06 august 2013

Degeaba încearcă PDL (cică...) să scape de gunoaie, dacă nu iese din cloaca PPE...


Ceea ce putem vedea însă cu claritate este că liberal-democrații nu își identifică resursele necesare pentru a-l apuca pe ingratul Traian Băsescu de brăcinar și a-l arunca de-a azvârlita din partidul care l-a făcut președinte. În loc să se lepede în fața românilor de Băsescu, măcar în ceasul al unsprezecelea, vedem cum PDL preferă să-l atace în efigie.
Obiectiv.info:

Degeaba o alungă pe Udrea, PDL nu scapă de Băsescu

Liberal-democrații nu își identifică resursele necesare pentru a-l apuca pe ingratul Traian Băsescu de brăcinar și a-l arunca de-a azvârlita din partidul care l-a făcut președinte.

Pentru liberal-democrați, atâția câți au mai rămas sub steagul de luptă cam jumulit al PDL, au început să se limpezească apele. Cel puțin la nivelul conducerii partidului pare să se fi clarificat opinia că pe măsură ce timpul trece și sorocul europarlamentarelor se apropie, liberal-democraților li se apropie funia de par și dacă nu vor să mai fie dați odată în jujău de populație, electoral vorbind, se impune luarea unor măsuri dure, cum ar fi detașarea de urgență de locomotiva prezidențială, ce gâfâie tot mai obosit la deal și amenință s-o ia în curând invers, la vale.

Deși rolul curajosului de serviciu îl joacă acum Preda, în spatele deciziilor sale pare să fie tot gândirea prudentă a lui Blaga, care mai speră că se poate achita de această sarcină ingrată fără să se murdărească prea tare. În consecință, acolo unde unii sperau să vadă o replică oricât de întârziată la sumedenia de acuze și mojicii trântite fără mari menajamente de Traian Băsescu în ciorba partenerilor de odinioară, o delimitare chirurgicală chiar și fără anestezie de tot ce înseamnă Traian Băsescu se va lăsa în continuare așteptată.

Cei care mai dădeau șanse acestui partid privesc din ce în ce mai sceptici la spectacolul dezolant care începuse atât de promițător cu câteva zile în urmă, când liberal-democrații au îmbrâncit literalmente PMP pentru a scăpa din îmbrățișarea pe cât de nesinceră pe atât de mortală a formațiunii parazite. Ce ar fi trebuit să facă în continuarea acelui gest politic, este ușor de intuit. Vorba veche din popor spune că o greșeală mărturisită e pe jumătate iertată. Cred că PDL ar fi obținut un relevant și nesperat procent electoral dacă ar fi avut puterea să iasă imediat în fața națiunii și să admită greșeala Băsescu, urmată de o analiză pe cât de dureroasă pe atât de necesară pentru liberal-democrați.

O astfel de declarație venită din partea celor pe care Băsescu îi numea recent printre dinți și cu nedisimulat dispreț ”niște feseniști”, i-ar fi grăbit cu siguranță președintelui decesul politic și pentru acest lucru PDL ar fi devenit măcar o idee mai demn de atenția electoratului, ca o formațiune care nu numai că s-a maturizat suficient pentru a-și recunoaște erorile, oricât de mari, dar care încearcă să rectifice greșelile de care s-a făcut responsabil. Pentru aceasta ar fi fost nevoie fatalmente de un om mult mai hotărât și mai înfipt decât se dovedește a fi Vasile Blaga. Acesta este un om politic, ne place sau nu, capabil, dar bun pe timp de pace. Îi lipsește nervul și lovitura reflexă din rever pe care numai un orgoliu rănit ți-o poate da.

Din două, una. Fie în vinele lui Vasile Blaga nu curge un sânge atât de iute și în acest caz PDL trebuie să facă de urgență o rocadă la vârf, poate chiar cu Preda, fie este adevărat ceea ce gurile rele afirmă de ani de zile... şi anume că Traian Băsescu s-a înconjurat de-a lungul anilor numai de oameni dotați cu zgărzi solide, sub forma unor dosare ținute sub cheie. Nu putem ști cât adevăr se ascunde în spatele unor astfel de speculații prin care se încearcă justificarea deferenței umilitoare cu care majoritatea liberal-democraților îndură insultele de la palat. Ceea ce putem vedea însă cu claritate este că liberal-democrații nu își identifică resursele necesare pentru a-l apuca pe ingratul Traian Băsescu de brăcinar și a-l arunca de-a azvârlita din partidul care l-a făcut președinte. În loc să se lepede în fața românilor de Băsescu, măcar în ceasul al unsprezecelea, vedem cum PDL preferă să-l atace în efigie. Incapabili de o confruntare lămuritoare, liberal-democrații preferă s-o alunge din partid prin vocea celui mai curajos dintre ei pe Elena Udrea, simbolul Cotroceniului în PDL. Nu e puțin, dar nu e nici suficient. Este ca și cum, în loc să facă dreptate, s-ar mulțumi să alunge sosia dictatorului.

4 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Ce ne-au mai pacalit !

Crystal Clear spunea...

ma refer la 2004 dar si la 2008

Riddick spunea...

Nu mai votez partide PPE (PDL) sau ALDE (PnL, PC), de la PES (PSD) n-am votat NICIODATĂ.

Riddick spunea...

... deşi un Fidesz (din Ungaria) e afiliat la PPE. Încă.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):