28 noiembrie 2017

Vom vedea în orele şi zilele următoare cum stăm


Adică, dacă... stăm sau ripostăm. 

Folosesc pluralul fiindcă e vorba de un atac la parlament (care fie că ne place sau nu, "pe-ăsta-l avem"). Este "îndemnat" de Departamentul de Stat al SUA ce să nu voteze. Adică un minister de externe, parte a executivului, dă indicaţii legislativului, adică organului reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării (conform Constituţiei). Uzanţele impun "comunicări" doar între structuri similare (executiv-executiv, legislativ-legislativ).

Dacă majoritatea PSD-ALDE nu le va pune mâna-n gât lătrăilor interni şi externi va dovedi că este complicele lor.

Nu-mi închipui un Klemm făcând ce face-n România, prin Polonia sau Ungaria. Ar fi luat la şuturi urgent. Instituţional, desigur, via ministerul de externe.

Văd demersul respectiv fie drept un gest de disperare, fie drept o regie. Adică, ori nu mai au mijloace discrete de a bloca evenimente neconvenabile, nu mai au (destui) oameni în poziţii-cheie; ori recurg la intimidare pe faţă (a dat înapoi ditamai parlamentul, ce-am putea noi face doar "pe persoană fizică"?).

MAE şi Parlamentul vor riposta?

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):