Sorin Frunzăverde: "Eşichierul politic, în România, este stabil în acest moment, cu două mari grupări politice: socialiştii lui Ponta şi un mare Partid Naţional Liberal, de dreapta, care l-a susţinut pe Klaus Iohannis în cursa pentru funcţia de preşedinte al României. Cred că, de acum, aceste două grupări politice vor garanta stabilitatea eşichierului politic. Practic, vor fi două forţe care vor conduce România, evident, ca în democraţie, alternativ".
USL pornise - evident, doar propagandistic ! - pe o linie destul de naţionalistă, lăsând pe partea dreaptă doar curentul eurobăsist (falsa dreaptă PPE). În aceste condiţii, apariţia unui eventual partid real-naţionalist şi/sau eurosceptic ar fi plasat tabăra eurobăsistă pe locurile 3-4, aducând deci în prim-plan acel partid nou. De-aia a şi fost dezumflat PP-DD (cu voia sa !) prin migraţia de parlamentari şi apoi prin colaborarea pe faţă cu PSD, scorul obţinut în 2012 (circa 16%) pe un discurs antisistem fiind neliniştitor pentru oligarhie. A propos, acel segment electoral este acum nereprezentat politic, şi va fi în creştere.
Nu trebuie mers cu gândul spre trădări subite. "Echipele" au lucrat dintotdeauna în deplină coordonare, doar mimând adversitatea şi "diferenţa de programe". În acele afirmaţii, masonul Frunzăverde omologhează PSD ca forţă politică legitimă, onorabilă, cu care s-ar putea oricând colabora (n'aşa ?!) pentru "obiective de interes naţional".
2 comentarii :
S-ar mai ridica întrebările "Atunci, de ce-a mai fost făcută mutarea cu crearea USL ?" şi "PnL nu-i tot o falsă dreaptă tip PPE" ? La prima întrebare, răspunsul ar fi: "Ca o continuare a strategiei de sabotare a curentului de dreapta din România, după infiltrarea băsescului acolo, spre a-l compromite din interior". La a doua - "Ba da, dar are o dimensiune mai mare şi e mai greu de depăşit".
O necesară rectificare: Frunzăverde nu se referea pozitiv chiar la PSD, ci la "socialiştii lui Ponta".
Mda...
Trimiteți un comentariu