13 iunie 2013

România, vasalul Europei

Ceea ce nu s-a spus poporului vasal (şi mereu se uită să se spună) este faptul că investitorii vin la afaceri, nu la binefaceri, ceea ce înseamnă că ei vin să scoată profit din ţară, în condiţiile agravante ale lipsei de reciprocitate: noi nu aducem profit în ţară. 

 Adevărul:

Întâlnirea recentă dintre premierii României şi Germaniei a fost mai mult un fel de audienţă a vasalului numit România, la “Înalta Poartă” a Europei.

În Evul Mediu, vasalul era o persoană sau un stat, care se supunea altei persoane sau altui stat, în schimbul unor beneficii.

Recenta întâlnire dintre cei doi demnitari a sunat mai mult a primire în audienţă a domnului Ponta, la doamna Merkel, urmată de o conferinţă de presă pe tipologia pozatului cu puternicul urs din pădure, pentru impresionarea vasalilor de acasă.

Practic, noi ne-am dovedit vasalitatea susţinând încă o dată teoria disponibilităţii pentru investitori. La schimb, ni s-au (re)comunicat nişte reguli: avem beneficii de pe urma „parteneriatului“ (cred că acesta este noul termen capitalist pentru vasalitate) doar dacă rezolvăm nişte chestiuni elementare şi fireşti, legate de statul de drept şi de corupţie. Mă întreb cum de ne mai închipuim că suntem „membri” egali în UE, cu aşa probleme pe cap.

Pe viitor mă aştept deci,  la nişte demonstraţii pilduitoare, în sensul indicat de mai-marii UE. Dar probabil vor fi,  ca multe momente din viaţa statului nostru,  mai mult de imagine.

Ceea ce nu s-a spus poporului vasal (şi mereu se uită să se spună) este faptul că investitorii vin la afaceri, nu la binefaceri, ceea ce înseamnă că ei vin să scoată profit din ţară, în condiţiile agravante ale lipsei de reciprocitate: noi nu aducem profit în ţară.

De aceea, pur şi simplu sărăcim.

Dar asta este problema noastră,  că ne furăm singuri căciula şi nu ştim să negociem sau să beneficiem de pe urma vasalităţii. A demonstrat-o şi recenta declaraţie a economistului-şef al BNR, Valentin Lazea: „Capitalismul românesc după '89 nu a adus nimic nou sub soare, iar inegalităţile s-au accentuat şi s-a menţinut dezinteresul pentru «talpa ţării»”

Problema care mă frământă este însă costul moral al acestei vasalităţi. Vom ajunge, oare, în situaţia de a negocia valorile morale, pentru a rămâne vasali? Sau asta s-a întâmplat deja?

PS. Răspunsul se întrevede. Comisia prezidenţială a respins ambele amendamente, iniţial adoptate. Primul se referea la discriminarea pe bază de orientare sexuală, al doilea privea familia ca fiind căsătoria între bărbat şi femeie.

6 comentarii :

Riddick spunea...

La sfârşit este o greşeală: "Comisia de revizuire a Constituţiei a respins ambele amendamente, iniţial adoptate."

... şi nu "prezidenţială".

Gogu spunea...

Acum 10 minute aflu de la RTV ca la Tirgu Mures inspectoratul scolar a emis diplome de bacalaureat TIPARITE BILINCV.
Actiunea ar fi fost recunoscuta de persoana care conduce inspectoratul, in absenta inspectorului sef, aflat la Bucuresti ca congresul educatiei(sau asa ceva)
Ponta trebuie sa explice asta, alturi de antonescu, cel care azi a acceptat un amendament otravit privind minoritatile!
Numai Poporul Roman mai poate salva de la disparitie al treilea stat trianonic !

Riddick spunea...

S-ar putea să fie legale dacă liceul/clasa era cu predare în limba maghiară, dar mi-e greu să cred asta (că ar fi legale).

Nasol...

Gogu spunea...

Inspectorul sef a precizat la RTV ca a inceput retragerea diplomelor respective. Deocamdata vor fi retrase 1000 (una mie) de astfel de diplome si se va continua pina la retragerea totala a diplomelor bilingve emise de o madam, reprezentanta UDMR(omul nu stia cite a emis si distribuit la scoli in judet, inspectoratul ce cu numele e condus de el dar controlat de femeia sus-mentionata )!
Diplomele sint documente oficiale ale Statului Roman si se emit NUMAI in limba OFICIALA ! Asa zice legea(deocamdata).!
Ii rog pe toti cei care au vazut emisiunea sa aduca precizari suplimentare, corecturi, clarificari etc.pentru a nu lasa sa se strecoare inexactitati sau nuante incorecte !

Gogu spunea...

Iata ce spune Vocea Rusiei :
http://romanian.ruvr.ru/2013_06_12/Traian-Basescu-Si-o-noua-mostra-de-ipocrizie-crunta/
Fiind vorba de intentia lui Basescu de a bloca revizuirea Constitutiei, ceea ce ar preveni, dezastrul regionalizarii, ma intreb de ce il admonesteaza Vocea Rusiei ? Ce interese are ? Cine ii mina in aceasta lupta sinucigasa pe artizanii regionalizarii ? Este Berlinul pe aceeasi pozitie cu Vocea Rusiei privind problema in cauza ! Daca da, de ce ? Si, in sfirsit, cum contracaram acest atac !
Sa mai adaugam ca Iliescu a sarit si el la beregata marinarului, ca si organelle de presa ale lui Voiculescu !
Sa reiteram sublinierea privind pozitia transanta a lui D.D. in privinta revizuirii !!!

Riddick spunea...

Băsescu mimează, oamenii lui de la CCR vor reduce cvorumul şi fraierii vor crede că-i pentru "referendumul lui" - ESTE PENTRU CELĂLALT REFERENDUM !


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: