21 mai 2017
„Elite progresiste” contra „fanatici religioși”
Iulian Capsali la ActiveNews, despre propaganda progresist-globalistă şi propagandiştii ei:
[...] Toată această explozie de contestare a Familiei, unul dintre ultimele bastioane - alături de Biserică - în calea topirii societății într-un creuzet globalizant, inert, visat de elitele corporatocrate (care sprijină masiv financiar această nouă revoluție culturală), nu ar fi existat dacă cei peste 3 milioane de cetățeni nu ar fi semnat pentru Referendum. Este o ultimă centură de siguranță care poate să asigure spațiul de normalitate dat de acest cadru firesc în care copilul învață gramatica socială, în care își formează personalitatea pentru tot parcursul vieții.
Agresiva contestare a firescului, fără precedent la noi, nu demonstrează decât că poporul a avut instincte bune atunci când a hotărât că Familia trebuie securizată în fața valului ideologic sexo-marxist, partea culturală a Noii Ordini Mondiale.
Cei trei reprezintă simbioza dintre politică, educație și cultură, cu ideologia Corectitudinii Politice. Cât timp încă mai există mijloace constituționale (iar un referendum reprezintă chiar chintesența democrației) pentru stoparea experimentelor sociale utopice, acestea trebuie folosite, chiar dacă sunt semnalate parșiv de către activiștii globaliști, ca instrumente de „reprimare a iubirii”. Esența ideologiei LGBT fiind una totalitară, tot ceea ce-i incomodează pe acești revoluționari este exprimarea democratică, pe care ar suprima-o imediat, dacă ar avea putința.
Diversiunile promovate de Lucian Mîndruță și restul activiștilor globaliști din presă, de tipul „tema Coaliției pentru Familie e una care aparține propagandei ruse”, sunt deja poncifuri răsuflate, lozinci folosite în toate luptele duse împotriva barajului opus de apărătorii ordinii naturale, inclusiv în SUA, împotriva acestui asalt morbid dat de ideologii revoluționari asupra societății.
Ca o concluzie, noua modă preluată din Vest, aceea de a justifica amoralitatea folosind Evanghelia, este ultima fiță în materie ideologică de la noi. Dar este atât de insolentă, grotescă și extravagantă, încât probabil că și dracu' își ia notițe de la acești nelegiuiți.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Aceleaşi clişee ca cele din 2011 - "sistemul actual, 'ceauşist', favorizează corupţia". Se avea în vedere viitoarea Cons...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
Nu reuşesc să accentuez gravitatea celor văzute şi celor în pregătire, mai puternic decât o face chiar clipul. Poate ceva similar ca gr...
-
Polémia : Allocution d’ouverture de Jean-yves Le Gallou à la cérémonie des Bobards d’Or le 10 mars 2015 ♦ Dans la presse subventionnée ...
-
Ion Mihai Pacepa a scris un articol pentru American Thinker - Showdown with Evil (Confruntarea cu Răul), o recenzie a unei cărţi cu a...
-
Comunicat de Presă Deciziile Consiliului European trebuie girate de un comitet de criză PNL şi USL au prezentat la consultarile de la ...
-
A devenit un tabu să critici America sau Administraţia Obama, chiar şi în cazuri de amestec grosolan în afacerile interne ale României. Ex...
-
De văzut şi viitoarea traiectorie a lui Hrebenciuc: dacă PSD nu-l scuipă afară - şi repede! -, atunci şi Centrala PSD acţionează conform. Co...
-
The Common Sense Show : I n large part, the American people have been conquered through the principle of groupthink. Throughout his...
-
(Eu - ştiind mizele - mi-am zis de când l-am văzut pe Paşinian instalat la Erevan în urma revoluţiei colorate : "ăsta nu se lasă până ...


Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu