13 aprilie 2015

Statul ne aruncă pe drumuri a doua oară



Capital:

Paradoxul face că deşi guvernele susţin că trebuie să ajungem din urmă Uniunea Europeană, adesea tot ele ne dau peste degete când vrem să ne apucăm de treabă. „Nu cumva să munciţi!“, par a ne spune. La acest capitol putem include şi hăituirea IMM-urilor de către agenţii fiscali din ultimele săptămâni. Lacătul pe uşă, dacă nu sari cu bani mulţi la bugetul de stat! Se laudă că vor face totul pentru crearea de locuri de muncă, însă apoi n-au jenă să-i silească pe antreprenori să trimită oamenii acasă.Nu ar fi prima dată când statul ne ajută să ajungem pe drumuri. Acum vreo 17-18 ani, în plin elan de dezindustrializare, Guvernul a spus-o din capul locului că a abdicat de la orice ambiţie de a mai fi manager al economiei. Un întreag angrenaj construit în socialism a rămas orfan. Utilajele trecute la fier vechi, proprietăţile imobiliare încăpute pe mâna şmecherilor de tranziţie, iar salariaţii lăsaţi de izbelişte.

Aruncaţi pe drumuri, oamenii s-au văzut nu numai lipsiţi de pâinea de ieri, dar au fost obligaţi şi să suporte de pe margine suduielile cu iz de peluză ale unor nefericiţi îngrămădiţi într-o gloată cu pretenţii de intelighentsie. „V-aţi obişnuit pe vremea lui Ceauşescu să tăiaţi frunză la câini!“, au fost apostrofaţi salariaţii fabricilor închise. Guvernanţilor le-a convenit de minune alibiul că „românii nu ştiu să muncească“ proclamat de aceeaşi pseudo-elită. Care unde a putut! Unii s-a refugiat în pensionările anticipate, iar trei milioane de români au luat calea pribegiei pentru o pâine câştigată în Occident. Acolo nu li s-a spus că nu ştiu să muncească; dimpotrivă au fost puşi la cele mai grele munci. Au dobândit un drept la viaţă refuzat lor în România oligarhică. Nu puteam însă să plecăm cu toţii! Suntem şi în economia privată românească. Nu mulţi! Doar vreo trei milioane de lucrători. Este ceea ce statul ne-a îndemnat să facem la finele anilor ’90, când a culcat la pământ fabricile sale. Românii au luat pieptiş economia de piaţă, muncind pe rupte pentru salarii departe de cele câştigate de confraţii refugiaţi în ţările din Vest.

Ar fi suprema ironie istorică, însă este o ticăloşie de-a dreptul, faptul că acum este tot statul cel care ne hinghereşte şi în mediul privat. „Ia închide matale magazinul sau cârciuma dacă nu ai bani să ne dai nouă!“, vine Fiscul şi spune. Nici măcar nu sunt modeşti: 16% pe profit, 24% pe tot ce consumăm, o infinitate pe forţa de muncă. Acum 18 ani au abdicat spunând că statul e cel mai prost administrator; în prezent, vor să ne demonstreze, însă, că statul este cel mai bun colector de taxe. Puţin le pasă dacă ne pun pe drumuri pentru a doua oară...

4 comentarii :

Riddick spunea...

Da, ştiu, "a scris-o A. Păunescu"...

Da' ce bine se potriveşte (şi) acum...

Scrisoare către țara pe linie moartă
de Adran Păunescu

Toate-ale tale sunt sfinte,
dar părăsite cu voia,
leagăne, vieţi şi morminte,
lideri ce au paranoia.

Ţară de cumpeni depline,
ţară cu plaiuri şi raiuri,
este o boală în tine,
vine un grai fără graiuri.

Încă în râuri ai peşte,
încă ai oameni în case
şi Dumnezeu te iubeşte,
parcă n-ar vrea să te lase.

Dar te distrugi în gâlceavă
şi te urăşti cu ardoare,
măduva ta e bolnavă,
lanţuri îţi cresc la picioare.

Şi, ca la câini, ţi se-aruncă
pâine străină în gură,
nu ai nici dreptul la muncă,
vai, şi cinstiţii tăi fură.

Eşti ca un bâlci la răscruce,
dusă mereu în ispită,
să te dezveţi a produce,
până vei fi răstignită.

Narcotizată de-aceea
să ţi se mistuie vatra,
ai părăsit lumea-a treia,
ca să ajungi în a patra.

Poate e ultima oară,
când te mai afli pe hartă,
ţară uitată-ntr-o gară,
ţară pe linie moartă.

Un semafor dă de veste
cum că dezastrul se-ngroaşă:
nu numai moarte îţi este,
linia-i sinucigaşă.

Nu mai există nici şine,
ca să porneşti vreodată,
nimeni nu pleacă, nu vine,
ai îngheţat la erată.

Scări şi ferestre sunt sparte,
gara e toată ruină,
totul miroase a moarte
şi la păianjeni se-nchină.

Un ţiuit ce răneşte
fără sfârşit se aude,
cum te consumă câineşte,
ţară lipsită de rude.

Necunoscute păcate
ai ispăşit totdeauna,
vai, cum le ai tu pe toate,
fără să guşti pe niciuna!

Poate e ultima oară
când te mai afli pe hartă,
ţară uitată-ntr-o gară,
ţară pe linie moartă..”

Riddick spunea...

vine un grai fără graiuri:

= deznaţionalizare

= monopol mediatic/ideologic

= destructurarea societăţii, în indivizi între care nu mai există încredere (deci, nu mai pot reacţiona ca mase)

= "reprogramarea mentală" (prin propagandă, învăţământ, etc.)

Crystal Clear spunea...

În noul cod fiscal au prevăzut ca firmele care plătesc impozit pe venit ( mici) şi care n-au angajaţi să plătească un impozit suplimentar...
Nemernicie mai mare nu se putea...

Riddick spunea...

Vor să termine clasa de mijloc - obiectiv urmărit pe plan mondial, nu doar aici.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):