- Inscripție pe un pat de spital / La Summitul superputerilor fostei ordini mondiale bipolare de la Geneva (2021), în procesul retragerii către Marea Chinei și redispunerii în regiunea indo-pacifică, cu intenția de a-și asigura astfel spatele, SUA a cedat Polonia Germaniei, Ungaria Rusiei, Ucraina Rusiei și Germaniei, Marea Neagră Rusiei și Turciei, iar România a rămas, cum se spunea în dreptul roman, un res derelictae (adică o proprietate abandonată voluntar de titularul ei) având statutul de res nullius (bunul nimănui), pe care oricine și-l poate însuși și cu care oricine poate face ce vrea. Ceea ce se întâmplă acum în România este rezultatul acestei situații: se distruge tot ce a mai rămas din sistemul constituțional pluripartit, pentru ca, devenit un simplu bun, cvasi statul România (un stat eșuat) să fie pus sub “administrarea directă” a unui regim de mână forte acționând din mandat internațional. Singura șansă a României în atari condiții, ca și în 1944, este să se înțeleagă direct (nu prin Washington) cu Rusia (cu care mai poate găsi interese strategice congruente), căci SUA a ieșit din joc, respectiv a lăsat-o în afara jocului, iar Germania nu are interesul să vadă un bloc româno-rus la Gurile Dunării, între obiectivele strategice germane și nevoințele strategice românești neexistând nicio convergență. Mai este, oare, cineva, la București și la Moscova gata sau / și capabil să o facă? Se pare că nu.
- Devine
plauzibilă operaţionalizarea scenariului dezmembrării teritoriale a
României, eventual cu adăugarea unui "petic consolator" dinspre est (Repmoldova). A, nu vă gândiţi "la Ungaria", ca beneficiar privilegiat: Planul prevede constituirea Statului Transilvania(-Banat). Domn'e... ("hai, înjuraţi-mă, acum")... dacă asta ar însemna şi
aruncarea peste Carpaţi a balastului alogen, colaboraţionist,
("greco"-)catolic, dizolvant, sectant, şi întărirea elementului neaoş,
ortodox ("creşterea concentraţiei prin evaporarea reziduurilor"), ei bine - atunci ar merita preţul. Bineînţeles, numai dacă secesiunea ar fi inevitabilă. Înc-o dată: n-am zis că o eventuală secesiune ar fi "dezirabilă", n-am pledat pro. Doar am arătat care ar fi - în acest scenariu critic - jumătatea plină a paharului: anume, oportunitatea (pipărată, ce-i drept, dar "fezabilă" şi... de neratat)
de a ne "omogeniza" şi de a ne "impermeabiliza" pe termen lung faţă de
influenţele "fraţilor din Occident". Strategii serioşi analizează toate scenariile,
nu le exclud pe unele ca fiind "neplăcute" sau "imposibile". Eh, fără a
fi maliţios: uite ce greu pătrunde virusul "reformator" în Repmoldova,
care a fost ruptă din România mai-nainte. Contraexemplul fiind
prăbuşirea Bugeacului şi Bucovinei de nord în faţa aceluiaşi virus,
odată cu EuroMaidanul de la Kiev. Fugiţi de articolele, teoriile şi
politologii care vorbesc despre "întărirea capacităţii de apărare"
omiţând identitatea ortodoxă ca parte inseparabilă a identităţii naţionale. Şi ocolind "ameninţările hibride" exact de pe această direcţie de atac.
- Iohannis, nu te mai crede nimeni! / Criza apărută la Palatul Victoria nu este, însă, despre șantajul USR PLUS, o grupare cu identitate incertă care vrea privatizarea numaidecât a întregului sistem de sănătate publică din țară. Și, ca bonus, distrugerea SIIJ, secția aia de procurori tupeiști care o anchetează pe Clotilde Armand. Criza asta este despre eșecul României lui Klaus Iohannis. Reacția românilor la ultima postare a președintelui spune totul. Râsete și furie, mesaje ironice, plăcuțe suedeze expediate spre Cotroceni. Oamenii nu mai cred minciunile fostului primar din Sibiu, îl condamnă pentru tot, de la explozia prețurilor în hypermarketuri și până la facturile nesimțite la energie electrică și gaze, îi arată că a girat falimentarea țării de către un guvern-marionetă, mai degrabă pus în slujba corporațiilor străine decât a cetățenilor.
- Ludovic Orban: Un personaj foarte important din România a zis să decreteze ca Orban să nu mai fie preşedinte al PNL/ Înțelegerea era ca Florin Cîțu să fie șeful BNR după Mugur Isărescu / ”Mai e un lucru pe care vreau să vi-l spun. Sunt convins că un personaj foarte important din România a stat el şi s-a gândit şi a zis că poate trebuie să decreteze ca Orban să nu mai fie preşedinte al PNL. Sunt convins că a comunicat acest lucru către mai mulţi”, a declarat Orban.
- Aşa, LOrbane, menajează-l p-ăla care-ţi vrea capu'. Nu-i zice pe nume, arde-o-n aluzii: vei avea numai succesuri garantate. Adevăru-i că e cam greu acum să schimbi brusc narativul, după ce l-ai pupat în cur ani şi ani de zile... Meritaţi, bă, tot ce vi se-ntâmplă. Partea proastă e că şi noi tragem ponoasele.
- Diversiunea scindarii din PNL, este doar o diversiune pusa la cale de sistem si nimic mai mult / Desi aproape toata lumea se intreba de ce a fost necesar tot circul din ultimele doua luni si de ce a fost atat de public, pentru mine unul lucrurile au fost destul de limpezi dupa ce au fost anuntate cele doua motiuni in urma carora am ajuns destul de repede la concluzia ca tot ce am vazut si vedem nu este decat o diversiune bine impachetata, care are ca target alegerile din 2024 in care PNL va oferi doua tipuri de marionete politruce pentru doua tipare indentificate de alegatori in baza carora sistemul, caruia nu i’se rosteste numele, elaborand o strategie atent pusa la punct in care vor incerca sa culeaga voturi de peste tot fiind foarte atenti si la sondajele de opinie si tenditele in urma carora au pierdut alegerile in decembrie 2020. Practic dupa acest congres, la care castigatorul va fi inspre deloc important, PNL va merge inainte pentru urmatorii trei ani in tandem cu aceste doua creatii ale sistemului care vor incerca sa culeaga voturi de peste tot si de la toata lumea, respectiv Citu ca reprezentant al tefelistilor si ideologiei progresist-marxiste ce va incerca sa rupa voturi de la useristiplusisti, in vremea in care Orban isi va juca in continuare rolul de reprezentant al iluziei conservatorismului national liberal prin care va incerca sa rupa voturi de la toti restul, electoratul AUR fiind in principal targetat.
- Mobilizări nebune pentru salvarea lui Cîlțu [sic!] / Tot mecanismul de putere din jurul președintelui Klaus Iohannis a încremenit pentru o clipă. Guvernul Cîțu se poate face praf. Este la o mustață de dispariție. A ajuns la buza prăpasiei și este supt de neant cu viteza cu care dispare o muscă. De îndată s-a declanșat reacția. Au fost mobilizate toate forțele. Din Deal pînă la Pădure, de la susținători pe șleau la acoperiți, toți au început să tragă spre susținătorii moțiunii de cenzură. Gabriela Firea, nevastă de biet mason din Voluntari,cea care a mai condus o tentativă de demolare a PSD-ului pe vremea lui Liviu Dragnea (însoțită de Paul Stănescu, Mihai Tudose și alte nule) a întors căruța. Partidul pe care îl reprezintă (și folosește!) nu mai semnează orice moțiune. PSD să fie primul! Cum să apară ea cu opera ei politică în spatele AUR și USR-PLUS? A ieșit și Rareș Bogdan. Prostiile pe care le flutură papagalul acesta chiar nu contează. Sunt numai pentru încărcarea atmosferei cu ceva groază. Adică pentru tensionarea zgomotului de fond cu oarece frică, ca la avioanele de vînătoare. Vasilică Cîțu, cu mintea lui de cîlți, a și anunțat alertarea planetei. Esența este ușor de înțeles. Este un fel de ”Fraților, rămîn iar pe drumuri din cauza unei alianțe politice”.
- Să vă fie rușine de ceea ce veți face de-acum încolo... / ”Să vă fie rușine mă! Să vă fie rușine. Să vă fie rușine că v-ați căcat pe voi pentru o gripă. Să vă fie rușine că ați purtat o cârpă pe față pentru a vă proteja de un virus pretins a fi mortal. Să vă fie rușine că v-ați pitit în case îngropați în drojdie și hârtie igienică. Să vă fie rușine că v-ați pârât vecinii sau prietenii pentru că au gândit altfel în comparație cu voi. Să vă fie rușine că pentru o gripă ați întors spatele prietenilor de o viața sau rudelor. Să vă fie rușine că nu mai dați mâna când întâlniți un cunoscut. Să vă fie rușine că v-ați declarat sclavii statului. Să vă fie rușine că nu sunteți în stare să gândiți. Să vă fie rușine că nu-i respectați pe ceilalți. Să vă fie rușine că acceptați să fiți scanați precum produsele la supermaket. Să vă fie rușine că nu vă apărați copiii. Să vă fie rușine că vă negociați sufletul și mântuirea. Să vă fie rușine că ați transformat frica în unica formă de viață. Să vă fie rușine că o gripă care nu a omorât pe nimeni acasă, încă vă mai sperie după 18 luni în care ați supraviețuit. Să vă fie rușine că nu sunteți liberi. Să vă fie rușine că sunteți răi. Să vă fie rușine că ne urâți. Să vă fie rușine că aruncați cu piatra. Să vă fie rușine că vă este frică de moarte. Să vă fie rușine că nu trăiți. Să vă fie rușine că sunteți cobai. Să vă fie rușine, mă. Să vă fie rușine! Pentru toate astea, și pentru multe altele, SĂ VĂ FIE RUȘINE”!
- Aud că Dragnea vrea să-și facă partid! / Nu este rău, este mare nevoie de oameni cel puțin normali la cap! Sunt însă câteva probleme, mai exact două: oamenii și politicile! Dragnea nu a avut curaj să spună cu subiect și predicat cine și cum fură România, la comanda cui, care au fost discuțiile, unde s-a tranșat trocul, cu nume, fapte, ore, înregistrări. Să fi făcut o emisiune de 24 de ore cu toate aceste date pe care le are sau le avea în orice caz. A jucat la două capete și a pierdut. Cine mai crede că acum va avea curajul, întâi să recunoască faptul că a vrut să scape și apoi să spună tot ce știe? Eu nu! A trimis în față oameni fără șira spinării, fără pregătire profesională solidă, securiști pe care el îi știa. A pus premieri de carton, inși de doi bani care l-au vândut. Va fi mai dibaci de data asta? Cine crede? Eu nu! Va veni cu femeia comisar încinsă cu centura neagră, va veni cu jurnalista năucită de bucuria de a se vedea în oglindă, va veni cu aceiași pesediști făcuți din importuri pedeliste? Va cădea cineva pe spate la o astfel de construcție? Eu nu!
- O zice Mihai Mălaimare, care i-ar rupe cu dinţii p-ăştia...
- Operațiunea “Cătușele“. Cum a încercat USR să arunce în aer PNL cu pixul lui Klaus Iohannis / Florin Cîțu nu a luat singur decizia de a-l revoca pe Stelian Ion. A făcut-o de comun acord cu Klaus Iohannis. De fapt, la îndemnul Președintelui. Care a înțeles capcana în care-l împingea cu abilitatea neo-marxistă binecunoscuta, USR. Klaus Iohannis știa că procedura de numire a procurorilor era făcută de Stelian Ion printr-o selecție extrem de personalizată. Era un concurs în care contează doar să participi, selecția făcându-se din start. Surse politice șoptesc pe la colțuri că ar exista dovezi video că Stelian Ion s-a întâlnit într-un cadru foarte puțin instituțional cu unii dintre ei. Poate că e adevărat (eu înclin să cred, este tipic), poate că nu, dar nu mai contează. Stelian Ion a spus deschis că de aici a plecat furtuna politică care zguduie rămășițele unei coaliții. O struțo-cămilă călărită când de Părintele 1, când de Părintele 2, ce nu se mai hotărăsc cât de incert este genul viitorului ipochimen.
- How (and why) Israel changed what “fully vaccinated” means / So, there you have it. In Israel, officially, those who have been injected with two doses of Pfizer’s so-called vaccine are no longer counted as vaccinated. What does this mean? Well, first of all, it means all those “vaccinated” people can kiss their recently acquired freedoms goodbye, unless they’re willing to get at least one more booster.
- OPERATION COVID-19 is being conducted by the same perfidious perps who pulled off 9/11 / Thanks to courageous investigators, many anomalies in the official explanation of the events of 9/11 were posted on the Internet in the following months, providing evidence that this was a false flag operation, and that Osama bin Laden was innocent, as he repeatedly declared in the Afghan and Pakistani press and on Al Jazeera. The proofs of this appalling fraud have been accumulating ever since, and are now accessible to anyone willing to spend a few hours of research on the Web. (Although, while preparing this article, I noticed that Google is now making access to that research more difficult than it was five years ago, artificially prioritizing anti-conspiracy sites.)
- Holocaust survivors send open letter to the MHRA demanding an end to the Covid-19 Vaccine roll-out because they are seeing another Holocaust unfold before their eyes / Holocaust survivors and their descendants have delivered a letter to the European Medicines Agency (EMA), and the UK’s Medical & Healthcare product Regulatory Agency (MHRA) demanding a halt to the Covid-19 vaccine roll-out following the FDA’s decision to grant full approval to new batches of Pfizer COVID-19 vaccines. The survivors have charged the authorities with failing to adequately inform populations of vaccine risks, and violating the right to free informed consent under the Nuremberg Code.
- WHAT TO DO? – THE EUROPEAN DILEMMA / “European Union as an emerging superpower” – Wikipedia has a whole article on it. And, on paper, it is: the population, the economic power, the potential military power, the intellectual power and everything else necessary to become a significant independent player on the world scene – fully equal to any other major power. Except… it isn’t. Why isn’t it? Why did it follow Washington’s lead and sanction Russia? The sanctions have certainly cost it more than the USA and probably more than Russia; Washington, on the other hand, never sanctions Russian rocket engines or Russian oil. Why do the Europeans dutifully swallow it down? Many of them followed Washington into Afghanistan and other disastrous military adventures for a reward of failure and crisis. At least they’ve found the will to stop pretending Guaido is really President of Venezuela but they’re piling on Belarus at Washington’s command. Why? No kind of “superpower” on the geopolitical stage, the EU pretty well does what it’s told by Washington.
- Smoking Gun Proof From NASA Software Engineers That Mars Rovers Are On Earth — Not On Mars / In Hall’s series “Where Are The Mars Rovers?” he discusses many of these anomalies with his fellow scientist Andrew Johnson. In Part 3 of that series, they discuss a lengthy anonymous essay posted on an astrophysicists blog written by a software engineer who had worked for NASA — and during a routine trouble-shooting job with the rover, discovered a “backdoor” in the Mars rover’s software that allowed NASA to receive thumbnail images from the rovers “on Mars” allegedly in real time — no time delay, but because of the immense distance between Earth and Mars — this would be a scientific impossibility — as radio transmission faster than the speed of light is an impossibility.
- A New Storm Is Brewing in the Balkans / At the moment, it is Montenegro that holds centre stage in a brewing Balkan political storm. The ostensible provocation – the consecration of the country’s new Orthodox metropolitan – is as unlikely a trigger for a major crisis just as Montenegro (once celebrated in breezy operettas such as “The Merry Widow”) appears to be an unexpected mise en scène for a major geopolitical earthquake.
- Muntenegru
(Црна Гора), un mini-stat artificial creat pe un teritoriu rupt din
arealul sârb, sub masca "compromisului dintre marile puteri" (sec. XIX). Acum "au descoperit c-au greşit, 'ţinându-l' stat ortodox".
- 30 août 1877 : première victoire de l’armée roumaine dans la guerre de libération contre l’Ottoman / Des milliers de Roumains sont morts sur les champs de bataille de Bulgarie. Les noms des citadelles turques de Rahova, Plevna, Smardan ou Grivita, qui furent prises par les Roumains après de sanglants assauts, résonnent dans l’histoire de cette Europe des confins danubiens et balkaniques, qui a reconquis sa liberté au prix du sang. Leurs ossements reposent dans les nombreux mausolées, partout en Bulgarie. Grâce à leur sacrifice, la Roumanie entre après cette guerre, dans son époque “moderne” (et en Europe, comme on le dirait aujourd’hui), processus démarré par la Révolution de 1848 en Valachie, en Transylvanie et en Moldavie et continué par la constitution de la Principauté de Roumanie en 1859.
9 comentarii :
Bate la ochi şi preferinţa Şarlei de Windsor / von Saxa-Coburg und Gotha, care bântuie doar prin Transilvania:
Scenariul Clăpăugul II
http://riddickro.blogspot.com/2011/10/scenariul-clapaugul-ii.html
"Cineva" îl pregăteşte pe Cretin-Vodă al II-lea de România
http://riddickro.blogspot.com/2013/06/cineva-il-pregateste-pe-cretin-voda-al.html
O ipoteză şocantă: PENTRU A SCĂPA DE OMUL NEMŢILOR, KLAUS IOHANNIS (MĂMĂLIGĂ DE SIBIU), SE PREGĂTEŞTE ADUCEREA LA CÎRMA ROMÂNIEI A OMULUI AMERICANILOR, PRINŢUL CHARLES
http://riddickro.blogspot.com/2015/08/se-pare-ca-suntem-tratati-drept-glugi.html
Riddick , chiar nu realizezi faptul ca , ipoteza dumitale este o ...o nebunie prin simplitatea si , posibil , prin samburele de adevar pe care-l poate contzine ? N-asi crede , desii dumneata bateai shaua inca de prin 2015 , insa n-asi crede caci , babaciunea de Elisabeth a II-a are aproape suta si...cat mortii ma-sii sa-o mai rabde Dumnezeu pe pamant deci , urechiatu' ,nu crapa fierea-n el daca mai are doar o tzara de rabdare .Trebuie s-o recunosti ca , este una sa fi monarhul UK si...cu totul altceva al Romaniei asteia de kakat : altfel de impresie produci , chiar si la mine in Ferentari ! Dar , nu uita sau sa nu uit eu : mai exista Harry mai exista POATE , William desii , asta sigur se gandeste tot la Tronul UK . Mie unul chiar nu mi-ar pare foarte rau caci , intzeleg engleza { nu-s sigur daca aia ma inteleg pe mine } si-n plus , diferit ca-mi place cum canta The Beatles , Tom Jones , The Rolling Stones si Bonnie Taylor , mi-ar face o deosebita placere sa am un passaport britanic in buzunar...mai ales acum ca nu mai fac aia parte din U.E. adica , visul meu neimplinit...inca ! P.S. Bai omule..mi-ai bagat un cui in cap cu-aceasta " ipoteza de lucru " !!!
Pai nu spusei eu : cat d e prost sa fie cineva incat...sa mai puna botu' la tzatza lu' Ciolacu ?! Tromboane ? Mai degraba ...FLAUTUL FERMECAT ! Daca jigodia asta nu-i pe blat cu... aia din Modrogan , Cotroceni si... pe unde-si mai au sediile " serviciile " mare lucru .
Nu "bat eu şaua", doar răspândesc ce se mai aude. Nu-mi aparţin "ideile" respective.
Ciolacu e tras de sfori precum păpuşile de la Teatrul Ţăndărică, e clar.
Aşa-i când treci linkul greşit, şi nici nu verifici...
Corect:
Scenariul Clăpăugul II
http://riddickro.blogspot.com/2011/10/scenariul-clapaugul-ii.html
La DUDA ZILEI :" Din octombrie, în România ar trebui să se reia de la zero numărarea vaccinaţilor "cu schema completă", începând cu cei care primesc a treia doză (staţi niţel, că-n Israel se vorbeşte şi de-a patra...). " Stai bland ca deja se vorbeste despre vreo opt sau chiar mai multe vaccinuri in cascada si nu de pe oriunde ci de la aia incliftatii : UK , Franta , Italia U.S.A. Fireste , " informatia " provenind de pe NET...n-am mare baza in ea. Insa , vad ca si pe-acolo din tarile citate , si pe-acolo masurile luate d e catre guverne au fost abuzive si s-au incalcat oilor dreptul de-a pashte " libere " pe tarlaua comunala insa , ca la noi , asa cum s-au intamplat lucrurile la noi , parca n-am mai vazut la altii .Am eu o chestie in creierul mintii , chestie care nu-mi da pace si anume : orice tratament si impotriva oricarei boli faci { iar vaccinul este un tratament } INTOTDEAUNA exista si...contraindicatii stabilite si de medici si de aia care concep tratamentul , in acest caz , vaccinul . Intrebarea ce se naste de-aci este : vaccinul asta , indiferent pentru ce tulpina a virusului asta nenorocit , chiar n-are nici o contraindicatie ? Nu de alta dar , nu mai departe d e ieri i-am telefonat medicului de familie iar prima intrebare pe care mi-a adresat-o aia a fost : CAND VENITI SA VA VACCINEZ ? La cate ...comorbiditati am eu , asta-mi mai trebuie acum , o reactie adversa a organismului la vaccin .A inceput sa ma bata gandul , sa ma inscriu la Martorii lui Yehova sau alta secta . Aia cel putin , aia au dreptul prin legi de-a refuza fara urmari , orice interventie exterioara asupra...constructiei lui Dumnezeu .Ma interesez si-ti voi spune si dumitale , cat de curand ce am reusit in acest sens ca-i dau dracului cu vaccinarile lor de ... pompieri atomici !Nu trei doze , nu vreau sa accept nici macar una caci , asa consider eu : la anii mei...m-i se cam rupe p...a !
Dacă zic ei de a treia e clar că nu se vor opri aici. Rămâne ca noi să-i oprim.
1] Inca n-am auzit ca , de la infiintarea sa dupa 1990 macar un singur deputat sau senator sa fie arestat in timpul exercitarii mandatului INDIFERENT cine ar solicita asta si mai ales PENTRU CE !!! Vrei s a m-apuc ca , la ora asta sa-ti dau exemple , fi serios omule caci daca nici U.M. DIGI24 nu se pricepe sa arunce momeli , atunci cine !? 2] Presupunand ca s-ar ajunge la asa ceva { ATENTIE : NU-I DUC GRIJA SOSOACEI } , astia sau aia care vor asta { ADICA INCLUSIV EU , MACAR ASA , DE CURIOZITATE SAU...D'AL DRACULUI } nu realizeaza ca , in secunda doi va exploda si mama Parlamentului Uniunii Europene si cate d-alea dupa ceafa sau PROCEDURI DE INFRIGEMENT ne vom lua , adica tot noi romanii nu...aia care se fac ca conduc , o vom povesti si mortilor ! Bine ca mi-am amintit si de Spatiul Schengen si d e ...BANII EUROPENI care vor ramane doar o amintire frumoasa . 3] Diana Iovanovici Sosoaca , trebuia sa se rezume la softul ce i-a fost implantat de pe vremea cand " lucra" pentru Isarescu nu sa se amestece unde nu-i fierbea oala sperand ca...va devenii o Jean D'Arc de Romania eventual chiar un viitor Presedinte cu fusta la Cotroceni caci , nu ajunge nici macar la genunchiul lui Marinne LePen si daca nici aia n-a avut norocul sa acceada la Elysee cum dracu sa reuseasca motzobina asta ! 4] Este foarte clar ca Sosoaca a luat-o pe aratura desii in ultima vreme , este mai putzin vocala si vizibila iar eu , cred ca totusi s-ar impune cazarea ei acolo unde exista camere capitonate cu vata si camasi dintr-alea cu maneci foarte lungi...d'alea de se leaga in spate ! Cand ma gandesc ca...aproape o crezusem si chiar aveam incredere in ea si actiunile ei uitand , a nu stiu cata oara ...cata vreme a stat autocarul alora de la AUR " parcat " in mijlocul Pietei Victoria ...iar Diana Iovanovici Sosoaca era in A.U.R. pana la gat ! Buna , buna d e tot DUDA ZILEI !!!
Ba da, parcă au fost nişte cazuri. Arestarea poate fi făcută şi după proces, înainte de aducerea la penitenciar.
https://www.news.ro/politic-intern/senatoarea-diana-sosoaca-acuzata-blocat-activitatea-unui-centru-vaccinare-judetul-iasi-cncav-incurajam-sesizarea-institutiilor-abilitate-asupra-actelor-pot-aduce-atingere-procesului-vaccinare-1922405208002021091820387958
https://www.aktual24.ro/primul-pas-pentru-arestarea-lui-sosoaca-comitetul-de-coordonare-a-vaccinarii-indeamna-la-sesizarea-institutiilor-abilitate-dupa-ce-senatoarea-a-zadarnicit-combaterea-pandemiei/
Dacă-i de-a Sistemului, nu ajunge la proces.
Dacă vrea să fie utilă contra Sistemului, va trebui să-şi schimbe modul de lucru şi să-şi găsească partid.
Trimiteți un comentariu