Dacă înainte de intrarea în UE ni se flutura iluzia prosperităţii ce va să vină, acum (la "reformarea UE") suntem abordaţi cu iluzia imperială, cum că România "va fi parte" la luarea deciziilor, de va face parte din nucleul dur. Io o să cred cioaca asta când oi vedea salariul mediu RO la cel puţin 50% din media UE. Şi nu peste un cincinal!

© my angry rants

10 decembrie 2012

Regruparea forţelor anti-USL



PDL are o singură şansă. Aripa patriotică să preia controlul în partid, să expulzeze elementele internaţionaliste şi eurobăsiste, să iasă din PPE şi să iniţieze o colaborare cu PP-DD (dacă PP-DD nu se va dovedi tot o făcătură PPEistă), colaborare care să meargă spre fuziune până la sfârşitul lui 2013 sau începutul lui 2014.

Va fi gălăgie din partea echipei de zgomote eurobăsistă (turturicii, lăzăroii, tăpălagii), dar se va forma un nucleu care pleacă de la 30%. PDLiştii "normali" nu vor avea trai cu reformagiii (echipa Macovei). Ori-ori. Electoral, s-a văzut că reformagiii sunt mai jos de zero, adică pe minus.

Aceasta ori o altă mişcare mare pe partea dreaptă trebuie făcută în 2013, pe fondul propagandei antinaţionale a USL pentru regionalizare. După 2013 nu va mai fi timp de construcţie, în 2013 trebuie trecut Rubiconul.

13 comentarii :

Riddick spunea...

Depinde mult acest scenariu de câţi eurobăsişti ajung în parlament.

Riddick spunea...

(din totalul parlamentarilor ARD/PDL)

cronicas spunea...

ma uit atent pe asa ziele bloguri de dreapta si ma minunez. oamenii astia viseaza cai verzi de pe pereti cu MRU presedinte. asta nu a fost in stare sa-si castige colegiul intr-un fief pdl. mai mult la batut pana si leana la procente (udrea)

mariusmioc spunea...

7,4 milioane voturi anti-Băsescu, nu mult timp în urmă.
4,4 milioane voturi pro-USL acum.
Concluzii: http://wp.me/pjejF-3MR

Riddick spunea...

cronicas, asta se întâmplă fiindcă avem o dreaptă "de seră" încă din 1990, care ascultă de comenzi externe, nu este exponenta interesului naţional (la fel şi stânga).

Marius Mioc, cred că 1 milion de voturi pro-demitere ar veni de la PP-DD +PRM + UDMR, cam un milion care n-au mai venit acum la vot, iar un milion şi ceva (restul de diferenţa 4,2/7,4) s-au fraudat.

Gogu spunea...

http://www.badpolitics.ro/balada-miorita-varianta-pe-ungureste-cu-dedicatie-pentru-ponta-baciul-ungurean-becali/
Hai sa ne destindem putin ca facem ''poc''!
Pune asta daca esti de acord ca am mai vazut preluari de la Aciduzzu !

mariusmioc spunea...

Riddick, UDMR-iştii au stat mai mult acasă la referendum (dar nu din dragoste de Băsescu), iar PRM-işti sînt destul de puţini.
O explicaţie parţială e cei care n-au putut vota la parlamentare, fiindcă n-au trecut în buletin domiciliul în localitatea în care stau efectiv (la referendum s-a putut vota şi în afara localităţii de domiciliu). Rămîn totuşi un număr însemnat de antibăsişti care nu sînt însă USL-işti şi alt număr de nemulţumiţi de Băsescu dar care n-au considerat faptele sale atît de grave încît să justifice procedura extraordinară a suspendării.

conumishu spunea...

Ar fi frumos.

Trebuie vreo 2-3-4 garnituri patriotice. Primele vor fi secerate.

Dar crezi că o reușită de acest gen ar fi de dreapta (sau, întrebare egal legitimă, de stînga)? N-ar fi mai aproape de ceea ce menționa Șerbănescu ieri - o mișcare de eliberare națională?

Riddick spunea...

Gogu, pun tot, precum vezi.

Marius Mioc, îmi scăpase faza cu localitatea de domiciliu. Dar nu cred că s-au fraudat mai mult de 1,5 milioane de voturi.

Conu' Mişu, mă uit la Grecia, unde-i guvern "pepe-socialist" (Pasok-socialişti/PES + Nea Dimokratia-populari/PPE + partid mic de stânga). Datorat legii electorale pro-oligarhie, cu primă de 50 de mandate. Nu văd în România o stânga gen Syriza (din Grecia), care totuşi e criticată de troţkişti că ar da-o la pace cu establişmentul (articol citit de mine la World Socialist Web Site - WSWS, acum 2-3 luni). Sau o dreaptă gen Fidesz (din Ungaria). Şerbănescu le zice bine, dar numele lui apare încă în lista staff-ului Institutului Social-democrat "Ovidiu Şincai" (think-tank al PSD), la linkul "consiliul ştiinţific" (poate nu e actualizat, deşi nu cred).

Raven spunea...

"O explicaţie parţială e cei care n-au putut vota la parlamentare, fiindcă n-au trecut în buletin domiciliul în localitatea în care stau efectiv (la referendum s-a putut vota şi în afara localităţii de domiciliu)."
Nu se poate vota fara buletin, dar cu alt act de identitate cu poza ex. pasaport valabil? Iar daca adresa din buletin e in acelasi oras cu cea unde se locuieste efectiv si difera doar strazile nu se poate vota la parlamentare?
Daca nu se poate vota decat cu buletinul si numai daca adresa din buletin corespunde cu zona de acoperire a sectiei de votare atunci asta incalca practic dreptul la vot. N-am adresa corecta in buletin atunci iau amenda nu pierd dreptul la vot care vine odata cu cetatenia (excludem bolnavii mental sai infractorii condamnati).

Riddick spunea...

Cei cu domiciliul în exterior pot vota numai cu paşaportul, ceilalţi numai cu buletinul. Aşa ştiu că este.

Raven spunea...

Deci cine n-are buletinul la zi (poate omul s-a mutat recent sau nu e acasa in perioada alegerilor) sau pur si simplu n-are buletin (ca a fost furat/pierdut/degradat) la momentul alegerilor atunci nu poate sa voteze desi poate sa-si dovedeasca identitatea? E complet incceptabil asa ceva.
Merita dat in judecata statul roman la Strasbourg - ca tot vrea mai multa Europa sa i se dea atunci mai multa Europa incepand cu procese de drepturile omului.

Riddick spunea...

Se pot obţine acte provizorii, "but prior to the vote".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Corina Creţu, 2013: "În această perioadă de instabilitate economică pronunţată şi în faţa provocărilor demografice, care determină diminuarea populaţiei active şi creşterea ponderii beneficiarilor de pensii, migraţia forţei de muncă este parte a soluţiei pe care suntem datori să o susţinem la nivel mondial. Migraţia legală şi controlată poate aduce beneficii, deopotrivă, pentru ţara de origine şi pentru cea de destinaţie, de la reducerea sărăciei şi decalajelor la creşterea productivităţii."

Postări populare (nu P.P.E. !):