Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Un articol îngrijorător la Inpolitics . A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi...
-
Pe site-ul GERMAN-FOREIGN-POLICY.COM a apărut articolul Impactul germanilor în Est , care tratează situaţia politică din România în urma ...
-
Scriam în postarea anterioară despre uciderea cameramanului care a filmat în apropierea epavei avionului polonez prăbuşit la Smolensk. ...
-
...Fiindcă o demască drept agent (de P.R.) al capitalului transnaţional. Adrian Severin se dă pe faţă: În fine, oligarhiile globale...
-
Reîntoarcerea unor elemente caracteristice ale comunismului sub forma suprareglementărilor UE: Communism’s Comeback? Václav Klaus (...
-
La mai puţin de 45 de minute după asasinarea lui Nemţov, se pare că profilul său de la Wikipedia fusese deja updatat. Zero Hedge : ...
-
Europarlamentarul britanic Andrew Duff (grupul liberal ALDE), cel care propune "democraţia post-naţională" , nu poate rosti nume...
-
... adică de liderii socialiştilor, ecologiştilor si liberalilor de stânga - grupurile care asigură majoritatea la Parlamentul European, î...
-
Axioma Ciolacu: ”Dacă USR PLUS vrea ca acest guvern să pice, își dau toți demisia. Și tot guvernul pleacă!” (trebuie să-i recunosc jigodiei...
-
Christopher Edward Harle Story , scriitor, publicist, consilier guvernamental pe probleme economice şi de securitate din Marea Britanie, ...


3 comentarii :
Spargerea monopolului de stat în energie a fost una dintre cele mai mari trădări naţionale, comparabilă cu vânzarea băncilor mari de stat şi a Petromului. Trebuiau integrate la un singur minister (al Energiei) distribuţia de gaz, de energie electrică, minele, electrocentralele (de toate tipurile). Când colo, s-au spart "regional", spre a fi vândute mai uşor. CFR s-a spart şi el (Marfă, Călători, Infrastructură), avem Termoelectrica, Hidroelectrica şi Nuclearoelectrica. Încălcam, altfel (nespărgându-le) "normele UE" ? Pâi, atunci, la dracu' cu această UE şi cu lătrăii săi !
Românii nu mai au control asupra economiei României. Statul nici atât!
https://www.youtube.com/watch?v=zaDTXYFZXfA
https://www.youtube.com/user/TheNewsInfo1000/videos
Eu zic ca emisiune asta http://inregistrari.b1.ro/view-09_Nov-2014-ring_tv-78.html trebuie sa o vada tot BOBORUL.
O să mă uit...
Trimiteți un comentariu