19 decembrie 2014

Puterea şi "opoziţia", unanimitate împotriva libertăţii şi siguranţei individului


Unanimitate la Senat la votarea legii "siguranţei cibernetice" (trecută prin aprobare tacită la Camera Deputaţilor). Se deschide posibilitatea intervenţiei aşa-ziselor organe de siguranţă naţională în calculatoarele personale (fie "de la distanţă", fie prin percheziţii, dar fără mandat judecătoresc). Ce "suspecţi de terorism (informatic)" ? Ar fi afectaţi cei neconvenabili regimului europeist (filiala RO), criticii săi, viitorii (eventuali) politicieni din viitoarele (eventuale) partide conservatoare şi eurosceptice.

Mai grav decât abuzul potenţial (acum legiferat) este efortul de a crea în societate o atmosferă tensionată, de a crea o psihoză de masă, a "atacului iminent". În fond, nefiind vorba decât de pregătirea de război, faza psihologică - un război aflat acum în pregătire şi care nu foloseşte României, dar în care ar fi angrenată. Clasa politică se arată din nou drept un inamic al naţiunii.

GrupPentruÎmpotrivăAbţineriNu au votat
Senatori fără apartenenţă la grupurile parlamentare3


LC5


PD-L6


PNL12


PSD64


UDMR2



NumePrenumeGrupPentruÎmpotrivăAbţineriNu au votat
GhişeIoanSenatori fără apartenenţă la grupurile parlamentareX


AgrigoroaeiIonelSenatori fără apartenenţă la grupurile parlamentareX


MarianValerSenatori fără apartenenţă la grupurile parlamentareX


IlieşiuSorinLCX


PaşcaLiviu-TitusLCX


NăstaseIlieLCX


Popescu-TăriceanuCălin-Constantin-AntonLCX


AnghelCristiana-IrinaLCX


TişeAlin-PăunelPD-LX


PaşcanEmil-MariusPD-LX


PereşAlexandruPD-LX


OpreaDumitruPD-LX


FluturGheorghePD-LX


GhileaGăvrilăPD-LX


OpreaMario-OvidiuPNLX


ChiuariuTudor-AlexandruPNLX


MotocOctavianPNLX


DobriţoiuCorneliuPNLX


BoeriuValeriu-VictorPNLX


DobraDorin-MirceaPNLX


HaşottiPuiuPNLX


BodeaCristian-PetruPNLX


ObrejaMarius-LucianPNLX


PopescuDumitru-DianPNLX


IliescuLucianPNLX


NicoarăMarius-PetrePNLX


PopLiviu-MarianPSDX


SilistruDoinaPSDX


PopaFlorianPSDX


ButnaruFlorinelPSDX


PurecIon-SimeonPSDX


ButunoiIonel-DanielPSDX


TătaruDanPSDX


PavelMarianPSDX


ConstantinescuFlorinPSDX


IoniţăDan-AurelPSDX


MituAugustin-ConstantinPSDX


VochiţoiuHaralambiePSDX


ValecaŞerban-ConstantinPSDX


ChelaruIoanPSDX


TomaIonPSDX


MohanuNicolaePSDX


PopaConstantinPSDX


MocanuVictorPSDX


ChiriacViorelPSDX


BelacurencuTrifonPSDX


DuruţAurelPSDX


SuciuMateiPSDX


CorlăţeanTitusPSDX


SavuDanielPSDX


AnghelAdrianPSDX


FiforMihai-ViorelPSDX


VasilievMarianPSDX


SaghianGheorghePSDX


PopGheorghePSDX


FireaGabrielaPSDX


BotaMarius-Sorin-OvidiuPSDX


TeodoroviciEugen-OrlandoPSDX


CordoşAlexandruPSDX


SeverinGeorgicăPSDX


FrăteanPetru-AlexandruPSDX


CosteMariusPSDX


MogaNicolaePSDX


NicolaeŞerbanPSDX


BujorDumitru-MarcelPSDX


DonţuOvidiu-LiviuPSDX


TămagăConstantinPSDX


RotaruIonPSDX


MarinNicolaePSDX


CadărLeonardPSDX


OpreaŞtefan-RaduPSDX


IsăilăMarius OvidiuPSDX


CreţuGabrielaPSDX


FederoviciDoina-ElenaPSDX


BodogFlorian-DorelPSDX


MutuGabrielPSDX


MihăilescuPetru-ŞerbanPSDX


VoineaFloreaPSDX


LazărSorin-ConstantinPSDX


DeneşIoanPSDX


CalcanValentin-GigelPSDX


BumbuOctavian-LiviuPSDX


DumitrescuFlorinelPSDX


BadeaLeonardoPSDX


BădălăuNiculaePSDX


CristacheIulianPSDX


FilipPetruPSDX


CocaLaurenţiu FlorianPSDX


BereanuNeculaiPSDX


RogojanMihai-CiprianPSDX


VeghAlexandruUDMRX


PatakiCsabaUDMRX



Pentru: 92; Împotrivă: 0; Abţineri: 0; Nu au votat: 0

10 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Mai este aşa ceva în UE sau NATO ?

Asta este DICTATURĂ !

Riddick spunea...

Nu ştiu, dar mă voi interesa.

Dictatură pe faţă.

Voi lua măsuri suplimentare, în lumina acestei noi evoluţii.

Crystal Clear spunea...

Da, şi eu la fel !

Să-mi spui si mie , te rog .

Sunt în stare să ne ridice la orice comentariu care nu le convine lor !

Mi-a spus cineva zilele astea :
"Tu nu vezi ca meream plângem dupa ce-a fost.. ?! "

Din ce în ce mai rău .

Riddick spunea...

Am nişte "surprize", de le va veni ideea să-ncerce cu mine. ;-)

Crystal Clear spunea...

Lipici de şobolani,căldare cu apă care le cade-n cap ? :) :) :)

Riddick spunea...

Ei, dacă-i ciurpriză, "nu pot pentru ca să-ţi spun"...

Crystal Clear spunea...

:) :) :)

Anonim spunea...

Odios.

Preiau și eu pe blog.

Mă cuprinde... vorba lui Topîrceanu (să comunicăm codificat, măcar îi forțăm să citească).

Riddick spunea...

Mai au şi tupeu ("legea nu s-ar adresa persoanelor fizice"):

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18883238-proiectul-legii-big-brother-3-nu-adreseaza-persoanelor-fizice-sustine-comisia-pentru-aparare-din-senat.htm

Crystal Clear spunea...

Tupeu de securişti si parlamentari ANALFABEŢI !


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: