23 aprilie 2013

După dezindustrializare, "dezagriculturizare" ?



De prin 2000 se vorbeşte despre Coridorul Verde al Dunării Inferioare sau proiectul “Dunărea – coridor european”. Sub masca ecologistă se ascunde însă şi încercarea de scoatere din circuitul agricol a unor suprafeţe semnificative, chiar şi Insula Mare a Brăilei, unde se practică o agricultură de mare randament. Las' c-ar fi fost Culiţă Tărâţă acolo (nu mai este), dar ar fi mai bine stufăriş cu ţânţari ?! "Turism"... dă pe-afară Delta Dunării de turişti, de căutăm să mai facem alte mici delte ? Nu vreau să spun că n-ar trebui luate măsuri preventive împotriva revărsării Dunării. Dar numai atât, nu altceva.


Articol (Ecomagazin) : "A patra editie a Conferintei academiilor dunarene: Coridorul verde al Dunarii"

[...] In orizontul anului 2020 au fost stabilite obiectivele: Dunarea sa fie navigabila 300 de zile pe an, cresterea transportului de marfa cu 20%, reducerea emisiilor de gaze cu 20% si tot cu acelasi procent si cresterea eficientei energetice. S-a mai prevazut cresterea turismului cu 50%, reducerea cu 20% a poluantilor de origine minerala si organica, reducerea cu 25% a riscului de inundatii, cresterea cu 20% a parcurilor nationale, cresterea cu 50% a diversitatii speciilor piscicole, iar 80% din apa Dunarii sa aiba calitatea standardelor europene. In ce ma priveste, sustin, fara rezerve, ca dezvoltarea durabila a regiunii Dunarii se poate realiza numai cu o Dunare curata, prin reducerea, in toate tarile, pana la limitele minime accesibile a tuturor poluarilor de origine minerala si organica pentru a evita dezastre ecologice, mai ales in zona Dunarii de Jos si Delta Dunarii. Numai astfel putem vorbi de Coridorul verde al Dunarii. [...]


Articol din 2006 : "Dispare ţăranul român"

[...]

Un milion de hectare vor fi inundate in Lunca Dunarii

Este vorba despre refacerea fostelor balti, desecate in perioada comunismului si transformate in terenuri agricole, prin spargerea actualelor diguri de protectie. Lunca Dunarii a fost intotdeauna o zona inundabila. Ceva similiar cu celebra Lunca a Nilului. In anotimpurile ploioase, terenurile se acopereau de apa, apoi, dupa retragerea baltilor, ramanea un teren foarte bun pentru agricultura.
Aceste terenuri erau cultivate sezonier, dupa retragerea apelor si dadeau productii foarte mari. Problema era ca nu in toti anii se retrageau apele, agricultura fiind supusa capriciilor vremii. In 1908 s-a pus problema ca aceste zone de lunca, domenii ale statului, sa fie desecate si transformate in terenuri agricole permanente, fertile, prin realizarea unor diguri de protectie. Primele diguri au fost facute intre Oltenita si Giurgiu, insa in 1930 lucrarile au fost sistate. Dupa 1945 indiguirile au fost reluate in forta, fiind desecate aproxiamtiv 80% din zonele umede din Lunca Dunarii. Dupa cativa ani de agricultura pe terenurile desecate productia a inceput insa sa scada. Dr. ing. Mateiu Codreanu, coordonatorul unuia din studiile legate de "Coridorul Verde", spune ca terenul arabil obtinut prin desecari s-a uscat complet in cativa ani, fertilitatea s-a redus, devenind impropriu pentru agricultura. "A fost ceva ce nu s-a luat in calcul in momentul desecarilor: acele terenuri inundabile erau fertile datorita aluviunilor Dunarii. Dar substantele care ingrasau pamantul nu au avut timp sa se infiltreze in adancul solului, au fost mereu spalate, iar fertilitatea s-a dovedit a fi doar una de suprafata", spune Mateiu Codreanu. Asa s-a impus introducerea irigatiilor. Sistemul a fost gandit insa in asa fel incat sa imbrace si un caracter militar. Canalele pentru irigatii si desecari, foarte adanci, au fost dispuse pe spatii largi sub forma de grilaj. Ele pot opri orice invazie terestra de blindate pe zona de sud a Romaniei si fusesera gandite de statul socialist impotriva trupelor NATO. Tancurile pot fi blocate in canalele inguste si adanci si devin o prada usoara pentru grupe mici de infanteristi dotati cu aruncatoare de grenade antitanc. "Acum nu mai este cazul sa ne aparam de NATO...", ne-a explicat generalul Mircea Chelaru, fostul sef al Marelui Stat Major al Armatei. Oricum dupa 1990, sistemul de irigatii s-a umplut de balarii. Taranii nu mai au bani pentru irigatii. Adevaratele probleme legate de materializarea proiectului sunt insa cele de mediu. Este periculos sa modifici brutal ecosistemele pe un teritoriu asa de mare.
Oricum, problemele taranilor nu vor fi rezolvate nici cu ajutorul Coridorului Verde, deoarece tot ar mai ramane 2 milioane de hectare de scos din circuitul arabil. Adica o suprafata foarte mare.

Un comentariu :

Riddick spunea...

Evident, e vorba despre dezafectarea terenurilor celor mai pretabile la irigare, chiar şi cu mijloace locale.

Iar din 2014, cumpărătorii străini de teren agricol ("pe persoană fizică").


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):