18 martie 2013

Scuza pierderilor prin jaf şi trădare - "nu suntem destul de eficienţi"

 
Export de gaze din producţia internă (în UE), conducte de petrol (tot pentru UE, dar cu riscul de poluare la noi). Pentru nevoile proprii România nu are nevoie de o conductă Constanţa - (Trieste) de debitul aceleia care este avută în vedere. Cam asta reiese din interviul dat pentru AGERPRES de Iulian Iancu (PSD):
AGERPRES: În ce stadiul ne aflăm cu pregătirile pentru exportul de gaze ?
Iulian Iancu: Acum operatorul comercial şi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei pregătesc un mecanism de tranzacţionare a gazelor din România, nu neapărat şi fizic, dar 80% din capacitatea conductei de interconectare Arad-Szeged este deja rezervată de mari operatori în vederea realizării tranzacţiilor în ambele sensuri ale cantităţilor de gaze. Adică este inevitabil exportul. Acest export ne scoate o cantitate de gaze din coşul ţării şi această cantitate pentru industrie şi consumatorul român trebuie să o aducem din import. Ori astăzi importul, varianta care îmi este oferită, este de trei ori mai mare decât producţia internă şi atunci lovesc direct în competitivitatea economiei româneşti. Suntem într-o continuă pierdere de competitivitate pentru că înregistrăm o continuă creştere a celui mai important cost, costul cu energia. Atunci, în România, principala măsură trebuie să fie eficienţa, pentru că pierdem 30% pe tot lanţul sistemului energetic, principala măsură este să găsim alternativă la acest cost, de reducere a acestui cost.

AGERPRES: Am înţeles că urmează şi în Kazahstan o astfel de acţiune. Mai aveţi în vedere şi alte ţări din zonă.
Iulian Iancu: Vom face o vizită şi în Kazahstan şi în Turkmenistan, pentru că ambele ţări sunt acum în contracte şi angajamente în realizarea unor conducte comune atât pentru transportul de gaze cât şi pentru cel de petrol. Cu alte cuvinte, îmbunătăţirea relaţiilor cu aceste state ne creşte nouă şansa de a oferi, pe de o parte, un suport suplimentar în atragerea cantităţilor de gaze şi de petrol către ţara noastră şi, pe de altă parte, de a oferi o posibilitate industriei româneşti de a-şi crea parteneriate în aceste ţări unde sunt investiţii de ordinul a miliarde de dolari, care sunt suportate direct de la bugetul de stat, ceea ce în România nu mai este posibil.
Completez cu ceea ce scrisesem aici:

În programul politic al USL apare menţionată ca obiectiv prioritar conducta de petrol Constanţa-Trieste ("Implicarea activă a statului român în REALIZAREA PROIECTULUI EUROPEAN DE TRANSPORT AL GAZELOR NATURALE - Nabucco şi AGRI - şi a conductei de petrol Constanţa-Trieste"). Această conductă ar avea rolul de a transporta spre centrul Europei petrol extras din state riverane sau apropiate Mării Negre, dar în principal petrol rusesc. Bulgarii au renunţat oficial la o conductă similară care ar fi transportat petrolul necesar altora, cu risc de poluare pentru Bulgaria (premierul bulgar, Boiko Borisov: "Nu pot să le explic locuitorilor din Burgas de ce vin zilnic două petroliere în port, la descărcare"). Se pare că "proiectul mare" are dificultăţi din cauza opoziţiei Croaţiei de a i se tranzita teritoriul, dar se are în vedere "proiectul mic", adică o conductă doar până la rafinăriile ruseşti şi sârbeşti (Videanu trăsese sforile pentru participarea Gazprom la construcţia conductei de petrol Constanţa-Pancevo, care ar fi, de fapt, primul tronson al "conductei mari"). După instalarea guvernului Ponta, printre primele controale la firme de stat importante a fost unul la Oil Terminal, unde "s-au găsit nereguli". Oil Terminal este una dintre firmele care ar realiza proiectul PEOP (Constanţa-Trieste), iar PEOP este inclus oficial în Strategia Energetică a UE și s-a făcut şi o invitaţie Rusiei pentru a participa la proiect. Iniţiativa acestui proiect "a pornit de la România" (Emil Constantinescu, 1999). Evident, Constantinescu recita de fapt o comandă externă. Toţi preşedinţii şi premierii de după 1999 au făcut lobby pentru "proiect".

4 comentarii :

Riddick spunea...

EuroBăse nu e de acord cu interzicerea exportului de gaze naturale din producția internă

REF: Cerere de reexaminare asupra Legii pentru modificarea art. 4 alin. (2) lit. b) din Legea gazelor nr. 351/2004

Presedintele României, Traian Basescu, a trimis marti, 10 ianuarie a.c., Parlamentului României, în temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constitutia României, cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea art. 4 alin. (2) lit. b) din Legea gazelor nr. 351/2004.

http://riddickro.blogspot.ro/2012/01/eurobase-nu-e-de-acord-cu-interzicerea.html

Gogu spunea...

Iata un punct de vedere care poate fi relevant in problema dezbatuta in articol ! Tare mi-as dori sa fie citit de cineva !
http://www.ghimpele.ro/2013/03/constatam-asocierea-lui-basescu-gitenstein-barroso-si-merkel-pentru-comiterea-de-infractiuni-pentru-furtul-din-resursele-naturale-ale-romaniei/#ixzz2NsEviVHO

Riddick spunea...

Dacă Ghimpele (publicaţie de-a lui Voiculescu) vrea sa fie credibilă, să scrie şi de redevenţe. Că, iaca, se face anul de când a venit USL, şi la redevenţe nu s-a umblat, aşa după cum se lăudau.

Nu le găsesc vreo vină lui Gitenstein sau lui Barroso sau Merkel, ci acelora care negociază păgubos poziţia României.

Gogu spunea...

Negociaza pagubos fiindca au fost racolati si recrutati din timp, de catre serviciile lor de spionaj, pe care occidentalii le tin performante deoarece sint instrumente extrem de eficiente ! Ia cind a trebuit i-au activat si obtin ce doresc, desi ''nu au vina'' ! De vina e tot Securitatea ca nu i-a prins la timpul potrivit, iar pe unii i-a si tinut la piept . Iar romanii stau si se roaga la Dumnezeu sa-i izbaveasca, fara , insa, sa miste un deget !
Nu continui fiindca azi sint depresiv !


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: