23 noiembrie 2014
Cum joacă dublu stânga: şi la implementare, şi la iluzionarea cu existenţa "curentului naţionalist" în interiorul său !
Mircea Maliţa, un dinozaur al diplomaţiei RPR şi RSR, emiţând totuşi unele idei interesante (îl citează ca pozitiv pe Titulescu, deci nu se dezice clar de linia antinaţională):
Sunteţi eurosceptic?
Da. Scopul celor care conduc de la Bruxelles este crearea unei Europe federale, iar eforturile sunt continue, universaliştii sau mondialiştii lucrând la realizarea ei. Noi îi spunem Europa Unită, dar ea este cât se poate de federală. Acest lucru presupune crearea Uniunii Statelor Europene. Şi chiar dacă statele îşi vor putea păstra denumirea, ele vor ceda suveranitatea, li se va anihila puterea de decizie şi de autodeterminare.
Mai putem ieşi acum din UE pentru a ne apăra caracterul naţional?
Dacă ne-a mai rămas atâta putere de decizie, atunci o vom face. Depinde de capacitatea de decizie a statului.
Pledaţi pentru statul minimal sau pentru unul mai puternic?
Conceptul de stat minimal nu există.
A existat în viziunea neoliberalismului, la Friedman.
Curentul neoliberal a fost o doctrină falsă, o doctrină-capcană. Bătălia s-a dat între două mari centre de putere, politicienii şi statul pe de-o parte, şi economiştii şi marile companii pe de altă parte, care fugeau de stat să nu plătească taxe. A fost mai degrabă un complot de tip piaţă împotriva statului, de slăbire de conţinut a celui din urmă. A fost o luptă de degradare a conceptului de stat. Am citit într-o teză scrisă de o tânără de la ASE că statul este cel mai mare duşman al individului. Statul a fost creat de cetăţeni ca să protejeze interesele lor comune. Acesta este rolul statului. Dacă dai în el, atunci loveşti în capacitatea lui de a te ocroti. Devii o victimă rătăcitoare a pieţei. Așadar, sunt pentru un stat puternic.
Preşedintele Traian Băsescu este la finalul mandatului. Cum apreciaţi aceşti 10 ani?
Pierzători.
Pentru cine?
Pentru societatea românească, pentru populaţie şi pentru civilizația ţării.
Nu ne-a tras înainte?
Nici înainte, nici înapoi. Aş zice că ne-a tras în lături. Ne-a îndepărtat de orice interes naţional. Şi acum, când îl vedem la televizor, ce zice… că nu avea informaţia nu ştiu care ca să manevreze el. Asta este obsesia lui. L-aţi auzit vorbind de interesele de bază ale românilor, de probleme legate de condiţiile şi nivelul de trai? A fost omul combinaţiilor, al manevrelor şi al manipulării României.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Christopher Edward Harle Story , scriitor, publicist, consilier guvernamental pe probleme economice şi de securitate din Marea Britanie, ...
-
O interesantă analiză pe blogul Cato Institute asupra dezastrului grecesc, şi o predicţie. Lessons from the Greek Budget Debacle ...
-
După vestea dispariţiei cotidianului Ziua , altă răpciugă de presă îşi recunoaşte moartea clinică : Gardianul îşi încetează apariţia ca z...
-
Mai şi râde ca imbecilul... urmăriţi spre sfârşitul clipului ce poate să debiteze :
-
Fostul ministru de Externe al României, Adrian Cioroianu, a acordat un interviu pentru Radio Europa Liberă, "Moldova moștenește pro...
-
„O zi fără Băsescu" este campania declanşată de un număr de tineri care au hotărât să spună „nu" demagogiei şi populismu...
-
O postare interesantă pe un blog : euroscepticul incomod Kaczynski, eliminat într-un complot mai vast ? Avionul tip Tupolev 154 a avut ...
-
. ..adică AICI (la poziţia 78, pag. #4). La poz. 79 (din 88), Renate Weber (pâi cum dreacu'... ). Din cei 88 de membri a...
-
Ieri s-a inaugurat "statuia" Traian cu lupoaica , amplasată pe treptele Muzeului Național de Istorie. Este vorba despre un kit...
-
" - Hai, ţaţo, la Union ! " Am aşteptat cu postarea ca sa fiu sigur că Traian Băsescu nu va veni la şuşa de lansare a ...


6 comentarii :
http://qmagazine.ro/cultura/mircea-malita-romania-si-a-cedat-suveranitatea/
Maliţa:
"Eu sunt format în viziunea unor oameni mari care au făurit politici pentru România, printre care Nicolae Titulescu. Politica lui era următoarea: un stat mic ca România trebuie să se afle în raporturi bune cu toate marile puteri. El a fost omul care a spus că în ceea ce am intrat, am plătit timp de 45 de ani. Titulescu a avertizat că dacă România va hotărî să atace URSS în problematica Basarabiei, cu ajutorul Germaniei – ceea ce s-a şi întâmplat –, vor trage clopotele în ţara noastră.
Gestul mareşalului Antonescu de a se alătura hitlerismului ne-a costat toate necazurile care au urmat, inclusiv predarea noastră rușilor de marile puteri, devenind sateliţi ai Moscovei."
Polonia era aliat al URSS şi n-a scăpat de comunism...
... nici Cehoslovacia (care, ca şi Polonia, avea guvern în exil şi ceva trupe pe care reuşise să le evacueze şi care luptau de partea Aliaţilor).
L-am citit și eu, în urmă cu cîteva zile.
Malița e marcat de viziunea Clubului de la Roma, care nu este, totuși, cea sorosistă.
Cred că e destul de dezamăgit, probabil și în plan personal.
Lăsînd restul la o parte, inclusiv locul în care apare interviul (pe de altă parte, cîte publicații cu o preocupare și pentru altceva decît bîrfa cea mai penibilă au mai rămas?), răspunsul pe care l-ai citat și tu:
"Dacă ne-a mai rămas atâta putere de decizie, atunci o vom face. Depinde de capacitatea de decizie a statului."
pare unul imperativ, care constată o necesitate absolută.
Daaa... madama F. Jucan e agent "descoperit" (dublu ? triplu ?).
E primul demnitar ("comunist") care a intrat în club.
Pe mine nu m-a convins "coarda" asta nonagenară (leat cu Djuvara, şi kommiliton, oarecum), care face caz că "n-are maşină şi stă într-un apartament cu chirie" (la RAAPPS ?!).
La o sedinta a membrilor ARCOR (Asociatia Romana pentru Clubul de la Roma) l-am ascultat pe academicianul Mircea Malita povestind despre anii de inceput ai Clubului, in al VII-lea deceniu al secolului trecut. [...]
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-07-19/anatomia-secundeiclubul-de-la-roma-si-sansele-europei.html
Partea cu "capacitatea de decizie" e OK, dar bate spre fatalism: "cât timp om avea-o".
Hai la muncă să muncim
Dă, Doamne, să nu găsim !
Trimiteți un comentariu