10 noiembrie 2013

Cu Mumia s-au lămurit, mai au de trecut un hop - să-l vadă şi pe EuroBăse drept ceea ce este



Un caimacam căftănit de străini.

Am fost şi eu în '92, în acel "milion" (mai degrabă, pe jumătate, prezenţa reală). De-abia prin 2003 mi-am pus întrebări mai multe (retrocedări regale năstasiene), şi-n 2009 m-am lămurit (Prens Duda - candidat prezidenţial wannabe).

blog Steliantănase:
UNDE SUNT REGALIȘTII DE ALTĂDATĂ

[...] Nu i-am văzut ieri la Palatul Elisabeta. Unde au dispărut !? Am traversat special mulțimea strînsă în curtea palatului Elisabeta pentru a-i întîlni și a schimba o vorbă, așa cum am făcut în 1992 de ex. Nu i-am găsit și m-am amărît. Mai au simpatii promonarhiste, m-am întrebat ? Nu îmi amintesc să se fi dezis public sau să se declare partizani ai regimului republican.

Ceva s-a întîmplat în tot acest timp care a trecut din 1990, din Piața Universității cînd numele regelui a fost scandat de zeci de mii de oameni. Ca în 1992 de un milion.

Mi-am dat seama că ceva nu e regulă într-o anume împrejurare, așa cum se întîmplă - cînd Traian Basescu l-a atacat pe rege și l-a acuzat de trădare. Mulți dintre cei despre care știam că au simpatii clar monarhiste au tăcut. Nu s-au revoltat, nu l-au criticat pe Băsescu. Tăcerea asta din zona elitei m-a mirat f. tare. Am fost convins că momentul va fi folosit de unii măcar pentru a se emancipa de influența Cotrocenilor. Mi s-ar fi părut logic, practic și moral. Cunoșteam convingerile multora dintre ei ( disprețuitoare ptr republica fesenistă). Citisem destule texte scrise tocmai de ei în favoarea regimului monarhic constituțional și a regelui căruia îi luaseră apărarea în cîteva ocazii. Le știam declarațiile pline de admirație pentru rege. Unii s-au aflat în anii 90/2000 chiar în anturajul regelui, l-au vizitat la Versoix, l-au frecventat. Nu au lipsit niciodată cînd regele venea în țară de la întîlniri. E suficient să mergi la Biblioteca Academiei sala 2, Periodice, să răsfoiesti presa, să scoți citatele respective. Într-o vreme am făcut-o eu, cînd doream să scriu o istorie a tranziției axată pe cercetarea elitelor. Am renunțat, rămîne altora. [...]

Un comentariu :

Riddick spunea...

Vremurile grele care-au fost
Ne-au tot îndoit, şi ne-au şi frânt.
Dar ne-au ajutat să suportăm
Vremurile grele care sunt.


(Păunescu, A.)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):