Anti-Maidan

30 noiembrie 2013

1 Decembrie



SPQR:

Avem o elită dominantă care face negoț cu metastructura neamului, cu unitatea. Unirea face puterea și pentru aceasta s-a vărsat cel mai mult sângele romanesc.

pe cei care n-au stare, i-aș invita să urmeze (nu s-o ia înainte)
pașii zecilor de mii de eroi de pe culoarele sacre ale osuarului
de la Mărășești
Nemții fac industrie și, cu ea, pleacă periodic în lume s-o (re)organizeze. Francezii au propus lumii constelația nuanțelor rațiunii estetice, iar englezii, și ei, au simțit nevoia să rămână insulari ținând lumea de lesa industriei dominante, care acum e cea financiară. Românii nu au aspirația organizării lumii în geografia lor ci, pe aceea a organizării lumii interioare, din omul neamului său. De aceea, marea realizare a acestui spațiu este cultura sănătății omului ca ființă integrală, ceea ce Eliade numea „l'homme total". Omul integral pe dinăuntru, cucerit de cumințenie, nu de neastâmpărul existenței secundare, al mâinilor sale financiar-industriale, are o a doua față: unitatea de neam.


Unitatea, pentru români, este parte a ființei. Nu e doar un proiect politic, cum cred cei care stau cu capul în jos în societatea care-i ține de paraziți cu fițe. Este parte a sentimentului întregului, definit ca om și neam. Ambele. Deodată. Pentru că poporul român, oricât de manelizat în manifestările sale cotidiene, a rămas legat de axa credinței în lume, mai mult decât multe alte popoare. 

„Numai cineva pentru care neființa a dobândit un sens absolut; cineva care a pierdut sentimentul existenței întregului, străduindu-se s-o sustragă amenințării înfrigurate a neființei; cineva care a deznădăjduit, care a căzut cu capul în jos din planul în care, pentru român, există toate lucrurile, numai acela își poate afla în acțiune [pur și simplu, în învârteli, combinații ...] un refugiu față de sentimentul neamului propriu.” (Mircea Vulcănescu, „Dimensiunea românească a existenței”, Ed. Fundației Culturale Române, 1991, p.146)

Cred că ideea de integritate în ins și în neam e principala contribuție adusă de români culturii universale. De altfel, momentul de maximă maturitate a culturii române - perioada interbelică -, tocmai aici își are miezul, iar principala victimă a comunismului lui Pauker, milionul de țărani, intelectuali, preoți și administratori trimiși în lagăre și lichidați acolo erau tocmai depozitarii acestui câmp de manifestare al ființei, în care totul se divide prin ins fără rest (întregul rămâne întreg prin părțile sale). Tot această idee axială: sentimentul integrității omenești corelat cu unitatea de neam este ținta stihiei celor fără de astâmpăr din ziua de azi: a milițienilor spirituali, a idiocrației cocoțată în funcții, a literatorilor proiectelor aiurea-n-tramvai botezate „europene”- pe seama României. Să ne rugăm să apucam ziua când s-or elibera căile către o elită cuminte. Trăiască Neamul românesc și România Mare! (Bor)

6 comentarii :

Anonim spunea...

''Unitatea, pentru români, este parte a ființei.''
Povesti de adormit copiii sau exercitiu de exprimare pretioasa.
Romanii sint un popor nematurizat, cu privirea indreptata spre punctele cardinale unde se afla cei care l-au stapinit.
Iar fiindca nu sint capabili de autoguvernare ar accepta, mai degraba, o neoiobagie decit unitatea ce impune decizii responsabile si asumate.
Cind un ardelean spune ca ''sudistii'' , cucerindu-i(??!!), cu sprijinul lui Maniu, au deturnat regiunea de la drumul ei spre Occident si civilizatie, ce mai poti spune despre unitatea romanilor ?
Mai bine nu mai abordam teme de acest fel si fie ce-o fi !
Priviti cum urlau si fluierau ''romanii'' la Alba Iulia, numai la mentionarea sintagmelor ''Senat, Camera Deputatilor, Guvernul Romaniei'', in care ardelenii snt copios reprezentati.
Pe cine faceau ei ''tradatori' ???

Riddick spunea...

Românii sunt "ajutaţi" să arate aşa.

58% nu au votat, ultima dată.

Riddick spunea...

Nu dau doi bani pe "ardeleni" gen Sabin Gherman.

Crystal Clear spunea...

Sunt mulţi invidioşi pe noi.
Am avut prilejul să fiu la nişte cursuri în limba engleză la care participau : români, olandezi, palestinieni, spanioli. De departe românii erau cei mai inteligenţi din grup.
Examinatorul era irlandez şi se oftica, supra-apreciindu-i pe cei care nu erau români atunci când le dădea note..Nu mi-a venit să cred când am observat asta.. Ar vrea sa fim toţi sclavi tembeli.... Vor avea de furcă cu noi !

Riddick spunea...

Da, dar până atunci se consolidează pe poziţii şi-şi arvunesc "lăutarii".

Crystal Clear spunea...

Ne secătuiesc de resurse şi ne umilesc.
Problema este că ne fură şi oamenii inteligenţi şi-i dezrădăcinează.
Rămân slugoii şi "lăutarii" care vor fi şi ei călcaţi curând în picioare


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):