13 ianuarie 2014

Se repetă "manopera" din 2003 ? Falsificarea referendumului constituţional


Merg pe această ipoteză. Un eşec al referendumului n-ar opri regionalizarea, care s-ar putea relua prin comasarea de judeţe şi tratarea "judeţelor mari" ca regiuni, fără revizuirea Constituţiei şi deci fără referendum (ci doar amendând legea administraţiei publice locale, care defineşte judeţele). Însă un eşec al referendumului - respingere sau invalidare - ar face dificilă o reluare a regionalizării "după Planul B". În acest sens este semnificativă decizia CCR care a declarat în unanimitate ca neconstituţională "legea Dragnea", care întărea judeţele: o realocare de mijloace şi de atribuţii de la judeţe la "judeţele mari" (aşa cum "pregătea terenul" această lege) după doar 1-2-3 ani ar fi o complicaţie.
USL a decis organizarea referendumului pentru validarea Constituţiei modificate simultan cu europarlamentarele din luna mai, consultarea populară urmând să aibă loc timp de două zile, cu prag de validare de 50%, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Uniune.
Rămâne problema cvorumului de validare (în mai, tot de 50%), chiar dacă referendumul s-ar desfăşura (la fel ca în 2003) pe două zile. La alegerile europarlamentare din 2009 s-au prezentat doar 27,67%, iar la referendumul constituţional din 2003, care s-a validat fraudulos cu "55,7%", prezenţa reală a fost de circa 40-42%. În două zile n-au venit peste 50%, iar atunci mai funcţiona momeala: "aderarea la UE", "euro în portofele", "desfiinţarea serviciului militar obligatoriu"... 

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: