28 decembrie 2013

De ce nu a fost 2013 un an bun



Ziarul Financiar:

Pentru că nu poate fi un an bun cel care se poate sfârşi cu o scriere din Caragiale de acum peste 100 de ani: “Dacă Europa... să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... şi... idei subversive...”

Vedeţi? Păi tocmai de aia - adică fiindcă din cauza zguduirilor - premierul Victor Ponta nu poate susţine că 2013 a fost un an bun.

Războiul domniei sale cu Traian Băsescu nu face parte din “contractul social” pe care o guvernare îl încheie cu cetăţenii (este adevărat, “informal” – un fel de şpagă cum zic alţii) şi pe care este de presupus că doreşte să-l respecte. Contractul social este încheiat, dacă este, cu toţi membrii societăţii, nu doar cu bugetarii.

Acum un an, domnul Ponta a ajuns în fruntea guvernului sprijinit de un vot popular masiv – legitimitatea guvernării sale nu poate fi pusă la îndoială din acest punct de vedere. Dar domnul Ponta este în fruntea guvernului de aproape 2 ani. Ani în care nu a luat nicio măsură pe care nu ar fi luat-o şi Emil Boc în febra alegerilor. Acesta a fost “contractul social”?

Domnul Ponta susţine, de câte ori are ocazia, că şapte milioane de oameni au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu – iată personajul care îl împiedică pe el să fie bun. Dacă ar supune referendării majorarea de taxe, ce ar obţine domnul Ponta? – pentru că tăierea salariilor şi majorarea TVA l-au prăbuşit pe Băsescu şi este bine că s-a întâmplat aşa pentru că nu făcea parte din niciun contract social această măsură.

Domnul Ponta a susţinut, la ultima şedinţă de guvern, că 2013 a fost un an foarte bun. Dar bunul şi răul, concepte subversive şi subiective, nu pot fi judecate decât în raport cu ceva obiectiv, totuşi – iar gradele de comparaţie le învăţăm cu toţii în primii ani de şcoală.

Domnul prim-ministru laudă absorbţia fondurilor europene – un mare succes. Dacă folosim criteriul domniei sale (am luat mai mulţi bani decât în toţi ultimii şase ani), da, e un succes. Am luat 2,8 miliarde de euro, mai mult decât în toţi anii trecuţi. Dar ne propusesem să luăm 6,5 miliarde de euro, deci nu am luat nici jumătate din ce ne-am propus.

Am reîntregit salariile bugetarilor. Este bine. Pensiile vor fi indexate cu rata inflaţiei şi cu procentul cuvenit din creşterea economică. Este foarte bine pentru că intrăm în normalitatea impusă de legea pensiilor. Din păcate aceste lucruri nu se petrec graţie măsurilor de relansare decise de guvernul domnului Ponta, ci prin majorarea altor taxe.

10 miliarde de euro investiţii străine şi 50.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului, promitea domnul Ponta în vară. Din iulie până în septembrie (ultimele date ale Statisticii) economia pierdea 4.000 de locuri de muncă, iar investiţiile străine au scăzut cu 8% la noiembrie (până la 1,8 miliarde de euro), faţă de 2012.

Am spart izolarea externă în care se afla România sub Băsescu, susţine frecvent domnul Ponta – şi când o spune, o spune ca lider politic, nu ca un tehnocrat oarecare aflat vremelnic în fruntea unui guvern.

Atunci noi de ce nu vedem asta? O vizită la Berlin şi Paris sau o mână strânsă preşedintelui Obama pot trece sub tăcere că parlamentarii domniei sale votează legi pentru îndelung tolerata lor imunitate? MCV, Schengen – de ce nu face premierul un raport asupra acestor lucruri la aproape doi ani de la preluarea puterii?

A fost 2013 un an bun?

Dacă discutăm de faptul că respirăm încă, da. A fost un an bun. Bunul şi răul noţiuni prin excelenţă subiective cum spuneam îşi leapădă conţinutul abstract, dacă le legi cumva de o ţintă.

Dacă premierul nostru spune că 2013 a fost un an foarte bun, atunci înseamnă că nu am înţeles eu bine tot ceea ce a spus domnia sa de-a lungul anului.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Mirel Axinte ("Bleen"), 2016: "A vorbi despre o Uniune a națiunilor e absurd atâta timp cât Uniunea în sine e o reacție împotriva națiunilor. Est-europenii au văzut aderarea la UE ca o ocazie pentru afirmarea națională, după 50 de ani de bocanc rus. Sunt națiuni tinere și întârziate, nedezvoltate, care nu și-au dus copilăria național-acneică până la capăt. De națiuni nu mai poate fi vorba în UE. Națiunea e un onanism sinucigaș și păgubos. Fuse și se duse. Da, noi, esticii, suntem neterminați național dar asta e, timpul nu stă în loc pentru noi. Nu ne-am exersat suficient statalitatea și națiunea dar nu ne mai putem întoarce în secolul XIX.
Singura șansă a UE e transformarea în federaţie.
E nevoie de federație din două motive:
1) Guvernările statelor, indiferent de ce grupări s-ar afla la putere, nu pot influența sau bloca politicile federale. Indiferent ce țăcăniți ajung la putere în unele state componente, UE și politicile federale nu sunt afectate.
2) Statele membre nu pot părăsi uniunea și nu se pot juca de-a șantajul.
Cum se vor împăca etniile, națiunile, într-o astfel de construcție federativă?
Cum se vor aglutina?
Imigrația din afara Europei și migrația în interiorul Europei. Ăsta e răspunsul. Marile centre urbane nu mai au identitate națională și acest trend se va extinde. Dinamica socială și economicătransformă identitatea națională în identitate europeană."


Mirel Axinte ("Bleen"), 2017: "Orice acțiune de subminare a suveranității naționale pentru occidentalizarea României e o acțiune benefică. Obiectivul final și idealul nostru ar trebui să fie topirea statalității românești într-un stat (federal/confederal) european-occidental. De fapt, nu ar trebui să fie, chiar ăsta e."

Postări populare (nu P.P.E. !):