Pe măsură ce se apropie "inaugurarea" lui Trump, şobolănimea propagandei RO este tot mai plouată şi îşi ascunde tot mai greu ostilitatea faţă de el. Asta arată ceva foarte important: "centrul lor de comandă" nu este în zona guvernamentală SUA (acum, acolo "se întâmplă ceva").

07 iunie 2014

Mark my words !



Iohannis este doar o distragere de la mutarea principală.

A fost băgat în cursa prezidenţială ŞTIINDU-SE că nu are şanse, omul establişmentului (şi care are aprobare Obama&Bruxel) fiind Ponta. Sau Maior-SRI ?

Căcărău le strica ploile, având şanse reale de a câştiga turul doi în faţa lui Ponta. Contrar "sondajelor".

Mai mult - de-aia n-a fost demis Băsescu în 2012: venea-n loc Antonescu. Care a fost prostit (sau era şi el în piesă) să promulge revenirea la cvorumul de validare de 50% ÎNAINTE de ziua referendumului. Putea ţine legea 20 de zile înainte de promulgare sau o putea returna la reexaminare, şi trecea referendumul pe prag de 30%.

O fi Antonescu agreat sau neagreat, dar nu asta e cel mai important, ci faptul că se vrea transmis - şi deci, receptat ! - un mesaj aproape explicit: "Altcineva decide cine iese preşedinte, nu voi, românilor ! Hai, executaţi-ne ordinele."

Cu alegerea Udrei preşedinte la Partidul Băsesc ("PMP"), EuroBăse dă semnal către "dreapta" că alege confruntarea. E clar că PnL+PDL nu vor avea colaborare cu partidul condus de el prin Udrea. Nu-i exclus un sprijin PMP pentru Maior-SRI la turul doi. Ba nici pentru Ponta, aş zice...

3 comentarii :

Riddick spunea...

”Noi am spus că suntem de acord să susținem un candidat unic al dreptei, dacă este un candidat care respectă un set de principii, de valori…Îl susținem pe acel candidat care va intra în turul doi și își va asuma valorile pe care și le-a asumat și le susține PMP” a spus Udrea.

Ea nu a exclus a priori, însă, posibilitatea de a vota un candidat al PSD în turul doi, fiind întrebată explicit dacă ar vota obligatoriu cu dreapta: ”Din punctul meu de vedere și cred că și al partidului, ideea e să nu dăm voturile unui candidat al PSD care să fie omul baronilor PSD, omul care vrea să controleze justiția(…) Dacă vorbim de turul doi unde Mișcarea Populară nu am avea un candidat și în competiție ar fi toți cei de acolo (Iohannis, Meleșcanu, Isărescu, Geoană, prezentați pe ecranul din studioul TV n.n.) și dl.Maior, personal cred că l-aș susține pe dl.Maior (…) L-aș susține pe acela care și-ar asuma linia pe care o are Traian Băsescu, a mai spus deputata.

Afirmația Elenei Udrea este spectaculoasă, pe-o parte pentru că e greu de crezut că ea reprezintă un punct de vedere strict personal – deputata e cunoscută de ani de zile drept portavocea președintelui -, iar pe de alta pentru că lansează pe piață teoria potrivit căreia Mișcarea Populară e mai interesată de un președinte care să îmbrățișeze principiile lui Băsescu, personal, decît ale dreptei, în general.

Motiv pentru care acesta poate fi și de stînga, ba chiar candidat al PSD, marele adversar al popularilor. Și care ar putea cîștiga în turul doi, cum spuneam, tocmai cu sprijinul popularilor, în dauna candidatului dreptei.

http://inpolitics.ro/o-bomba-a-elenei-udrea-ar-putea-limpezi-soarta-prezidentialelor_1899946.html

Crystal Clear spunea...

Sunt curioasă ce fel de relaţii or fi între Udrea şi nevasta lui Băsescu..... oricum să suporţi aşa un circ te descalifică ,în rolul de nevastă

Riddick spunea...

Da, am observat că nu s-a făcut un efort deosebit pentru a se demonta imaginea unei "anumite relaţii" între TB si EU.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Teodor Baconschi, 2011: "România nu a ajuns târziu și din întâmplare în construcția Europei unite, ci a participat încă de la început, prin voci precum Gafencu și Ciorănescu, la gândirea acestui proiect.Totodată, îmi permit să evoc în acest ilustru sediu ideea federalismului european, concept creștin-democrat căzut în desuetudine. Consider că a reînvia astăzi ideea Statelor Unite ale Europei nu este lipsit de importanță, ba chiar de o anumită urgență. Asistăm cu toții nu doar la o criză de creștere sau la o reticenţă a lărgirii Uniunii (enlargement fatigue), ci la o adevărată criză a spiritului european. Criza actuală nu e pur economică sau financiară, ci e o criză a valorilor fondatoare, a viziunii și a identității europene. Mai mult ca oricând, trebuie să evităm riscul revenirii, pe fondul crizei, a discursurilor naționaliste, xenofobe, rasiste. Tentația închiderii în sine e mare. O Europă care se îndoiește de beneficiile euro sau ale spațiului Schengen este deja o Europă în devoluție. Tocmai fiindcă știm că alternativa la partidele populare riscă să fie partidele populiste, dorim să creăm în România o Mișcare Populară cu vocație majoritară, asemănătoare cu UMP în Franța sau PDL în Italia. Europa are nevoie să mențină în guvernele naționale partide populare capabile să răspundă întreitului imperativ al momentului: să reformeze în spiritul responsabilității, să se opună populismului crescând al stângii și al extremei drepte, și să continue construcția europeană. În fine, criza Europei nu are ca soluţie resurgența discursului naționalist și redescoperirea frontierelor, ci determinarea creștin-democraților, a tuturor guvernelor și partidelor afiliate PPE, de a continua până la capăt proiectul Statelor Unite ale Europei, oricât de extrem ar părea acest lucru."


Postări populare (nu P.P.E. !):