28 iulie 2013

Înstrăinărea "pe felii" a sectoarelor strategice


Întreprinderi strategice din energie urmează a fi privatizate ("minoritar"), folosindu-se tactica listării pe bursă, deci cu cumpărători neagreaţi în prealabil - adică necunoscuţi.

Majoritatea întreprinderilor strategice (inclusiv Nuclearelectrica!) au fost deja "cariate" de guvernul Tăriceanu I cu participații de 10-15-20% ale Fondului Proprietatea, în loc să se creeze un Fond Național pentru despăgubiri, garantat de stat, și alimentat cu un procent sau fracțiune de procent din încasările bugetare. Proprietarii şi-au cedat samsarilor pe mai nimic drepturile litigioase, samsari care acum dispun de o cotă-parte din activele statului român. Regia Sării s-a transformat în "Compania Naţională Salrom" - ca să intre privaţii acolo - iar acum s-a ajuns (CUM?!) la o participaţie privată de 49%. Vorbim de 1/2 din valoarea zăcămintelor, alo!

Evident, scopul urmărit este cedarea completă a controlului statului (şi) în acest domeniu, de multe ori în favoarea unor firme de stat (din alte state). De ce "pe felii"? Să nu se alarmeze lumea.

Economica.net:

 Programul de scos la mezat al coloşilor româneşti din energie

Până la sfârşitul anului viitor toate companiile din energie deţinute de stat vor fi fie listate la bursă, fie privatizate. Statul speră să obţină miliarde de euro din acest proces

Toate companiile energetice din subordinea statului vor trebui privatizate sau să le fie vândute pe bursă pachete minoritare de acţiuni în următoarea perioadă de timp, potrivit acordului cu FMI.

Cele mai multe trebuiau să fie pe bursă până la sfârşitul acestui an, însă statul amână momentul până la sfârşitul anului viitor. Gabriel Dumitraşcu, Director General la Direcţia Generală de Privatizare din Departamentul pentru Energie, a expus şi programul extimativ al listărilor.

Astfel, Nuclearelectrica, care trebuia să fie deja pe bursă la această dată, va fi listată „pe la jumătatea lunii septembrie pentru că n-are sens să listezi vara când investitorii sunt în vacanţă. E foarte posibil să ai un eşec” , explică Dumitraşcu. Astfel, procedurile încep în septembrie iar listarea ar urma să se facă până la sfârşitul lunii. Statul listează 15% din Nuclearelectrica pe care speră să obţină 60 de milioane de euro.


Cea mai mare companie aflată în portofoliul statului, Romgaz, se listează în noiembrie. Pe un pachet de 15% autorităţile vor 600 de milioane de euro .”Având în vedere dimensiunea sumei, fragilitatea pieţei de capital locale şi timpul scurt de după listarea Nuclearelectrica, succesul listării Romgaz depinde de o listare duală. Avem în vedere, pe lângă Bursa de Valori Bucureşti, listarea la Varşovia sau Londra”, a precizat oficialul citat.

Listarea a 10% din Hidroelectrica, companie de-abia ieşită din insolvenţă, este prevăzută pentru toamna anului viitor. „Ca şi la Romgaz, apreciem că acţiunile Hidroelectrica vor beneficia de un mare interes”, arată Dumitraşcu.

10% din Complexul Energetic Oltenia ar urma să ajungă pe bursă în prima jumătate a anului viitor iar Electrica se va privatiza lunii aprilie. Metoda de privatizare este prin majorarea capitalului social, statul urmând să rămână cu 49% din acţiuni. Din Electrica vor fi scoase însă participaţiile minoritare la distribuitorii şi furnizorii privaţie de energie electrică care ar urma să fie grupate într-o entitate separată, o societate care ar urma să funcţioneze ca un fond de investiţii pentru proiecte din energie. Potrivit lui Dumitraşcu, această entitate ar urma să reunească toate participaţiile minoritare ale statului  la companiile din energie, urmând a avea o valoare de circa 1 miliard de euro.

Complexul Energetic Hunedoara ar urma să fie privatizat cu investitor strategic în a doua parte a anului viitor.

Listările şi privatizările din domeniul energetic sunt cerute de FMI de când s-a semnat acordul stand-by. Pe bursă nu sunt listate acum decât Transelectrica şi Transgaz, prima companie având un free float de 15% iar a doua de 25%.

10 comentarii :

Riddick spunea...

"Pregătesc pentru primul-ministru un «warning sign», pe care i-l voi înmâna în câteva zile şi care îl atenţionează asupra pericolului în care se află sarea românească. Sarea noas­tră se află într-un mare pericol de a fi pierdută de sub controlul statului. Este aproape o certitudine, pentru că «Salrom» (n.r. Compania Naţională a Sării) este deţinută în proporţie de 48,99% de Fondul Proprietatea, care are o prezenţă străină de 52%. În acelaşi timp, există o directivă europeană care prevede că, în unele ţări europene, unde există sare care are o anumită formulă chimică, rezervele de sare nu mai pot fi exploatate decât în proporţie de 30% pe an din cotele stabilite în acest sens, din motive de mediu. Printre aceste state se numără Germania şi Austria. România nu se află sub incidenţa Directivei, întrucât sarea noastră are altă formulă chimică. De aceea, ţara noastră a devenit un «El Dorado al sării». Dacă, printr-o complicitate, FP, care este condus de străini, mai obţine 1% din «Salrom», atunci pierdem controlul asupra sării".

http://www.bursa.ro/blanculescu-sarea-noastra-in-pericol-sa-iasa-de-sub-controlul-statului-186798&s=companii_afaceri&articol=186798.html

Riddick spunea...

USL vrea "bani, acum !". Intenţia de a vinde participaţia statului la Romtelecom (de 45,99%) asta ar indica.
Din profitul pe 2012, de 312,6 milioane de lei (impozit calculat: circa 50 de milioane de lei), statului i-ar reveni 45,99%, adică aproape echivalentul valorii nominale a acţiunilor deţinute, 143,7 vs 146,4 milioane de lei (valoarea nominală a acţiunilor).
Admiţând că o parte ar rămâne în companie pentru investiţii, vânzarea participaţiei ar echivala valoric cu "partea din profit trasă la buget" pe 1-2-3 ani, după care statul ar lua anual de la Romtelecom doar 50 de milioane, faţă de 170,7 milioane acum (50 de milioane plus partea impozitată din cota-parte din profit). Calcul estimativ, folosind datele din 2012.
"Bună" afacere !

http://www.zf.ro/zf-24/guvernul-vrea-sa-vanda-toate-actiunile-romtelecom-preferabil-pe-bursa-11152053

Anonim spunea...

Aleaga-s-ar praful de tot mai repede ca su nu se mai prelungeasca agonia !!! Tara locuita de un popor imatur ! TURMA !!! Merita turma asta sa traiasca intr-o tara distincta?
Aleaga-s-ar praful si asta cit mai repede !!!

Crystal Clear spunea...

Asistam la procesul de dezintegrare al unei tari ( a noastra), in care, prin metode politice "smecherii" smulg fiecare cate o bucatica din ea.... Noi, cei multi suntem invitati fie sa plecam ( daca avemunde ) fie sa devenim sclavi.

Oricum vom fi locuitori fara tara...

Riddick spunea...

@Anonim: Uşor de zis. De fapt, asta şi vor jigodiile.

@Crystal Clear: Procesul de alienare (înstrăinare identitară) merge în paralel cu cel de deposedare.

Crystal Clear spunea...

Este cumplit ceea ce se intampla !

Asta-i esenta! Foarte bine ai sesizat :

" Procesul de alienare (înstrăinare identitară) merge în paralel cu cel de deposedare."

Romanii plecati , pe de o parte nici nu mai vor sa auda de Romania pentru ca,de fapt au fost alungati din tara prin politica mincinoasa a asa-zisei "revolutii" (mai ales dupa episodul - minerii '90) ,iar pe de alta parte simt ca traiesc printre straini, ca sunt desconsiderati oricat de mult ar munci. D.p.d.v. fizic sunt epuizati ,solicitati la maximum, mai toti sunt bolnavi serios dupa 45-50 de ani..

Crystal Clear spunea...

Ai vazut asta ?

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=3VRl0g0Lcr8#at=69

Riddick spunea...

Interesant clip (via UKIP TV :) ).

Crystal Clear spunea...

Da, foarte interesant

Anonim spunea...

Sa nu uitati ca se v-a merge in viitor dupa un model http://www.rtv.net/ghita-societatea-va-cauta-un-model-de-presedinte-diferit-de-basescu_91436.html Noi stim inaintea lui GHITA cine v-a fi luat de model. Doar avem atitea servicii secrete. Iar noi un singur canal informativ. Irealitatea.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: