21 septembrie 2014

Simplu: ce zic ei că-i bine, e bine doar pentru d-lor, şi-i rău pentru noi


În urmă cu 10-15 ani naţionalişti precum Jörg Haider erau făcuţi "fascişti". Acum e la modă să fie făcuţi "pro-ruşi".

Pentru ameţirea "românilor non-PSD" (lor li se adresează aceste mesaje) este introdus în tiparul de propagandă şi Victor Ponta, un eurosocialist care mimează naţionalismul (dar pentru "cealaltă categorie" de români). Astfel, în urma acestei regii, dreapta apare drept cosmopolită şi se deformează percepţia mesajului de dreapta (din care tema naţional-identitară şi tema suveranităţii naţionale nu pot lipsi), iar stânga (eurosocialistă) ocupă fraudulos acest teren lăsat liber de "dreapta PPE" (o pseudo-dreaptă). Pentru cine nu s-a prins încă: eurosocialiştii şi PPEiştii sunt pe-o mână.

La HotNews, interviu "cu mesaj". Trepăduşul Vlad Mixich îl are ca invitat pe bulgarul Ivan Krastev, o goarnă a establishmentului UEist.

Mixich (intro):
Criza prin care trece astăzi Europa a depăşit nivelul strict economic. Ungaria este condusă de un autoritarist naţionalist. În Franţa populiştii anti-UE conduc în sondaje. Favoritul la prezidenţialele din România îşi lansează candidatura într-un spectacol patriotard grandios.
[Gata ! "L-a lipit acolo" pe Ponta !] 

Cât de periculoasă este ridicarea liderilor populişti-naţionalişti în Europa şi cât de mult convine Rusiei tot acest spectacol politic?
[Intră în scena baubaul de serviciu: Rusia]
Krastev:
Problema e că, după ce câştigă, încearcă să-şi consolideze puterea până ce ajung să fie imposibil de înlocuit prin mijloace democratice: schimbă sistemul electoral, schimbă Constituţia.
[Nu cumva TOCMAI pentru asta au fost aleşi: să schimbe aiureala ajunsă "normalitate" ? Constituţia Ungariei data din... 1949 ! Orban a mai fost înlocuit în anii '90 - acum e la al treilea mandat]
În ţări conduse de astfel de oameni vedem atacuri la tribunalele independente, la independenţa băncilor centrale, la media independentă, la ong-uri.
[Mai exact: atacuri la cuiburile socialiste din justiţie, la agenţii externi care pretind că sunt Bancă NAŢIONALĂ, şi la propaganda antistatală]
Scopul de bază al acestor regimuri este să limiteze influenţa celor din afară: să nu le spună nimeni pe ce să cheltuie banii, cui să-i dea, cum să guverneze. De aceea vor folosi această criză pentru a încerca să refacă suveranitatea naţională în interiorul Uniunii Europene.
[Tiii... ce mai scop ticălos, i-auzi: să susţii suveranitatea naţională ! Şi - iată - recunoaşterea că ea nu mai există]
Cred că Uniunea Europeană încă are un potenţial de a contracara acest tip de lideri populişti atâta timp cât Germania, şi alte ţări mari, vor rămâne stabile politic.
[Nu-mi dau seama de ce Orban nu scoate Ungaria din UE. În locul lui aş fi făcut-o din primul an - 2014 - al celui de-al treilea mandat. "Stabile politic": adică la guvernare este cartelul PPE-PES-ALDE]
Rusia vrea să se izoleze de Vest deoarece crede că influenţa Vestului destabilizează regimul.
[Şi, ce, nu-i aşa ?!]
Mai crede [Putin] că elitele ruse sunt prea dependente de Occident pentru că acolo au conturile şi acolo îşi educă progeniturile. De aceea a fost şocat să vadă că, atunci când a fost atacat de protestele din iarna lui 2012, mulţi dintre consilierii lui l-au sfătuit să negocieze. Atunci a decis să naţionalizeze elitele. Şi a început să confrunte Vestul pentru a închide ţara.
[Şi, ce, nu-i aşa ?! Rusia, ori stârpeşte "microbii", ori se destramă]
Dar cea mai mare problemă declanşată de Putin e că a distrus teza aflată în spatele proiectului european: că interconectarea economică face războiul imposibil.
[Cât de tâmpit trebuie să fii încât să poţi crede o asemenea teză ? "Problemă" ? Poate pentru aparatul de propagandă al UE]
Temerea mea cea mai mare este că Putin ne poate convinge, pe fiecare naţiune în parte, că independenţa economică este singura care ne poate salva. Iar dacă asta se va întampla, atunci curentul populist despre care vorbeam la început va fi întărit.
[Ai motive serioase să te temi, Krastev...]

3 comentarii :

Riddick spunea...


"Mixich" = Mikšić (nume croat, Mixich este varianta germanizată)

Anonim spunea...

Scuze ca imi permit sa pun intrebari timpite !
Dar de ce , ma rog, trebuie sa citim si sa deslusim toate mizeriile de rigola debitate de amaritii astia ?!
Pai, daca s-a ajuns la scoaterea pe ''teren'' a ''femeilor'' de serviciu, fiindca jucatori nu mai sint, e clar care e cursul,ca le e frica de le ingheata urina din vene !!!
Acum insa, au reusit sa deschida cutia Pandorei(asa cum au vrut cei care au initiat jocul) si vom asista la defilari si ragete tot mai multe ale alora tatuatii si rasii in cap, care sint neaparat anticomunisti ci credinciosi ortodocsi, singurii de pe Lume, ca nu vom mai sti cite dopuri sa ne punem in urechi.
Culmea e ca si astia, ''dreptacii'' astia, il au ca idol pe Putin, ortodoxul si ''rusul'' Putin(se vede pe el cit de rus e pe masura ce imbatrineste si seaman tot mai mult cu cei din etnia lui Lenin si a lui Stalin, al caror bucatar le-a fost bunicul actualului sef de la Kremlin ).
Vin vremuri grele si cred ca tot la un deranj mare in Evropa se va ajunge, daca nu se vor intelege rdg-ista(ati observant ca are acelasi ''ten'' ca si Putin) cu ''rusul'' si isi vor satisfice ''frateste'' poftele teritoriale !!!
Pentru Ucraina (si urmeaza Polonia, apoi alte tari din zona) vin vremuri grele !

Riddick spunea...


Nu-i rău că mai aflăm ce priorităţi şi temeri mai au d-lor.

Putin a lăsat să se finalizeze europuciul de la Kiev, când îl putea lichida din timp, cu costuri minime.

Deocamdată suntem în faza de tranziţie. Până la "evenimente", mai este.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: