18 octombrie 2014
Cui și ce vrea Ponta să comunice prin mesaje și simboluri abstracte?
Un articol ceva mai "vechi" (10 septembrie), dar acum l-am găsit.
Recent, Victor Viorel Ponta, actualul prim-ministru al României și candidat la Președinția Statului și-a postat pe contul personal de Facebook un set de fotografii care-l înfățișau într-o manieră de gospodăraș într-o seră de roșii. Nu că ar fi fost ceva ieșit din comun pentru cineva care vrea să-și câștige simpatia publică și mai ales electorală, dar ceea ce ne-a atras atenția a fost un amănunt care cel puțin nouă ni s-a părut foarte ciudat. Într-o astfel de fotografie, Victor Viorel apare cu un tricou alb care pe mâneca stângă avea un șir de simboluri combinate, numere sataniste (666), cuvinte ne-românești, și culorile steagului românesc dar dispuse pe dos. La prima vedere pare a fi un mesaj ocult public, către anumite persoane care pot descifra probabil ceva din acest mesaj.
Un articol de Ștefan KOSTOFF
Dorind să aflăm ce anume ar putea însemna acele simboluri de pe tricoul lui Victor Viorel Ponta am cercetat mai multe surse și am identificat câteva posibile explicații care luate mot-a-mot te pot bufni râsul sau... pentru unii...cărora le plac poveștile legate de ocultism sau marile conspirații mondiale, ar putea fi un subiect de aprofundat.
Numărul Fiarei sau...ce?
666 este, după cum știe majoritatea, numărul Fiarei, sau al Satanei. Număr cu un puternic impact în lumea ocultă, societăți secrete, secte și alte asemenea grupări cu convingeri și idei legate de magie, ezoterism etc. Totodată acest 666 este un număr magic, fiind suma primelor 36 de numere. De asemenea 666 e codul vieții și reprezintă elementul chimic din tabelul lui Mendeleev denumit Carbon și care stă la baza vieții pe Terra. Carbonul are 6 electroni, 6 protoni și 6 neutroni, deci 666.
Capitulare în fața cui?
Steagul afișat invers, reprezintă un semn de pericol/primejdie/catastrofă. De asemenea înseamnă capitulare necondiționată în fața dușmanului.
Cuvântul MAMAL sau MAMAI - poate reprezenta: MAMAL - cuvântul din limba engleză pentru „mamifer” dar din care lipsește un „M”, sau MAMAL care este numele unui sat din Provincia Kurdistan, în Nord-Vestul Iranului. Cuvântul MAMAI mai poate arăta originea unei persoane care își revendică descendența din Genghis Han, prin linia genealogică a lui Mamai, un puternic comandant al Hoardei de Aur din anul 1370.
Una din interpretările cele mai stranii ale mesajului subliminal de pe tricoul lui Victor Viorel Ponta, în integralitatea lui, ar fi următoarea: Romania/Ramania, mamiferele și viața de pe Pământ bazată pe carbon, sunt în primejdie.
Hilară sau nu, interpretarea noastră nu face altceva decât să încerce cumva descifrarea mesajului cu tâlc al lui Victor Ponta pentru electorat, că doar pentru electorat și-a și postat acea imagine pe Facebook!
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
The world is being forged into 10 supernations HIDDEN AGENDA BEHIND THE UNREST IN NORTH AFRICA & MIDDLE EAST...
-
Political upheaval has hit Finland, and it’s merely a foreshadowing of bigger changes ahead. The core issue is whether Finland ought t...
-
Textele şi link-urile sunt în limba engleză, selectaţi "Romanian" la caseta de traducere de pe coloana din dreapta a blogului...
-
... sau Hungarian Government to U.S. Department of State: "Speak up, or go fuck yourself !". Nişte firme americane din Ungaria ...
-
They don't want you to think of becoming a real revolutionary or a dissident, so they have to blackwash the whole idea for you. Din no...
-
NEW.EURO-MED.DK : East-west theatre II T he following shows how the NWO actors play a deceptive game to delude us into their Lucifer...
-
Moving ahead toward the New World Order See The 'New European Soviet' | The European Union: A British V...
-
Steve Cooper The Conservative Monster.com Fox News just reported that bin Laden is dead. A few thoughts about this: Why did Obama k...
-
More bollocks from the unBritish Brainwashing Corporation. The BBC do everything they can to undermine any kind of ...
-
You want to get 100,000 people together to do something? Fine. If you're going to go, go big, or get back on the porch. Bring your rifle...
9 comentarii :
"Culorile steagului românesc dar dispuse pe dos" - pe orizontală. Ardelenii de la 1918 făceau la fel (apare-n poze aşa), dar ei nu cunoşteau bine tricolorul românesc şi se inspiraseră după cel al Ungariei (care are culorile pe orizontală).
Mesajul de pe tricou nu-i nici @@@ (,) mamal: la coada de maimuţă (@) curbura e inversă decât la cifra 6 !
Ironia merge până-ntr-acolo încât cuvântul "Roma(â ?)nia" e scris cu caractere "neaoşe", "populare" (eh... reminiscenţe din scrierea chirilică, slavonă).
"Мамай прошёл" (Mamai praşol / pe aici a trecut Mamai): expresie populară rusească folosită spre a descrie un dezastru, o dezordine, dărâmături, ruine, etc.
Mamai era o căpetenie de-a tătarilor, care jefuia sate şi oraşe ruseşti.
Încă ceva, care-mi scăpase, iniţial (dar şi autorului): Ponta şi-a pus ceasul pe mâna dreaptă (se vede porţiunea nebronzată de la încheietura mâinii stângi). Spre a-l feri de contactul cu vegetaţia, sau e vreun mesaj şi acolo ?
Analizele astea sunt treaba serviciilor ! Cum e posibil sa lase aşa ceva nepedepsit ?
Cred că ai dreptate, am auzit şi eu expresia asta :"Mamai praşol"
Ponta nu se încadrează la niciun articol din Codul Penal, la costumaţia respectivă. ;-)
Eu ştiu niţică rusă, expresia am reţinut-o dintr-un film serial rusesc (bun !) cu interlopi, difuzat de TVR prin 2002-2003.
Se încadreaza toţi la înalta trădare...
Evident, dar informal (tot ei au scris Codurile).
Trimiteți un comentariu