Anri Pol

Curentul:

Ambasadorul Franţei la Bucuresti este homosexual 

Liberté - égalité - homosexualité

Zilele trecute, sărbătorirea la Bucureşti a zilei naţionale a Franţei, 14 iulie 1789, zi ce marchează proto-revoluţia bolşevică, a oferit ocazia unei acoperiri de presă mai concentrate a evenimentului. Mass-media a oferit o insistentă atenţie leşinului ambasadorului Franţei, Henri Paul, prins în braţe de Emil Boc, expert în căderi, de la incidentul său la emisiunea lui Andrei Gheorghe, în timp ce Mircea Geoană asista impasibil la prăvălirea ambasadorului. Abia după ce Emil Boc l-a prins ferm pe ambasador în braţe s-a grăbit şi Geoană, atent ca de obicei la camerele de luat vederi, să simuleze că intervine şi el. De ce oare Geoană, de obicei atåt de voluptos şi iute în reacţii, nu s-a grăbit să se întrebuinţeze pentru a sări primul să-l prindă ambasador? Oare homofobia l-a determinat să urmărească fără nicio reacţie, iniţial, căderea din picioare a lui Henri Paul? N-o să aflăm poate niciodată ce gånduri îi trec prin cap lui Geoană, dacă îi trec, însă semnul de întrebare rămåne.
Cu uimire am aflat de la invitaţi la recepţia ambasadorului Henri Paul că domnia sa este însoţit de un partener şi că, deşi protocolul la astfel de festivităţi impune prezenţa ambasadorului alături de soţie, acest aspect de protocol a fost sărit deoarece ambasadorul francez este homosexual. Pe site-ul totalgay - portal romånesc de socializare a poponauţilor, frumos ornat în culori ciclam, este prezentată cu satisfacţie, s-ar putea spune, o luare de poziţie publică a ambasadorului Henri Paul pe tema homosexualităţii, redactorul gay-lor selectånd din interviul acestuia pasajul care îi interesează cel mai mult şi mai mult pe homalăi, cel cu referire la copii: „Homosexualitatea trebuie discutată în şcoli“.
Ambasadorul a zis mai multe în interviul recent menţionat, din EVZ, intitulat imperativ: „Trebuie să discutăm despre homosexualitate“. În material se suţine: „comunitatea gay din Romånia se bucură de sprijinul Ambasadei Franţei la Bucureşti“, iar „ambasadorul Henri Paul îi îndeamnă pe politicienii romåni să susţină drepturile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali)“.
Ambasadorul îi cam urechează pe romåni susţinånd că „nu se găsesc drepturile minorităţilor sexuale nici pe agenda guvernului, deşi România şi-a luat nişte angajamente la nivel diplomatic internaţional. Se pare că în societatea românească această chestiune este încă tabu.
Există multe motive, nu sunt sociolog sau psihoterapeut, doar un observator al realităţii. Nu am o explicaţie, poate tradiţiile, poate influenţa fostului regim comunist care învăluia chestiunile sexuale în secret. Poate e vorba şi despre lipsa de comunicare dintre români. Toţi sunt secretoşi în privinţa vieţii sexuale, a vieţii private şi nu comunică cu ceilalţi“.
În primul şi în primul rånd, cel mai secretos pe această temă a fost chiar ambasadorul, care este orice altceva decåt pretinde domnia sa cu ipocrizie - respectiv un simplu „observator al realităţii“. Diplomaţia este o artă a minciunii instituţionale pe care reprezentantul Franţei se vede că o stăpåneşte. Dacă voia să fie onest cu cititorii, trebuia din prima frază să precizeze condiţia sa personală şi subiectivismul poziţiei adoptate, poziţie care este în primul rånd a sa, ca homosexual, şi abia apoi a Franţei, ca Republică.
O să ne adresăm Ministerului de Externe al Franţei să solicităm şi din partea instituţiei statului francez un punct de vedere pe această temă, doarece este lipsit de corectitudine şi pånă la urmă de bun simţ să vii într-o ţară creştină, majoritar, şi să impui, ca ambasador, din partea unei alte ţări, o poziţie care implică nevoile tale personale, ca homosexual doritor să „educe“ copiii unei alte ţări în acord cu obsesiile tale sexuale deviante.
Să ne imaginăm că Franţa ar fi trimis într-o ţară ca Israelul, de exemplu, un ambasador cu origini arăbeşti, că are milioane de islamici Republica, care ar fi început să dea lecţii de viaţă evreilor în acord cu convingerile sale intime de viaţă. Să le spună de exemplu că Sabatul e o prostie sau că nu vede cu ochi buni mai ştiu eu ce practici sexuale specifice poporului evreu. Greu de imaginat, nu-i aşa? Să fie Romånia o ţară second classe pentru cocoşeii galici astfel încåt cu intenţie să ne trimită ambasadori ce insistă pentru sexul doar între cocoşei, fără participarea galinaceelor de sex opus? Se pare că da. Iar deriziunea unei astfel de situaţii este întrecută doar de ipocrizie.
Dacă Henri Paul, de la bun început, cu sinceritate, cum a făcut-o un alt ambasador, american de data aceasta, îşi afişa clar orientarea sexuală şi afinităţile, probabil că ar fi beneficiat măcar de un punct pozitiv - cel acordat onestităţii. Este şi nediplomatic şi lipsit de bun simţ să vii să faci propagandă şi să urechezi romånii că sunt aşa cum sunt - adică straight, heterosexuali şi lipsiţi de dorinţele promiscue specifice comunităţii gay - practicanţi, printre altele, ai aşa-numitelor „duşuri aurii“ - umectare reciprocă din belşug cu pipilică .

Franţa se află, pentru români, în topul ţărilor inamice României, alături de Rusia

Un sondaj recent, intens comentat, arăta că Franţa este percepută de romåni, alături de Rusia şi Germania, drept o ţară inamică. După Rusia, Franţa este cel mai mare duşman al României, arată datele unui sondaj publicat în luna februarie de Institutul Român de Evaluare şi Strategie. 24 la sută dintre români cred că duşmanul numărul unu al ţării lor este Rusia, urmată de Franţa, care este considerată ostilă de către 18 la sută dintre intervievaţi. În condiţiile unei astfel de percepţii ar fi fost de aşteptat ca Franţa să facă un efort minimal pentru a redeveni o ţară prietenoasă, în imaginea publică a romånilor, francofoni cåndva.
Franţa şi Rusia arată în ochii romånilor ca două ţări inamice nu doar din cauza derapajelor sexuale. Recent, cele două ţări au încheiat un contract militar, o „afacere“ care nu este privită cu ochi buni doar de toleranţii romåni, ci şi de unii dintre cei mai importanţi parteneri ai Parisului din NATO, în special de Statele Unite. Preşedintele comisiei pentru politica externă din Congresul american, Ileana Ros-Lehtinen, a definit contractul ca o ameninţare la adresa securităţii regionale şi o gravă eroare din partea Franţei, care furnizează Rusiei nave de război sofisticate.
Ruşii sunt interesaţi şi de vehicule blindate uşoare, de 3,1 tone, Blinde Leger, conform Centrului de Analiză pentru Comerţul Mondial cu Armament, în contextul în care Rusia preia de la Franţa nu doar acele nave amfibii de tip Mistral, ci şi tehnologia de construcţie a acestora pentru Marina rusă, asta însemnând un important transfer de tehnologie şi know-how, în valoare de două miliarde de euro. Franţa a oferit Marinei militare ruse două nave sofisticate, port-elicoptere din clasa Mistral.
Cele două Mistraluri vor fi amplasate în Marea Neagră şi Marea Baltică, comentează analistul militar Cristian Negrea, care scoate în evidenţă şi ipocrizia „afacerii“ franco-ruseşti. Premierul francez Fillon a anunţat că va transfera tehnologia Rusiei, deşi s-a opus în 2008 includerii Georgiei în MAP (Member Action Plan), pe motiv că ar schimba balanţa puterii în Marea Neagră în detrimentul Rusiei. După părerea lui Fillon, se pare că vânzarea porthelicopterelor, sisteme ofensive, dintre care unul va fi amplasat în Marea Neagră, nu schimbă cu nimic balanţa puterii.
Mistralul aflat în måinile ruşilor ar fi o potenţială ameninţare pentru ţărmurile NATO de la vestul Mării Negre, respectiv România, Bulgaria şi Turcia. Dar motivaţia principală a Rusiei din spatele achiziţionării navelor Mistral este alta, cel puţin în Marea Neagră. Este suficient să ne uităm puţin pe ultimele evenimente ce implică o arie devenită vitală în geografia politică a Federaţiei Ruse. Mistralul poate are ca scop descurajarea NATO şi a Georgiei, poate ajutorarea Transnistriei, dar scopul lui principal este deşanţul aerian chiar pe teritoriul rusesc atunci când vor fi ameninţate centrele de putere din Caucazul de Nord, deschizând un front dinspre Marea Neagră.
„Această achiziţie aruncă retorica Rusiei în desuetitudine. În sensul că dacă cumperi armament tactic ofensiv, de ce te superi când vecinii îşi instalează armament strategic defensiv? Mă refer aici la mult disputatul scut antirachetă, atât de atacat de către responsabilii
ruşi“ - mai comentează analistul Cristian Negrea.
Cåt despre retorica Franţei, ţară NATO care înarmează o Rusie din ce în ce mai agresivă pe plan militar, n-ar mai fi nimic de spus. E greu de apreciat dacă acum francezii încearcă să se răzbune pe romåni pentru că l-au împiedicat pe Napoleon, cu mulţi ani în urmă, să-i ardă mai devreme pe austrieci. Episodul, descris de acelaşi infatigabil Cristian Negrea, s-a petrecut în noiembrie 1796, cånd a avut loc Bătălia de la Arcole - în timpul războiului napoleonian dintre Austria şi Franţa, între anii 1796 şi 1797. Napoleon Bonaparte, în raportul pe care l-a expediat direct de pe câmpul de luptă Directoratului Republicii, trecând peste orgoliul său nemăsurat, laudă „vitejia diabolică a batalionului“ peste care nu a putut trece. Acel batalion era format din români ardeleni, grăniceri năsăudeni, ce au împiedicat ceea ce în mod sigur ar fi fost una din cele mai strălucite victorii napoleoniene, comparabile cu Marengo, Austerlitz sau Wagram.
Strălucirea de altădată a Franţei napoleoniene a apus, dar totuşi în plan tehnologic Franţa a oferit, în compensaţie, multe invenţii unei lumi din ce în ce mai bolnave. De exemplu vibratoarele apărute pe piaţă ca urmare a extinderii tratamentului terapeutic al isteriei, datorită epidemiei de femei nefe (private de sex), bolnave cu manifestări patologice. În 1873, primul vibrator electromecanic a fost utilizat într-un azil din Franţa pentru tratamentul hysteriei.
Dacă Franţa ar oferi ruşilor vibratoare, mai ales pentru a alina isteria militară a liderilor ruşi, sunt convins că romånii le-ar redeveni cei mai buni amici, şi dacă ar mai şi exporta ambasadori ca Henri Paul la Moscova, să le dea sfaturi tot ruşilor, convingåndu-i să devină homosexuali ca domnia sa şi să scadă astfel demografic pentru a mai micşora factorul de ameninţare rusesc, sunt convins că romånii le-ar putea deveni chiar cei mai buni prieteni, ca pe vremuri...