21 aprilie 2013

Maurul și-a facut datoria, sau planul de compromitere a "dreptei"



Cu ghilimele, fiindcă PDL n-a fost de fapt de dreapta (și nici vreun alt partid parlamentar).

Ce ciudat, în decembrie 2009 - ianuarie 2010 era cam aceeași majoritate anti-PDL ca în aprilie 2012, la căderea guvernului Ungureanu, și totuși s-a găsit o grupare, UNPR, care să dea iluzia PDL-ului că va putea guverna ca vioara întâi.

Iar PDL, pentru doi ani și cinci luni de iluzii, și-a compromis șansele, scăzând la 16%.

De ce or fi făcut PSD și PnL mutarea asta ? Pentru că nu aveau chef să facă ce a făcut PDL în 2010 și s-au gândit că e mai bine să stea alții "la încasare" (având în vedere că urmau să fie transpuse în fapt diktatele UEFMI). Iar aplicarea lor a fost asociată imagologic cu dreapta, deși la ratificarea lor în parlament a fost vot unanim.

Acum, UNPR s-a întors la bază, a fuzionat cu PSD. Ponta: "Vreau să spun câteva cuvinte despre o rană care nu s-a închis, dar trebuie să o închidem spunând adevărul, despre colegii care au plecat la UNPR şi s-au întors. Le-am reproşat momentul dificil şi, fiind corect, le-am mulţumit pentru că anul trecut, sub presiuni, într-o situaţie tensionată, au ţinut frontul alături de noi pentru acest nou guvern".

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):