Anti-Maidan

30 iulie 2013

Ilie Şerbănescu: "A dispărut reperul obiectiv în raport cu care să se decidă sau nu sporiri de salarii"


Din păcate, România a devenit o anexă de consum – stadiul cel mai de jos al unei colonii – şi tocmai absenţa unei producţii industriale semnificative într-un ţesut industrial solid şi consistent (şi nu doar în insule industriale ale capitalului străin) reprezintă hiba fundamentală din care decurge nefericirea acestui statut colonial. Şi astfel a dispărut reperul obiectiv de creştere a productivităţii muncii în raport cu care să se decidă sau nu sporiri de salarii în sectorul de stat şi în ce proporţii.
Jurnalul Naţional:

Salariile mici: obsesia nocivă a dlui Isărescu

Fără îndoială, împotrivirea faţă de creşterea salariilor în România este o obsesie a dlui Isărescu. Nu există ocazie care să fie scăpată de domnia sa pentru a menţiona această împotrivire. Si dacă n-o face personal, îl pune pe dl Vasilescu s-o facă. Si totdeauna împotrivirea este făcută extrem de savant, evocându-se o corelaţie ce ar trebui să existe între creşterea salariilor şi creşterea productivităţii muncii.

Invocata corelaţie cu creşterea productivităţii muncii este strict corectă. Dar din păcate pentru dl Isărescu, nu mai are bază practică în România. În mod concret, corelaţia creşterilor salariale se făcea cu creşterea productivităţii muncii din industrie, adică acolo unde se putea calcula şi unde se considera că este produs în principal profitul, întrucât în sectoarele financiar - bancare şi administrative are loc doar o redistribuire a acestuia!

Din păcate, România a devenit o anexă de consum – stadiul cel mai de jos al unei colonii – şi tocmai absenţa unei producţii industriale semnificative într-un ţesut industrial solid şi consistent (şi nu doar în insule industriale ale capitalului străin) reprezintă hiba fundamentală din care decurge nefericirea acestui statut colonial. Şi astfel a dispărut reperul obiectiv de creştere a productivităţii muncii în raport cu care să se decidă sau nu sporiri de salarii în sectorul de stat şi în ce proporţii. Şi atunci, ori se caută o altă bază de raportare cât de cât obiectivă, ori se procedează gradual la mărirea salariilor, dar cu prudenţă. În orice caz, a invoca rezultatele din industrie pentru a bloca creşterile de salarii la stat este ceva lipsit de temei.

Problema principală a dlui Isărescu este însă alta. Dacă dl Isărescu susţine sus şi tare condiţionarea nivelului salariilor de nivelul productivităţii muncii, atunci cum explică domnia sa – şi nu l-am văzut vreodată să se fi străduit s-o facă! – faptul notoriu că, în timp ce productivitatea este de 4-5 ori mai mică în România decât, de pildă, în Germania, salariile sunt de 8-10 ori mai mici! Noi spunem deschis: din cauză că România este o colonie! Oare acest statut îl apără dl Isărescu?! Căci, după nivelul productivităţii muncii, ar cam exista spaţiu economic pentru cel puţin o dublare a salariilor în România!

Intervenţiile publice de genul celor ale dlui Isărescu, ce se implică nejustificat în problemă neavând legătură cu aceasta, sunt de fapt nişte presiuni pentru realizarea intereselor capitalului străin pe linia salariilor din România. Salariile mici reprezintă o politică impusă de capitalul străin şi din păcate asumată guvernamental în numele unei aiureli care pretinde că prin acestea se asigură atractivitate pentru investitorii străini. Cei „atraşi” nu sunt însă investitori serioşi, ci doar aceia de mâna a paişpea, în timp ce, concret, salariile mici înseamnă practic piaţă internă restrânsă, care introduce un cerc vicios al subdezvoltării.

Un comentariu :

Riddick spunea...

Anexă de consum al cărei consum este finanţat prin "expatrierea forţei de muncă".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2012: Înainte de a fi români, am fost europeni. Şi creştini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? Nu Europa, ci statul naţional obliterează această diversitate.

De ce ne temem, aşadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câştiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislaţiilor naţionale. De parcă nu am fi atins deja un grad maxim de interdependenţă economică pe care actuala criză îl pune atât de dureros în evidenţă.

Acum, în Europa, ca în 1788 în America, ideea federalistă are viitor. Statele Unite ale Europei sunt unica soluţie pentru ca ethos-ul nostru născut din cultura Decalogului, filozofia ateniană şi dreptul roman să supravieţuiască: adunaţi, reprezentăm o treime din populaţia Chinei; separaţi, devenim de-a dreptul irelevanţi. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creştin-democraţilor care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu şi guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanţă financiară unică. Spaţiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu şi alţi politicieni creştin-democraţi după cel de-al doilea război mondial.

Departe de a fi liberticidă, Europa ne poate salva de îngustimea străină de creştinism a naţionalismului şi provincialismului. Cu condiţia să construim Statele Unite ale Europei, nu Uniunea Sovietică Europeană.


Postări populare (nu P.P.E. !):