18 decembrie 2013
Merkel: "Statele europene trebuie să poată fi mai bine controlate de către Bruxelles"
Ce spui, fă, cocoşato?!
Deutsche Welle:
"Germania nu poate fi puternică decât într-o Europă solidă"
Un mai bun control al statelor UE
În viitor, prevenirea va fi cuvântul de ordine în UE, a declarat lidera creştin-democrată. Statele europene trebuie să poată fi mai bine controlate de către Bruxelles, previndu-se astfel eşecurile economice.
Până acum, recomandările Comisiei Europene în privinţa reformelor necesare în statele membre au fost primite "cu mai multă sau mai puţină bucurie", a continuat Merkel, care a punctat că aceste recomandări nu au avut caracter obligatoriu. Berlinul nu ia în calcul o schimbare majoră în acest sens, însă îşi exprimă speranţa ca în Consiliul European se vor face progrese la acest capitol. În context, Angela Merkel nu exlude posibilitatea modificării tratatelor europene.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
PDL, în ultima vreme, este reprezentat în platoul Realitatea TV de... Oajdea şi de Paleologu.
-
- Trezirea, PDL ! - Evenimentul zilei are azi un articol - PDL face planuri de excludere a lui Preda - din care aflăm că "exclu...
-
"Elefantul nu a consumat carne din cauză foamei, ci pentru că a vrut să se răzbune pe oameni" Un elefant `canibal` a fost împu...
-
La întâlnirea cu Herman van Rompuy, Traian Băsescu a declarat : "Cred că domnul preşedinte Herman van Rompuy a acoperit toată ...
-
Assange a fost arestat în Marea Britanie pe baza unui mandat de arestare emis de Suedia pentru "viol, agresiune sexuală şi coerci...
-
- Băse - Soros - niku_elektriku - Alina Mungiu-Pippidi - Mr. Blogary - Theophyle - sunt un impertinent (n'aşa ? ;-) ...
-
Revista AGERO Psiholog - Cercetător drd. Gabriel Ungureanu „Ploaia care va veni le va potopi pe toate, Să încercăm să facem noi...
-
The Germanization of Europe 2011/02/14 BERLIN - "Pactul UE pentru Competitivitate" propus de către Germania şi Franţa ...
-
NEW.EURO-MED.DK : East-west theatre II T he following shows how the NWO actors play a deceptive game to delude us into their Lucifer...
7 comentarii :
caracter obligatoriu = dictatura
Adiiiiiiiiiinc si riscant !!!
http://www.frontpress.ro/2013/12/interviu-cu-liderul-zorilor-aurii-ne-dorim-o-alta-europa-alaturi-de-rusia.html
Mihaloliakos ăla şi partidul lui sunt aliaţi ai Rusiei. O vreme m-au indus în eroare. Sunt la fel ca Jobbik, care de fapt sunt anti-NATO şi anti-Vest (Viktor Orban nu i-a avut lângă el la investire sau la trecerea noii Constituţii conservatoare a Ungariei, au votat împotrivă, ca şi socialiştii).
Asta nu scuză comportamentul ticălos al clicii pepe-socialiste de la Atena împotriva lor, şi despre care am scris aici:
http://riddickro.blogspot.ro/2013/10/democratia-fost-asasinata-la-atena.html
Actiunea si reactiunea !!!
http://www1.agerpres.ro/externe/2013/12/19/-corespondenta-david-cameron-si-a-reafirmat-la-sosirea-la-summitul-ue-opozitia-totala-fata-de-o-aparare-europena-comuna-17-07-09
Hai ca vine de se leaga !!!
http://www1.agerpres.ro/externe/2013/12/19/-corespondenta-presedintele-pe-critica-mecanismul-propus-de-ministrii-europeni-de-finante-privind-uniunea-bancara-18-19-02
Cameron a cedat la punctul principal, uniunea bancară. Aia cu "Armata UE" nu acum se pune în discuţie, se lasă după alegerile europarlamentare, acum - doar tatonări.
Trimiteți un comentariu