Când va anunţa Banca Naţională că aurul României a ajuns în siguranţă acasă?

N-am reţinut ca această întrebare să-i fi fost adresată lui Isărescu, înainte de a fi re-re-reales de parlament cu vot secret (cu doar 9 voturi contra din 386!). Olanda şi-a vândut între 1991 şi 2011 (în 20 de ani) 1100 din cele 1700 de tone de aur... "pentru a se alinia la nivelul celorlalte state deţinătoare de rezerve în aur".

BURSA:

     Ştirile despre aur din presa internaţională a ultimelor luni au fost, aproape exclusiv, concentrate pe declinul major al preţului său exprimat în dolari.
     Această tendinţă, care ridică destule semne de întrebare, nu împiedică o serie de bănci centrale importante să acţioneze contrar opiniei generale.
     "Banca Olandei şi-a ajustat politica de repartizare a stocului de aur şi a transferat aur din Statele Unite în Olanda pentru o repartizare mai echilibrată", se arată într-un comunicat de presă de pe site-ul DNB (De Nederlandsche Bank).
     Doar 11% din rezerva de aur a Olandei a fost păstrată în ţară înainte de 2014, restul fiind depozitat în Statele Unite (51%), Canada (20%) şi Marea Britanie (18%). Conform noii politici, 31% din aurul monetar este depozitat la Amsterdam, 31% în Statele Unite, iar cantităţile din Marea Britanie şi Canada au rămas neschimbate, după cum se mai arată în comunicatul DNB.
     Dar de ce şi-a schimbat politica Banca Olandei în ceea ce priveşte rezerva de aur? Nu a fost declarat metalul preţios, în urmă cu mai multe zeci de ani, doar o "relicvă barbară", care nu mai are ce să caute în sistemul financiar modern?
     DNB justifică repatrierea aurului prin "alinierea cu alte bănci centrale, care deţin o parte tot mai mare a aurului pe plan intern", dar şi prin faptul că "o distribuire mai echilibrată a stocului de aur ar putea avea un efect pozitiv asupra încrederii publicului".
     Datele de la World Gold Council arată că rezervele oficiale de aur ale Olandei sunt de 612,5 tone. Aceasta înseamnă că DNB a repatriat din SUA 122,5 tone.
     De Telegraaf, cel mai important cotidian din Olanda, a scris, la sfârşitul săptămânii trecute, despre transferul aurului, în cel mai mare secret, de la New York La Amsterdam.
     "Nu mai este înţelept să păstrăm jumătate din aurul nostru în altă parte a lumii", a declarat un purtător de cuvânt la DNB pentru De Telegraaf.
     Cum procesul de repatriere a aurului în Olanda a durat mai multe luni, se poate aprecia că oficialii DNB nu au avut nevoie de declaraţiile lui Alan Greenspan pentru a se convinge de importanţa unei ancore monetare în vremuri de criză. "Aurul este monedă, chiar una de primă importanţă. Nicio monedă fiduciară, inclusiv dolarul, nu se poate ridica la nivelul său", a precizat fostul preşedinte al Federal Reserve în cadrul unei conferinţe organizate de Council on Foreign Relations.
     Pentru Koos Jansen, un analist olandez al pieţei aurului, "impactul repatrierii aurului de către Olanda poate avea implicaţi majore", deoarece "subliniază îngrijorarea tot mai mare faţă de stocarea aurului în Statele Unite".
     Rămâne de văzut dacă ultima decizie a unei bănci centrale va influenţa rezultatul referendumului din Elveţia, de la sfârşitul lunii. Acolo, o iniţiativă cetăţenească a adunat suficiente semnături pentru a supune votului popular propunerea ca tot aurul Elveţiei să fie deţinut în ţară, iar banca centrală să deţină cel puţin 20% dintre activele sale sub formă de aur fizic.
     Cotidianul online The Local a scris că nu au existat prea multe dezbateri în presă despre acest punct din referendum, în condiţiile în care guvernul, banca centrală şi principalele partide politice şi-au exprimat opoziţia.
     În opinia lui Thomas Jordan, preşedintele Băncii Elveţiei (SNB), aprobarea repatrierii aurului şi fixarea prin lege a ponderii acestuia în bilanţul băncii centrale va fi "fatală", deoarece "va limita activitatea pe termen lung a băncii", conform unor declaraţii pentru Le Matin Dimanche şi SonntagsZeitung.
     Secretul şi rapiditatea cu care Olanda şi-a repatriat o parte semnificativă a aurului de la New York va oferi, probabil, un nou impuls şi iniţiativei similare din Germania.
     În urma unei largi campanii de presă în 2012, Bundesbank a anunţat un calendar de repatriere a circa 300 de tone de aur de la New York. În urma negocierilor cu Statele Unite s-au stabilit etapele procesului, care ar fi trebuit să se încheie în 2020.
     Speculaţiile, conform cărora orizontul de timp îndelungat se datorează lipsei metalului preţios din depozitul de la Federal Reserve Bank of New York, au apărut imediat. După cum arată datele oficiale, Germania a repatriat 5 tone de aur de la FRBNY în 2013, iar în vara acestui an o ştire Bloomberg arăta suspendarea procesului, deoarece "aurul Germaniei este în siguranţă în mâini americane".
     Noua atitudine faţă de aur a băncilor centrale din Europa ar putea fi explicată şi de ultima analiză a organizaţiei neguvernamentale Laboratoire Européen d'Anticipation Politique.
     Pentru analiştii LEAP, doar acum încep să fie conştientizate dimensiunile sistemice ale crizei globale şi tot mai multe ţări pun la îndoială ordinea globală construită de Statele Unite după căderea Uniunii Sovietice.
     "Jucătorii lumii anterioare, mai ales din cauza completei neînţelegeri a trăsăturilor lumii de mâine, încearcă să folosească toate instrumentele clasice ale dominaţiei (financiare, militare, religioase sau ideologice) pentru a bloca evoluţia naturală a lumii", se arată în raportul LEAP.
     Succesiunea rapidă a unor evenimente din ultima lună, i-a determinat pe analiştii de la LEAP să mai scrie că "s-a reluat globalizarea în stil chinez", iar aurul pare să joace un rol deosebit de important, poate crucial, pentru noua tendinţă.
     "China deţine deja mai mult aur decât orice altă ţară", a declarat Steve Quayle, un expert al pieţei aurului, într-un interviu recent acordat King World News, cantitatea estimată fiind de 10.000 până la 11.000 de tone. Aceasta explică, în opinia sa, şi accelerarea achiziţiilor de aur de către Rusia, metalul preţios urmând a juca un rol primordial în noua ordine monetară globală.
     Într-un articol recent (n.a. "Supravieţuirea marilor bănci internaţionale depinde de manipularea pieţelor?", BURSA, 14.11.2014) arătam că preţul spot al aurului l-a depăşit pe cel forward, pentru maturităţile de până la şase luni. Această situaţie este neobişnuită şi indică o cerere majoră pentru livrarea imediată a aurului fizic, pe fondul unor deficite serioase la nivelul ofertei. În ultimele zile, ratele GOFO (n.a. gold forward rate) au coborât şi mai tare în teritoriul negativ.
     "Oamenii vorbesc tot mai mult că banii aruncaţi din elicopter (n.a. referire la o declaraţie din 2002 a lui Ben Bernanke) şi anularea datoriilor reprezintă singura soluţie rămasă pentru actuala criză", a scris recent Jim Reid, unul dintre cei mai influenţi economişti de la Deutsche Bank, într-o analiză preluată de Zerohedge.
     În aceste condiţii şi pe fondul deciziei Commerzbank de a impune dobânzi nominale negative depozitelor mari, nu mai poate fi exclusă revenirea aurului la rolul său de ancoră monetară.
     Ultimul raport anual al BNR arată că 59,15% din rezerva de aur a României se află în depozite externe. Din păcate, nu este specificată şi repartizarea acestor depozite sau cantităţile din fiecare locaţie.
     Oare putem spera că, într-un viitor nu prea îndepărtat, Banca Naţională a României va anunţa că aurul nostru a ajuns în siguranţă acasă?