30 iulie 2013

Ilie Şerbănescu: "A dispărut reperul obiectiv în raport cu care să se decidă sau nu sporiri de salarii"


Din păcate, România a devenit o anexă de consum – stadiul cel mai de jos al unei colonii – şi tocmai absenţa unei producţii industriale semnificative într-un ţesut industrial solid şi consistent (şi nu doar în insule industriale ale capitalului străin) reprezintă hiba fundamentală din care decurge nefericirea acestui statut colonial. Şi astfel a dispărut reperul obiectiv de creştere a productivităţii muncii în raport cu care să se decidă sau nu sporiri de salarii în sectorul de stat şi în ce proporţii.
Jurnalul Naţional:

Salariile mici: obsesia nocivă a dlui Isărescu

Fără îndoială, împotrivirea faţă de creşterea salariilor în România este o obsesie a dlui Isărescu. Nu există ocazie care să fie scăpată de domnia sa pentru a menţiona această împotrivire. Si dacă n-o face personal, îl pune pe dl Vasilescu s-o facă. Si totdeauna împotrivirea este făcută extrem de savant, evocându-se o corelaţie ce ar trebui să existe între creşterea salariilor şi creşterea productivităţii muncii.

Invocata corelaţie cu creşterea productivităţii muncii este strict corectă. Dar din păcate pentru dl Isărescu, nu mai are bază practică în România. În mod concret, corelaţia creşterilor salariale se făcea cu creşterea productivităţii muncii din industrie, adică acolo unde se putea calcula şi unde se considera că este produs în principal profitul, întrucât în sectoarele financiar - bancare şi administrative are loc doar o redistribuire a acestuia!

Din păcate, România a devenit o anexă de consum – stadiul cel mai de jos al unei colonii – şi tocmai absenţa unei producţii industriale semnificative într-un ţesut industrial solid şi consistent (şi nu doar în insule industriale ale capitalului străin) reprezintă hiba fundamentală din care decurge nefericirea acestui statut colonial. Şi astfel a dispărut reperul obiectiv de creştere a productivităţii muncii în raport cu care să se decidă sau nu sporiri de salarii în sectorul de stat şi în ce proporţii. Şi atunci, ori se caută o altă bază de raportare cât de cât obiectivă, ori se procedează gradual la mărirea salariilor, dar cu prudenţă. În orice caz, a invoca rezultatele din industrie pentru a bloca creşterile de salarii la stat este ceva lipsit de temei.

Problema principală a dlui Isărescu este însă alta. Dacă dl Isărescu susţine sus şi tare condiţionarea nivelului salariilor de nivelul productivităţii muncii, atunci cum explică domnia sa – şi nu l-am văzut vreodată să se fi străduit s-o facă! – faptul notoriu că, în timp ce productivitatea este de 4-5 ori mai mică în România decât, de pildă, în Germania, salariile sunt de 8-10 ori mai mici! Noi spunem deschis: din cauză că România este o colonie! Oare acest statut îl apără dl Isărescu?! Căci, după nivelul productivităţii muncii, ar cam exista spaţiu economic pentru cel puţin o dublare a salariilor în România!

Intervenţiile publice de genul celor ale dlui Isărescu, ce se implică nejustificat în problemă neavând legătură cu aceasta, sunt de fapt nişte presiuni pentru realizarea intereselor capitalului străin pe linia salariilor din România. Salariile mici reprezintă o politică impusă de capitalul străin şi din păcate asumată guvernamental în numele unei aiureli care pretinde că prin acestea se asigură atractivitate pentru investitorii străini. Cei „atraşi” nu sunt însă investitori serioşi, ci doar aceia de mâna a paişpea, în timp ce, concret, salariile mici înseamnă practic piaţă internă restrânsă, care introduce un cerc vicios al subdezvoltării.

Un comentariu :

Riddick spunea...

Anexă de consum al cărei consum este finanţat prin "expatrierea forţei de muncă".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Mirel Axinte ("Bleen"), 2016: "A vorbi despre o Uniune a națiunilor e absurd atâta timp cât Uniunea în sine e o reacție împotriva națiunilor. Est-europenii au văzut aderarea la UE ca o ocazie pentru afirmarea națională, după 50 de ani de bocanc rus. Sunt națiuni tinere și întârziate, nedezvoltate, care nu și-au dus copilăria național-acneică până la capăt. De națiuni nu mai poate fi vorba în UE. Națiunea e un onanism sinucigaș și păgubos. Fuse și se duse. Da, noi, esticii, suntem neterminați național dar asta e, timpul nu stă în loc pentru noi. Nu ne-am exersat suficient statalitatea și națiunea dar nu ne mai putem întoarce în secolul XIX.
Singura șansă a UE e transformarea în federaţie.
E nevoie de federație din două motive:
1) Guvernările statelor, indiferent de ce grupări s-ar afla la putere, nu pot influența sau bloca politicile federale. Indiferent ce țăcăniți ajung la putere în unele state componente, UE și politicile federale nu sunt afectate.
2) Statele membre nu pot părăsi uniunea și nu se pot juca de-a șantajul.
Cum se vor împăca etniile, națiunile, într-o astfel de construcție federativă?
Cum se vor aglutina?
Imigrația din afara Europei și migrația în interiorul Europei. Ăsta e răspunsul. Marile centre urbane nu mai au identitate națională și acest trend se va extinde. Dinamica socială și economicătransformă identitatea națională în identitate europeană."


Mirel Axinte ("Bleen"), 2017: "Orice acțiune de subminare a suveranității naționale pentru occidentalizarea României e o acțiune benefică. Obiectivul final și idealul nostru ar trebui să fie topirea statalității românești într-un stat (federal/confederal) european-occidental. De fapt, nu ar trebui să fie, chiar ăsta e."

Postări populare (nu P.P.E. !):