poate dovedi ca intelege lumea contemporana.

Cred ca este cel mai pretios text politic la ora actuala

Riddick spunea...

SNSPA și Facultatea de Științe Politice de la Universitatea București (ca și celelalte de acest tip) mustesc de neomarxism și europeism. Nu am nicio așteptare de la pletora de absolvenți.

Klaus e o enciclopedie. Am tot promis că voi traduce texte mai vechi (1991-2007), o s-o fac, pe măsura timpului meu liber.

Anonim spunea...

Putem să-i spunem socialistă, putem să-i spunem etatistă. Denumirile contează. Dar mai bine am merge la origini. Socialismul e de fapt anticreștinism, în sensul în care maimuțărește elemente ale creștinismului ca practică socială, deturnîndu-le. Etatismul e de fapt o formă de anticomunitate, în sensul în care o coagulare organică e înlocuită cu una abstractă, dezumanizantă. Nu statul are de cîștigat, pentru simplul motiv că tipul acesta de stat e ilegitim, ba chiar ilogic, ci indivizii organizați ca grup rațional au de pierdut.

Lucrarea e diavolească în natura ei, pentru că dușmanul omului nu operează direct, nu se lasă identificat cu ușurință, însă amăgirea ne aparține, neprietenul se poate ascunde doar pînă la un anumit nivel.

Practic, cam toate înțelesurile au fost corupte, stare periculoasă pentru că ne sabotează abilitatea de a ne înțelege între noi chiar cînd vrem sincer să o facem.

Cum repararea acestei stări proaste a lucrurilor poate fi de durată, mă gîndesc că în materie de politică ar trebui să vorbească cifrele, măcar o vreme. Partea noastră de răspundere, a celor de la "primire", ar consta în efortul de a învăța să le descifrăm singuri, nu "ajutați" de prosteala comodă împroșcată peste noi prin tromboane isărești.

Riddick spunea...

Experimentul e diabolic, are încorporat în el pattern-ul anti-democratic (mă refer la democrația "clasică", bazată pe deliberare și pe concurența de idei).

Se vrea un fel de override al acestor proceduri "învechite".
.

Crystal Clear spunea...

Da, "diabolic" este cuvantul definitoriu pentru ceea ce se intampla.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Hunor Kelemen, 2012: "Sigur, vorbim despre Statele Unite ale Europei şi eu, din acest punct de vedere, pe termen lung, văd o ieşire din situaţia actuală prin crearea acestei structuri. Atunci şi România, ca stat, va avea o autonomie în interiorul Statelor Unite ale Europei, în interiorul „statului mare". Trebuie să tindem către aceste lucruri şi să discutăm foarte sincer şi foarte deschis".

Postări populare: