Anti-Maidan

03 decembrie 2013

Ar mai fi de rezolvat chestiunea pragului de validare, de 50%



Nu-mi permit naivitatea de a crede că Băsescu "a blocat" acordul cu FMI (de fapt, nu l-a blocat, recunoaşte chiar purtătorul lui de cuvânt) fiindcă n-ar putea dormi el noaptea de grija noastră, că ne-ar creşte preţurile prin acciza de 7 eurocenţi la carburanţi (de remarcat preferinţa PDUSL pentru taxarea în monede exotice, şi nu în lei). De fapt, "divergenţa" nu cuprinde şi devalizarea cu acte a patrimoniului de stat, intitulată "privatizare".

Aş asocia manevra cu resuscitarea comisiei de revizuire a Constituţiei, care "trebuie" să dea un răspuns Comisiei de la Veneţia (Ponta chiar a dat indicăţii, ca observaţiile Comisiei să fie incluse în raportul de revizuire).

Mai exact, s-ar putea accelera procedura de revizuire, şi implicit referendumul de regionalizare (de "revizuire a Constituţiei"). Posibil, prin suspendare, chiar prin invocarea unei clauze constituţionale (nemaifiind necesar referendumul de demitere, ci doar 2/3 voturi la parlament).

Dar de ce s-ar "lipi" referendumurile (demitere+revizuire), când a rămas tot prag de validare de 50% ? Sau a celui de-al doilea, cu alegerile europarlamentare ? Exclud o demisie "tactică" a lui Băsescu, făcută ca să încurce planurile, plasând alegerile prezidenţiale anticipate în interiorul perioadei de un an cu prag de 50%. CCR nu a publicat motivarea şi nu a trimis-o la Cotroceni, care ar urma să promulge legea referendumului (modificată, cu prag de 30%) în maxim 10 zile. Se are în vedere o falsificare PE FAŢĂ a referendumului constituţional, ca în 2003 (participare reală maxim 41-42%, validare cu "55,7%") ?


Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):