Cum s-au furat petrolul şi gazele din România. Ultima parte

Partea I   Partea a II-a

Vocea Rusiei:

[...] Populația trăitoare pe plaiuri mioritice, zombată ca urmare a "profilării" pavloviene de sorginte GDS-istă, a confirmat pe deplin zicala românească cu facerea de bine, atunci când a decis ca odată cu alegerile parlamentare din toamna lui 2008 ca PRM să nu mai aibă nici un reprezentant în Parlamentul României. Acolo rămânând doar USL (PNL, PSD, PC), PDL și UDMR, adică aceiași oameni care au votat Legea nr. 555/2004, de înstrăinare a Petrom, spre bucuria nețărmurită a presei din România.

Sectorul energetic reprezintă una din principalele vulnerabilități la adresa Siguranței naționale a oricărui stat, datorită posibilității întreruperii aprovizionării cu combustibil, agent termic și curent electric a consumatorilor casnici și industriali. Unul din riscurile majore se găsește în segmentul petrolier (atât extracție cât și rafinare), ca urmare a catastrofelor (explozii urmate de incendii de mare întindere), posibile datorită neglijenței, erorilor umane sau a sabotajelor. Datorită acestor riscuri, industria petrolieră din România s-a bucurat de cea mai mare atenție din partea Securității, unitățile sale fiind acoperite de structuri informative interne de tip Hummint, încadrate cu numeroși ofițeri de contrainformații bine pregătiți susținute de cele mai mari rețele de informatori. Faptul că în România n-au existat asemenea catastrofe arată profesionalismul acestor ofițeri.

Câmpurile de extracție din afara granițelor deținute de statul român erau și ele acoperite contrainformativ de ofițeri ai Direcției Informații Externe (DIE). Pentru găsirea pe piața liberă internațională de potențiali parteneri reali de afaceri ai României în domeniul petrolier, funcționa sub acoperire, un birou specializat al DIE, încadrat cu profesioniști în domeniu. Aceste firme străine, partenere ale României, erau mai întâi verificate de acest birou. La nivelul anului 2004, când a avut loc înstrăinarea Petrom, toate aceste structuri informative rămăseseră neschimbate din 1989, lucrând după aceleași proceduri eficiente din epoca Ceaușescu și care sunt în vigoare și azi.
 
Scandalul de la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, din vara acestui an, care a ținut prima pagină a presei, a demonstrat faptul că birourile miniștrilor, secretarilor de stat, șefilor de direcții și servicii, din toate ministerele, sunt utilate cu mijloace de interceptare de tip Sigint, audio-video. Numai vagoanele de stenograme ale interceptărilor telefonice, realizate de Serviciul Român de Informații (SRI) și de Serviciul de Informații Externe (SIE), care au fost vărsate în presă în ultimii 6-8 ani, demonstrează multiplicarea de milioane de ori a capacității de monitorizare a noii Securități, față de fosta Securitate de dinainte de 1989.

Practic, eu n-am nici cea mai mică urmă de îndoială că SRI și SIE ar fi ratat monitorizarea ilegalităților făcute în privatizarea Petrom, deținând probe clare, pe baza cărora, aceasta să fie oprită înainte de încheierea contractului. Sau măcar să fie anulat ulterior acest contract. Spuneam într-un material anterior că, deși Securitatea nu s-a implicat în sezonul de tragere din decembrie 1989, ambele grupuri nășite de ea: Trocadero și GDS s-au instalat și au deținut puterea neîntrerupt timp de 23 de ani. Directorii și șefii de diviziuni ai actualei Securități care au preferat, cu rea credință, să nu-și îndeplinească atribuțiunile funcționale în cazul Petrom, în loc să fie pedepsiți pentru complicitate la subminarea economiei naționale, au fost recompensați cu statutul de membrii ai noului val de lideri politici, cu cel de ”băieți deștepți din energie”, primind de la pseudo-elitele profitoare, fără nici un temei, părți importante din avuția națională.

Potrivit articolului 70 din Legea Anticorupție nr. 161/2003, conflictul de interese se referă la demnitarul care are un interes personal, influențând sau putând să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale cu imparţialitate și obiectivitate. E vorba de un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru persoane sau organizații cu care demnitarul a avut relații de afaceri. Pe 18 decembrie 2007, la 2 săptămâni după ce Mihai Răzvan Ungureanu devenea director al SIE, soția acestuia, Daniela Ungureanu, medic specialist anestezist, era numită în consiliul de administrație al Petromed Solutions, o subsidiara a OMV Petrom SA. Petromed oferă angajaților Petrom servicii de medicină a muncii, medicină preventivă și curativă. Daniela Ungureanu a primit și continuă să primească de la OMV până pe 30 noiembrie 2015 (când mandatul ei expiră), un salariu de 7.000 euro lunar, comparativ cu cei 400-500 de euro, pe care-i câștigă un medic anestezist cu același nivel de pregătire profesională și de aceeași vârstă cu soția șefului SIE. Mihai Răzvan Ungureanu face parte din grupul anti-românesc numit GDS, a fost ministru al Afacerilor Externe în guvernul Tăriceanu (2004-2007), director al Serviciului de Informații Externe al României între anii 2007-2012 și prim-ministru al Guvernului României între 9 februarie 2012 și aprilie 2012. În septembrie 2012, Ungureanu a creat partidul Forța Civică, devenind președintele al formațiunii. Ungureanu candidează pentru un post de senator de Arad din partea Alianței România Dreaptă (ARD), formată din PDL, Forța Civică și PNŢCD, la alegerile legislative din 9 decembrie 2012.

Totuși, 70% din monitorizarea privatizării Petrom, cădea în sarcina șefului Diviziunii C (Contrainformații Economice) a SRI, care se ocupa de cu totul alte lucruri. În noaptea de 16/17 aprilie 1998, maiorul SRI Don Moise (alias Cornel Pentelie) a fost înregistrat de sistemul video de securitate al aeroportului Internațional București-Otopeni ”ținând de șase” la încărcarea cu arme a avionului implicat în scandalul Țigareta 2. Maiorul era încadrat la biroul 5 al Diviziunii C (contrainformații economice) a SRI care se ocupa de aeroporturile Otopeni și Băneasa, de Autoritatea Aeronautică Civilă și de Romatsa SA. Diviziunea C a SRI era condusă atunci de generalul de brigadă Dumitru Bădescu. După 24 de ore de la decolarea avionului, Bădescu primea de la președintele României misiunea de a organiza mascarada numită Țigareta 2, cu scopul ascunderii traficului cu arme. În primă instanță, profitând de trimiterea mea la un curs la Dublin în Irlanda, Bădescu a ordonat ofițerilor biroului 5 sustragerea casetelor video de la dispeceratul operațional al aeroportului și documentelor de transport care evidențiau caracterul special, cu arme, al zborului din 16/17 aprilie 1998. A conceput și trimis la redacțiile tuturor organelor media centrale faxul anonim care a declanșat scandalul Tigareta 2. Faxul menționa că în seara zilei de 16 aprilie 1998, la platforma militară a aeroportului Otopeni au fost descărcate 3.000 de baxuri de țigări de contrabandă, dintr-un avion IL-76.

La o săptămână de la decolarea avionului de la aeroportul Otopeni, Bădescu a ordonat ”flagrantul minuțios organizat” la un depozit de la Mogoșoaia (15 km de aeroportul Otopeni), unde SRI a ”găsit” 2.250 de baxuri de țigări, cu numărul de înmatriculare J/40/1473 și codul SIRUES 403011971, comandate la Imprimeria Naţională pe 03.09.1996. Țigările cu acest cod sosiseră, de fapt, pe mare la Agigea și fuseseră reținute 14 martie 1998, la Eforie, de un anume maior David de la UM 0215 (actuala DGIPI) Constanţa. David le predase sigilate Direcţiei Generale a Vămilor, prin adresa nr. 38336/1998 a IGP, de unde 40 de zile mai târziu, oamenii lui Bădescu le-au ridicat și le-au plasat în depozitul de la Mogoșoaia, ca să creeze aparența infracțiunii de contrabandă cu țigări în cazul aeronavei IL-76.

Drept recompensă pentru mârlănia prin care a apărat mafia prezidențială, distrugând destinele unor oameni nevinovați (comandorul dr. Suciu Ioan-pilot clasa 1, comandant al bazei de transport 90 - Otopeni zace și azi în pușcărie, condamnat la o pedeapsă de 15 ani), Bădescu a fost ajutat în 2005 să-și creeze o firmă cu 2 salariați botezată Medieval Grup, care avea ca obiect de activitate cultivarea cerealelor, porumbului și a altor plante. Medieval Grup a fost utilizată de Bădescu ca administrator și perdea pentru principala sa firmă : SC Green Energy SRL. Sibioara Wind farm și Săcele Wind Farm au fost alte 2 srl-uri de apartament, înregistrate la Registrul Comerţului în aceeaşi zi (acționari Bădescu și Green Energy), având ca obiect de activitate producția de energie electrică, fără a avea autorizație de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

În firma Green Energy, lui Bădescu i se alătură și Gheorghe Stefan, primar PDL al orașului Piatra Neamţ și din 1991 patron al echipei Ceahlăul. Ambii băgându-și fiii de 18-19 ani la înaintare, ca paravan. Printr-o derogare de la un ordin de ministru, care impunea producătorilor de stat să vândă energia doar prin licitaţie, companiile Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi complexele Turceni şi Ro­vinari au adunat o cantitate de energie într-un coş, livrată către Electrica, care la rândul ei a făcut-o cadou firmei Green Energy. Derogarea era semnată de Claudiu Stafie, secretarul de stat din ministerul Economiei (vicepreşedinte al PDL Piatra Neamţ, mâna dreaptă a lui Pinalti).

Prin urmare Green Energy a cumpărat energia de la Electrica la prețul de 95 de ron/MW, în timp ce costul de producţie al energiei la CE Rovinari CE Tur­ceni era de 124 ron/MW. Green Energy a vândut mai departe această energie către RAFO la un preţ cu­prins între 155 de ron şi 220 de ron. Cel care a semnat contractul din partea RAFO ca manag­er era Marin Anton ulterior şi el deputat, secretar de stat la Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor din partea PDL. În prezent Marin Anton, care deține o avere de peste 10 milioane de euro, este candidatul USL la un fotoliu de deputat în județul Giurgiu. Practic, Bădescu a luat energia cu prețul cele hidro, de 38 de euro şi a revândut-o cu 50 de euro, plimbând o simplă hârtie. Ca urmare, în primul an de activitate, profitul lui Bădescu de pe urma firmei Green Energy a fost de un milion de euro, iar un an mai târziu de 3 de milioane de euro.

Ziaristul Valentin Mândrăşescu constată cu amărăciune în finalul materialelor sale că paradoxul actualului proces electoral din România, aflat în plină desfășurare (marcat de promisiunile trase la indigo ale USL, PDL și UDMR), este acela că nu mai există nici personalităţi, nici forţe politice dispuse măcar să încerce o politică economică în interesul naţional, în sensul neprelungirii contractelor de concesiune după 2014 sau introducerii unui nivel mai ridicat de redevenţe. Oare de ce?”