E bine c-am scăpat de Nabucco!

Da, serios! Ne lămureşte Turturică: Nabucco odată instalat "pe poziţie", ar fi transportat 16 miliarde de metri cubi anual – 10 din Marea Caspică şi 6 din Marea Neagră (din zona economică exclusivă a României! jumătate, doar, fiind destinaţi consumului intern). Acum, OMV s-a dat de gol - emite pretenţia unui gazoduct propriu, prin care să-şi scoată "gazele lui" din România!

Exploatarea zăcămintelor de gaze de la Marea Neagră este decrisă în termeni de piaţă şi nu ca o exploatare în limita diferenţei de necesar de gaze faţă de producţia "de pe uscat", fluturându-ni-se nişte încasări iluzorii din redevenţe, pe care clasa politică trădătoare care a înstrăinat resursele energetice n-a catadicsit nici în ziua de azi să le actualizeze (sunt sub jumătatea minimului redevenţelor practicate în Africa, acelea mai fiind însoţite şi de o taxare suplimentară sau o cotă-parte din producţie).

[...] Aici atingem a doua problemă presantă. Piaţa gazelor. Cele mai pesimiste estimări arată că zăcămintele confirmate până acum în Marea Neagră vor permite o producţie de cel puţin 6,5 miliarde de metri cubi anual. Începând cu 2019! Scenariile optimiste evaluează producţia la peste 15 miliarde de metri cubi anual, cu un orizont de exploatare care depăşeşte 2030. În ambele variante, având în vedere că nevoile noastre de import sunt de doar 3 miliarde, peste şase ani România devine exportator de gaze. Adică, un competitor pentru Rusia pe o piaţă pe care acum o domină autoritar.

Ce înseamnă 3,5 miliarde metri cubi de gaze, disponibile pentru export? În primul rând, posibilitatea de a acoperi integral nevoile Moldovei – 1 miliard, dar şi ale Bulgariei – 2,5 miliarde. Ce înseamnă 12 miliarde de metri cubi disponibili pentru export? Posibilitatea de a acoperi şi jumătate din cât livrează acum Gazprom Ungariei şi Cehiei. 

Aşadar, nu doar că România nu ar avea nevoie de gaze din Azerbaijan sau Kazahstan (via South Stream-ul rusesc), dar ar putea deveni la rândul ei un jucător important pe piaţa energiei. Acesta este poate cel mai important motiv pentru care Rusia s-a mobilizat cu toate forţele pentru a bloca proiectul Nabucco West. Nu zădărnicirea accesului la gazele din Marea Caspică a fost principala ţintă, ci împiedicarea realizării unei infrastructuri de transport care să permită gazelor extrase din Marea Neagră să ajungă uşor în oricare ţară europeană.

Anul trecut, Gerhard Roiss, CEO al concernului OMV, declara: "Nabucco trebuie să se subordoneze nevoilor noastre strategice. Interesul nostru este să obţinem o rută de transport pentru gazul din Marea Neagră. Cu cantităţi adecvate vom putea alimenta Nabucco…”. Roiss se referea nu doar la cantităţile de care aminteam mai sus, deoarece ele reflectă doar producţia din perimetrele concesionate de România, ci şi la cele extrase din Bulgaria, Ucraina şi Turcia.

Cumulată, producţia tuturor celor patru ţări de la Marea Neagră reprezintă o ameninţare majoră pentru toată piaţa Gazprom din Europa Centrală şi de Sud - Est. Însă, cu o condiţie: să existe un sistem de interconectare bine pus la punct.

Asta oferea cu adevărat important proiectul Nabucco West. Costurile sale erau mai mari (motiv pentru care a fost mai greu de finanţat) deoarece a fost gândit să poată transporta 16 miliarde de metri cubi anual – 10 din Marea Caspică şi 6 din Marea Neagră dar şi să ofere versatilitate în alegerea rutelor de transport. Bulgaria putea exporta în România dar şi invers, dacă nevoile o cereau. Sau dacă o sursă devine indisponibilă, de exemplu, cum s-a întâmplat în 2006 şi în 2009, în timpul disputei dintre Rusia şi Ucraina asupra preţurilor la gazul tranzitat.

Jocul companiei British Petroleum, a cărei interese în Rusia sunt de notorietate, împotriva proiectului Nabucco West, ca şi neutralitatea suspectă a Statelor Unite, au făcut ca Gazprom să reuşească să-şi securizeze parţial continuarea dominaţiei asupra pieţelor central şi est-europene. Dar succesul deplin nu este garantat. Veriga slabă este România, care va putea exporta foarte curând prin Ungaria. 

Chiar şi fără Nabucco, dacă statul român îşi apără interesele cu inteligenţă şi fermitate, inclusiv în relaţia cu investitorii străini care au câştigat perimetre în Marea Neagră, gazele extrase din aceste zăcăminte vor putea satisface fără probleme cererea noastră internă şi parţial chiar a altor ţări. Asta pe lângă veniturile consistente care vor intra la buget în urma creşterii redevenţelor. 

Redevenţele sunt, de altfel, un instrument extrem de folositor în mâinile unor politicieni şi înalţi funcţionari oneşti, care pot compensa prin politica de taxe dezavantajul că exploatarea este făcută de firme străine. Cu biciul şi zăhărelul unor redevenţe negociate în interes naţional, nu ca şi până acum, România poate să-şi alimenteze consistent conturile dar în acelaşi timp să cointereseze companiile străine să îi fie alături în atingerea unor obiective strategice. [...]