Postcomunismul, virajul colonial (II)

Invazia vestică în Est s-a soldat cu acaparări masive şi la viteze istorice. Ca în scenariul clasic colonialist, capitalul vest-european s-a înfipt de la început în ceea ce constituie rulajul banului într-o economie: exploatarea resurselor naturale, distribuţiile de energie (cele care colectează banii din asigurarea cu energie) şi băncile. Restul – industrii, servicii, comerţ – s-a prăbuşit aproape implicit în braţele „eliberatorilor” vestici. 

Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):

Destrămarea Uniunii Sovietice şi a conglomeratului ei satelitar din Euroapa centrală şi de est a oferit Vestului Europei oportunitatea istorică a unor surse de aprovizionare şi pieţe de desfacere aproape neaşteptate în cvasiproximitate şi de cvasigratuitate – un adevărat balon de oxigen pentru cel mai în vârstă dintre centrele de putere economică ale lumii şi, oricum, cu cel mai costisitor model social, devenit handicap în faţa ascensiunii noilor concurenţi mondiali din Asia. Vestul Europei s-a repezit pe Centrul şi Estul Europei oferite pe tavă de istorie. S-a dovedit a fi fost luat pe nepregătite, nearătând vreo strategie pe termen lung. De fapt, a făcut atât cât l-a dus capul! Probabil, nu puteau imagina altceva cele 5-6 puteri foste coloniale strânse laolaltă în cadrul UE, care de cel puţin două-trei secole nu-şi datoraseră prosperitatea decât extracţiei sistematice şi masive din teritoriile coloniale. Ceea ce era nou acum era doar faptul că trebuiau să pună în operă un sistem colonial în comun, un fel de „colonialism colectiv”. Regulile şi constrângerile aveau să fie stabilite în comun în cadrul UE, iar colonialismul propriu-zis urma să fie practicat de capitalul privat occidental, în frunte cu marile lui multinaţionale. A fost o politică statală de tip colonial!

In condiţiile concrete existente, a fost de-ajuns să se stabilească de la centru premisele, apoi totul a venit de la sine. In spiritul libertăţii de mişcare şi acţiune propovăduite, s-a trâmbiţat nevoia unei liberalizări rapide şi depline a circulaţiei produselor, serviciilor şi capitalurilor, a schimburilor comerciale, valutare şi de investiţii. Ce însemna acest lucru?! Că de la sine cei puternici şi deja aşezaţi în piaţă, adică cei din Vest, vor acapara tot, întrucât în mod obiectiv nou veniţii din Est nu puteau fi decât slabi şi fără potenţe tehnologice şi financiare. Fără de mirare, circulaţia forţei de muncă nu avea să beneficieze de acelaşi regim, liberalizarea ei urmând să fie făcută treptat, pentru ca Estul să nu profite cu ceva, iar Vestul să nu fie afectat cu ceva. Dar, era de ajuns ca principiul călăuzitor proclamat să fie transferul economic de la stat la privat pentru ca piesele de forţă şi importanţă strategică din economia estică să treacă automat în mâna capitalului vestic, în măsura în care capitalul privat autohton estic era inexistent la început şi oricum fără vlagă pe parcurs.

Invazia vestică în Est s-a soldat cu acaparări masive şi la viteze istorice. Ca în scenariul clasic colonialist, capitalul vest-european s-a înfipt de la început în ceea ce constituie rulajul banului într-o economie: exploatarea resurselor naturale, distribuţiile de energie (cele care colectează banii din asigurarea cu energie) şi băncile. Restul – industrii, servicii, comerţ – s-a prăbuşit aproape implicit în braţele „eliberatorilor” vestici. Esenţială a fost implementarea cât mai rapidă a mecanismului de extracţie de sevă economică din Est, care operează în principal şi masiv prin menţinerea în Est a salariilor mici, dar generalizarea (impusă) aici a preţurilor din Vest. (va urma)