28 decembrie 2013

De ce nu a fost 2013 un an bun



Ziarul Financiar:

Pentru că nu poate fi un an bun cel care se poate sfârşi cu o scriere din Caragiale de acum peste 100 de ani: “Dacă Europa... să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... şi... idei subversive...”

Vedeţi? Păi tocmai de aia - adică fiindcă din cauza zguduirilor - premierul Victor Ponta nu poate susţine că 2013 a fost un an bun.

Războiul domniei sale cu Traian Băsescu nu face parte din “contractul social” pe care o guvernare îl încheie cu cetăţenii (este adevărat, “informal” – un fel de şpagă cum zic alţii) şi pe care este de presupus că doreşte să-l respecte. Contractul social este încheiat, dacă este, cu toţi membrii societăţii, nu doar cu bugetarii.

Acum un an, domnul Ponta a ajuns în fruntea guvernului sprijinit de un vot popular masiv – legitimitatea guvernării sale nu poate fi pusă la îndoială din acest punct de vedere. Dar domnul Ponta este în fruntea guvernului de aproape 2 ani. Ani în care nu a luat nicio măsură pe care nu ar fi luat-o şi Emil Boc în febra alegerilor. Acesta a fost “contractul social”?

Domnul Ponta susţine, de câte ori are ocazia, că şapte milioane de oameni au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu – iată personajul care îl împiedică pe el să fie bun. Dacă ar supune referendării majorarea de taxe, ce ar obţine domnul Ponta? – pentru că tăierea salariilor şi majorarea TVA l-au prăbuşit pe Băsescu şi este bine că s-a întâmplat aşa pentru că nu făcea parte din niciun contract social această măsură.

Domnul Ponta a susţinut, la ultima şedinţă de guvern, că 2013 a fost un an foarte bun. Dar bunul şi răul, concepte subversive şi subiective, nu pot fi judecate decât în raport cu ceva obiectiv, totuşi – iar gradele de comparaţie le învăţăm cu toţii în primii ani de şcoală.

Domnul prim-ministru laudă absorbţia fondurilor europene – un mare succes. Dacă folosim criteriul domniei sale (am luat mai mulţi bani decât în toţi ultimii şase ani), da, e un succes. Am luat 2,8 miliarde de euro, mai mult decât în toţi anii trecuţi. Dar ne propusesem să luăm 6,5 miliarde de euro, deci nu am luat nici jumătate din ce ne-am propus.

Am reîntregit salariile bugetarilor. Este bine. Pensiile vor fi indexate cu rata inflaţiei şi cu procentul cuvenit din creşterea economică. Este foarte bine pentru că intrăm în normalitatea impusă de legea pensiilor. Din păcate aceste lucruri nu se petrec graţie măsurilor de relansare decise de guvernul domnului Ponta, ci prin majorarea altor taxe.

10 miliarde de euro investiţii străine şi 50.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului, promitea domnul Ponta în vară. Din iulie până în septembrie (ultimele date ale Statisticii) economia pierdea 4.000 de locuri de muncă, iar investiţiile străine au scăzut cu 8% la noiembrie (până la 1,8 miliarde de euro), faţă de 2012.

Am spart izolarea externă în care se afla România sub Băsescu, susţine frecvent domnul Ponta – şi când o spune, o spune ca lider politic, nu ca un tehnocrat oarecare aflat vremelnic în fruntea unui guvern.

Atunci noi de ce nu vedem asta? O vizită la Berlin şi Paris sau o mână strânsă preşedintelui Obama pot trece sub tăcere că parlamentarii domniei sale votează legi pentru îndelung tolerata lor imunitate? MCV, Schengen – de ce nu face premierul un raport asupra acestor lucruri la aproape doi ani de la preluarea puterii?

A fost 2013 un an bun?

Dacă discutăm de faptul că respirăm încă, da. A fost un an bun. Bunul şi răul noţiuni prin excelenţă subiective cum spuneam îşi leapădă conţinutul abstract, dacă le legi cumva de o ţintă.

Dacă premierul nostru spune că 2013 a fost un an foarte bun, atunci înseamnă că nu am înţeles eu bine tot ceea ce a spus domnia sa de-a lungul anului.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):