O temă pe care nu o discută niciun candidat. Salariul colonial (I)

Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):

Un conducător de metrou în România ia în mână vreo 350 euro. Aflat la pupitrul aceleiaşi rame de metrou, un coleg de-al său din Vestul sau Nordul Europei – peste 3000 euro! Cu ce se pot diferenţia cei doi spre a se justifica o asemenea discrepanţă de circa 8 ori în salarizare?! Să fie mai productiv colegul occidental decât cel român?! Imposibil! Fac acelaşi lucru! Ba, colegul român este mai „productiv”, căci merge singur la pupitru, în timp ce la conducerea unei rame de metrou din Occident se află întotdeauna doi conducători, din simple motive de siguranţă! Să admitem că societatea de metrou din Occident este mai bine organizată şi mai ales mai înzestrată financiar întrucât transportă, pe bază de bilet corespunzător, oameni mai înstăriţi şi nu sărăntocii din România. Mai că ar ieşi justificată o diferenţă, dar una de 8-10 ori nicidecum!

Să ne mutăm cu ilustrările şi comparaţiile în alte domenii. Cei aproximativ 350 euro reprezintă de fapt şi câştigul unui muncitor din industria de construcţii auto sau de componente auto din România, industrie deţinută în totalitate de occidentali şi care lucrează integral cu tehnologia şi în organizarea de la ei de acasă! Câştigul corespondent în Occident este 2500-2800 euro! Problema de a fi mai puţin productivi muncitorii români iarăşi cade! Admiţând că ambientul economic general este mai prost în România, o justificare pentru salarii mai mici aici există, dar nu de 7-8 ori!

În sfârşit, să ne raportăm la nivel economic de ansamblu. Cei aproximativ 350 euro reprezintă, una peste alta, şi salariul mediu net în România actuală, de 8-10 ori mai mic decât în ţările occidentale! De unde această diferenţă uriaşă? Dacă ne luăm după dl Isărescu, de departe cel mai vajnic justificator din România al acestei situaţii discrepante, explicaţia se află în nivelul productivităţii sociale a muncii, considerat cel care condiţionează şi trebuie să condiţioneze nivelul salariilor într-o economie. Domnia sa nu scapă vreo ocazie de a sublinia necesitatea acestei conexiuni. Mai mult, toţi colaboratorii apropiaţi ai domniei sale sunt îndemnaţi a accentua asupra acestei conexiuni, astfel încât, în mod curios dar nu întâmplător, BNR devenind bastionul promovării salariilor mici în România, desigur în vederea „stabilităţii financiare şi economice a ţării”, stabilitate care seamănă foarte mult cu nemişcarea sau, de ce n-am spune-o deschis, cu moartea în subdezvoltare!

Grila dlui Isărescu nu are nicio relevanţă explicativă în cazul discrepanţei salariale a conducătorilor de metrou şi are chiar una pur şi simplu caraghioasă în cazul firmelor străine, care ar plăti de 8-10 ori mai puţin decât în ţările de origine salariaţii din unităţile lor din România pentru că, vezi Doamne, nu reuşesc să realizeze aici un nivel similar de productivitate a muncii, nemaiînţelegându-se de ce atunci mai investesc pe la faţa locului! Evident, la nivel naţional, lucrurile se schimbă, intrând în calcul productivitatea socială indubitabil mai slabă din sectorul românesc al economiei. (va urma)