De ce stânga internaţionalistă îl face "fascist" pe Viktor Orbán

...Fiindcă o demască drept agent (de P.R.) al capitalului transnaţional.

Adrian Severin se dă pe faţă: 

În fine, oligarhiile globale – că este vorba despre plutocrați, despre birocrați, despre trusturile media etc. – nu pot fi combătute și controlate decât cu instrumentele unei puteri politice globale. Lupta dintre oligarhii naționali și oligarhii globali nu poate fi câștigată decât de cei din urmă. Nici democrațiile naționale, fie ele și reabilitate și scoase din criza în care se găsesc, nu pot învinge guvernarea oligarhică globală.

Civilizarea capitalului global și transformarea capitalismului neo-liberal dogmatic în capitalism social se pot obține doar prin metamorfozarea „democrațiilor statistice” naționale (devenite azi aproape exclusiv niște ritualuri fără înțeles și fără conținut, practicate de ipocriți fără credință) în „democrații meritocrate”, federalizate la nivel regional și global tot pe baze democratice, de astă dată specifice conceptului de „națiune cosmopolită”.

 Alte teze "severinene" din articolul "Reaua vestire după Victor Orban":

• A sosit! Așteptam să vină dar nu știam când se va întâmpla. Nu este vorba despre sosirea lui Victor Orban la Tușnad (acesta este un déjà vu) ci despre vremea în care reîncepe dezbaterea decomplexată despre fascism și confruntarea ideologică neconstrânsă de corectitudinea politică între adepții democrației și cei ai dictaturii. Nu mă bucur dar înțeleg că era inevitabil.

• Dacă am califica discursul de la Tușnad al premierului maghiar Victor Orban drept ceea ce este – respectiv o pledoarie de inspirație neaoș fascistă – nimeni nu ar clipi și nu am vedea în jur prea multe sprâncene ridicate. Aceasta este, de fapt, schimbarea fundamentală la care dl Orban face aluzie fără să o și definească așa cum trebuie: omul de rând este atât de dezamăgit și de nemulțumit de democrația neo-conservatoare și de capitalismul neo-liberal încât nu îi mai este teamă de resuscitarea ideologiei de extremă dreaptă – anti-democratică, anti-liberală, anti-socială și anti-personalistă – și privește cu interes – dacă nu chiar cu simpatie – perspectiva unei mișcări retragrade cu față revoluționară către dictatură.

• Munca pusă în slujba statului-națiune! Munca în interesul capitalului național iar nu în interesul capitalului global! Munca debarasată de dogmele internaționaliste și eliberată de dominația capitalului străin! Nu sună rău, la prima vedere. Doar că aceasta nu este o nouă religie – cum pretinde dl Orban – ci reluarea unei vechi liturghii. O liturghie care slăvește naționalizarea muncii ca punct de plecare pentru naționalizarea produsului muncii, de la care trece la naționalizarea gândirii ca expresie supremă a anulării oricărei libertăți individuale.

• De aici apare clar că pentru dl Orban „statul muncii” nu este „statul dreptului la muncă” ci „statul muncii obligatorii”. Nu statul în care oamenii liberi au dreptul să muncească și care obligă capitalul să includă plata muncii la capitolul „investiții” iar nu la capitolul „costuri”, reducându-și la nevoie profitabilitatea financiară pe termen scurt în folosul calității muncii și prin aceasta al armoniei (fericirii) sociale pe termen lung, ci statul în care oameni neliberi muncesc pentru ca prin muncă să își câștige libertatea. Anume libertatea de a se hrăni cu resturile de la festinul capitalului, la rândul său, chipurile, înhămat la căruța succesului națiunii; de fapt pus în slujba „națiunii oligarhice”, adică a oligarhiei naționale. „Arbeit macht frei” (Munca te face liber) – iată ceea ce pare a fi lozinca noii ordini aliberale și nedemocratice a dlui Orban, veche de când lagărul de exterminare de la Auschwitz.

• Viktor Orbán - texte traduse