Să ne luăm țara înapoi!

Vor fi două tabere, cum bine zicea un document PPE votat şi de PDL - UE şi naţiunile:

"Chestiunea integrării europene va reprezenta tema faţă de care se vor poziţiona partidele politice din Europa în acest început de secol XX. Se vor crea două fronturi: pro şi contra integrării. Este important ca frontul pro să se constituie într-o coaliţie capabilă să învingă actorii contra."

Asta e clasificarea, în rest pot fi nuanţe sau diversiuni.

Naţiunea:

Cum este posibil ca un cetăţean, care nu este nici bolnav cu capul şi nici nerod, dar a fost adus în sapă de lemn de către politicienii de tip FSN, să considere că absolut orice alţi politicieni vor veni vor proceda aidoma celor de până acum, ba, culmea paradoxului, să-i voteze tot pe vinovaţii pe care, de altfel, îi acuza?! Cam toată România se-ntreabă şi se miră faţă de această ciudăţenie! Bineînţeles, nu-i luăm aici în calcul pe românii care au votat cu ”FSN-ul” din convingere şi nici pe cei care votează din interes. Primilor să le dea Dumnezeu minte, iar celorlalţi să le dea şi nişte modestie dacă nu chiar şi puţină smerenie. Noi ne întrebăm ce este de făcut cu cei care înjură, la greu, ”FSN-ul” şi cu toate astea îl votează, precum şi cu cei care înjură dar nu mai votează cu nimeni mergând pe ideea că tot ”FSN-ul” va ieşi?!

Totuşi o explicaţie la acest comportament aberant există, iar ea este prezentată de anumite voci ca fiind una elaborată în laboratoarele ”FSN-iştilor”. O fi aşa, n-o fi, nici nu mai contează. Tot ce importă este gradul de risc imens pe care-l generează acest comportament. Cu toate astea, poporului ”vinovat” trebuie să i se acorde măcar câteva circumstanţe atenuante. Păi, am trecut printr-o revoluţie (garnisită cu o lovitură de stat) anticeauşistă şi, pe alocuri, revoluţia a fost chiar şi anticomunistă, după care poporul se aştepta să înceapă să trăiască, materialiceşte, mai bine.

Unii, mai puţini, credeau c-o să fie mai bine chiar şi spiritual. La aceste speranţe li s-a răspuns cu o perioadă de mari dezamăgiri între 1990 şi 1996. Scăpam de-un comunism păgân şi dam peste un haos imposibil de definit care punea, de fapt, bazele unei ţări de tip ”sat fără câini” în care puterea aleasă fură până la stingerea fizică a celor care au ales-o!

A mai existat o zvâcnire de nădejde în ’96, dar s-a stins rapid. Ne-a fost din nou călcată-n picioare speranţa legată de ”ţepele din Piaţa Universităţii”, iar acum, mai nou, ni s-a aruncat probabil cea mai mare ”plasă”, desigur tot la nivel de speranţă, dată de o înfrăţire în contra naturii între un partid socialist şi altul liberal. Toate aceste dezamăgiri, pentru că partidele post-decembriste au, în fapt, o singură doctrină – aceea a manipulării frauduloase a banilor publici, n-au făcut altceva decât să ducă la o pervertire masivă a sufletelor şi a logicii cetăţenilor ţării noastre. Nu toţi oamenii au tăria de a înfrunta, măcar cu mintea, 23 de ani de minciună, sfidare şi jaf. Şi atunci mintea li se mai şi poceşte.

Cu toate astea, partidele naționaliste trebuie să se adreseze în continuare şi acestor români, pentru că, mai devreme sau mai târziu, şi ei se vor convinge şi se vor alătura efectiv politicilor naţionale şi creştine spre repunerea ţării pe un drum drept. Doar că acest declic trebuie să se realizeze cât mai repede deoarece ”FSN-iştii” şi ai lor trag acum, mai abitir decât oricând, din trupul vlăguit al ţării, din banii noştri ai tuturor, ai celor care am votat cu alţii, ai celor care n-am votat deloc şi ai celor care am votat cu ei.

Politicile promovate de partidele naționaliste se bazează pe acele sentimente ale activismului politic adânc înrădăcinate în morala creştină. Și pleacă de la premiza că România trebuie să fie condusă de oameni care dau şi nu care iau, oameni jertfelnici, oameni implicaţi, oameni militanţi, oameni care să priceapă odată pentru totdeauna că, pe termen lung, când întregii ţări îi va fi bine şi lor şi copiilor şi nepoţilor lor le va fi bine.

Scopul politicianului este, clar, acela de a lua puterea, doar că scopul puterii trebuie să fie acela de a realiza binele întregului popor, nu doar pe al lui şi-al acoliţilor săi. De aceea, trebuie să luăm România din mâinile actualilor criminali şi să o redăm țării, oamenilor normali.

Să facem o politică nu „din ură pentru cei ce au, ci din dragoste pentru cei ce n-au”.