"Constituţia poate fi amendată, va fi amendată şi autonomia nu este
împotriva statului român şi nu este împotriva statului unitar".
"Autonomia nu înseamnă secesiune, autonomia este o doleanţă a comunităţii maghiare, care la un moment dat se va realiza".
"Grupul FIDESZ din Parlamentul Ungariei s-a delimitat clar de această
poziţie a lui Koszegi Zoltan şi am exprimat faptul că această opinie
este una personală. Guvernul Ungariei consideră că această poziţie a
grupului parlamentar al FIDESZ a fost una potrivită. Am considerat că
trebuie să accentuăm faptul că Guvernul Ungariei respectă toate
tratatele internaţionale şi angajamentele în vigoare, în baza cărora
sunt clădite relaţiile bilaterale. Pentru noul guvern are o importanţă
deosebită soarta minorităţii maghiare din afara graniţelor Ungariei, în
litera şi spiritul Constituţiei", a spus diplomatul ungar.
Potrivit
Adevărul.ro, care cita politics.hu, dacă partidul FIDESZ devine mai
puternic şi Ungaria evoluează economic şi din alte puncte de vedere, în
opt ani ar putea fi cerută oficial revizuirea graniţelor, a declarat
parlamentarul maghiar FIDESZ Zoltan Koszegi celor prezenţi la Tabăra
Tineretului Maghiar de la Borzont, judeţul Harghita.
Conform
sursei citate, Zoltan Balczo, vicepreşedintele Parlamentului Ungariei şi
purtătorul de cuvânt al partidului Jobbik, prezent şi el la Tabăra EMI
din Harghita, a afirmat că o revizuire a tratatului de la Trianon nu
este posibilă în contextul politic global actual.
Aceeaşi sursă
relata că, potrivit purtătorului de cuvânt al FIDESZ, Gabriella
Selmeczi, Zoltan Koszegi a făcut declaraţia în nume personal şi aceasta
nu reprezintă poziţia partidului condus de premierul Viktor Orban.
5 comentarii :
GÂNDUL LIVE. Ponta: "Vrem să revizuim Constituţia în 2013. Nu cred că vom introduce parlamentul unicameral cu 300 de membri"
"Sunt hotărât să mergem pe revizuirea Constituţiei şi dezvoltare regională în 2013. Referendumul va avea loc probabil odată cu alegerile pentru Parlamentul European, în 2014, dacă nu găsim un alt moment în care să asigurăm această cumplită sarcină a cvorumului de 50 la sută plus unu, sau dacă reuşim să avem rezultatele şi să aducem listele electorale la realitate că nu mai suntem 18 milioane de români cu drept de vot din păcate. Ăsta e de principiu calendarul", a spus premierul.
http://www.gandul.info/politica/gandul-live-ponta-vrem-sa-revizuim-constitutia-in-2013-nu-cred-ca-vom-introduce-parlamentul-unicameral-cu-300-de-membri-9868709
www.pnl.ro
Programul Statul liberal - a doua modernizare a RomânieiCapitolul 2 - Administrația și afacerile interne
PNL conșideră că obiectivele generale pentru reformarea administraţiei publice în România sunt:
Reforma instituţională la nivel central şi local în scopul fundamentării procesului descentralizării şi realizarea unei reforme administrativ-teritoriale;
Reforma reglementărilor în scopul raţionalizării şi șimplificării acestora;
Creşterea performanţelor corpului funcţionarilor publici în scopul consacrării statutului acestei bresle.
5. Crearea regiunilor, ca unităţi administrativ-teritoriale, în paralel cu menţinerea actualelor judeţe, într-o primă etapă.
Regiunile nou create ar urma să cuprindă 2-4 judeţe, ceea ce înseamnă 15-20 de regiuni. La conturarea regiunilor se vor avea în vedere zonele istorice dar și aspecte de ordin economic și social. Regiunile vor fi conduse de către un Conșiliu Regional, în calitate de autoritate deliberativă și de o Comișie, condusă de un Presedinte, în calitate de autoritate executivă.
Reîmpărţirea administrativ-teritorială se referă la descentralizarea regională care presupune crearea unor noi colectivităţi teritoriale la un nivel superior celui al actualelor judeţe, calificate ca regiuni. Regiunea capătă, astfel, o expreșie instituţională specifică, care se caracterizează prin aplicarea unui regim general al colectivităţilor teritoriale. Ea formează, deci, o nouă categorie de colectivităţi teritoriale, ce au aceeași natură juridică cu cea a colectivităţilor teritoriale existente, dar care se distinge printr-un teritoriu mai larg și incluzându-le pe acestea din urmă și prin competenţele lor, care au o vocaţie esenţial economică sau orientate către dezvoltare.
Reîmpărţirea administrativ-teritorială a României, prin crearea regiunilor, are la bază transferul unor atribuţii de la nivel central la nivel regional.
http://www.pnl.ro/subpagina/capitolul-2-administra-ia-i-afacerile-interne
Riddick hai sa vedem si cealalta pagina. Ceea ce ramine transcris in spatele acestui plan. "Pe 22 august cancelarul german, Angela Merkel, urmează să efectueze o vizită în Republica Moldova, în cadrul căreia se va întâlni cu premierul Vlad Filat, peste doar două săptămâni, în perioada 10 – 11 septembrie, Vlad Filat va întreprinde o vizită la Moscova, la invitaţia omologului său rus Dmitri Medvedev. E doar, o coincidenţă? Nu cred." (pasaj din seria copy-paste) Deci sa recapitulam daca vintul regionalizari bate de la unguri(VEST) e varianta si cealalta care vine de la MOSCOVA(EST). Singurul care nu doarme e un partid(organizatie) ND care din pacate se lupta intern si extern cu tradatori si dusmani neamului romanesc. De aceea noi trebuie sa ne TREZIM DE GRABA ca altfel adio STAT NATIONAL UNITAR SI INDIVIZIBIL.
Deutsche Welle califică drept "intoxicări" știrile cum că Merkel ar propune o semi-federalizare (= autonomie extinsă) pentru Transnistria. Să vedem ce va fi.
Noua Dreaptă a fost sabotată din interior (Rapcea, ex-MISA), trebuie epurate acele elemente și pornit alt partid, înțeleg că Partidul Naționalist e blocat la înregistrare pe proceduri. Era una din opțiunile mele de vot, a mai rămas acum doar PP-DD. Nu că aș băga mâna-n foc pentru PP-DD, mă voi lămuri ce-i cu el doar după ce voi vedea ce face ca partid parlamentar.
Eu spun (cu toate ca fac parte din esantionu doi al ND) ca am fost sabotati si din exterior. Si ma refer la acea patura de robi cu roabe care mai merg si pe la lojele satanice. Lucru as spune familiar PP-DD. Deci la ora actuala DD e o unelta. O sa vezi cumva la dd nimic pentru noi totul pentru tara(pardon popor)? "Noi" facind parte din loje. Oare prin ce partide JIDOVI sustin NOM, sau statele UE? Nu zic ca ND v-a avea un cuvint greu de spus dar pina atunci mai e cale lunga. Unirea tuturor LEGIONARILOR o v-a face un Basarabean. Actualmente un pusti care poate nici nu a intrat in structurile noastre. Dar sunt sigur de destinul sau. Prea putini stiu lucru acesta. Cum prea putini se roaga la "legiunea" cereasca asa cum ne-a invatat CAPITANUL. Si avem ex. cu minuni. Ultima e cu lady KAKA. Care a chemat SMURD-ul de 2 ori. Suntem in plin rasboi si prea putini care lupta. Doamne ajuta.
Basarabean din R Moldova ?
Trimiteți un comentariu