- la fel ca în 2003, referendum pe două zile (duminică+luni ? sâmbătă +duminică ?)
- peste noapte se vor "opera" urnele de vot; ăsta trebuie să fie motivul de contestare a unei eventuale OUG modificate în acest sens
- în 2003 s-a hotărât prelungirea referendumului cu o zi chiar în ziua inițială; au fost proteste slabe, cum vor fi ele acum ?
- în 2003 s-a furat pe față cifra prezenței (reală - sub 40%, oficială - peste 55%) spre a se putea valida referendumul
De ce să fure iar ? Pâi, cine vine să voteze pentru o Constituție care ar conține regionalizarea și normele eurodiktatului fiscal ?!
Un referendum extins înseamnă unul a cărui desfășurare să aibă loc nu în una, ci în două pînă la trei zile. Procedura este analizată intens la guvern în aceste zile, potrivit informațiilor intrate în posesia Inpolitics, în condițiile în care legislația actuală nu interzice acest lucru. Astfel, legea 3/2000, privind referendumul, prevede explicit că doar referendumurile locale se pot derula într-o singură zi, nu și cele naționale. Mai mult, există deja precedentul din 2003, cînd românii au avut la dispoziție două zile, în loc de una, pentru a vota noua Constituție. Argumente în favoarea procedurii se găsesc fără probleme, ținînd cont de importanța scrutinului, ca și de faptul că, spre deosebire de alegerile obișnuite, în cazul referendumului urnele de vot se închid la orele 20,00 și nu 21,00. Pe de altă parte, prelungirea referendumului nu poate fi contestată de către adepții lui Băsescu, întrucît nu poate fi înfățișată convingător drept o șmecherie ori ceva imoral: la urma-urmei, cu cît mai mare participarea, cu atît mai bine pentru democrație, iar votul românilor nu este sub nicio formă influențat de durata scrutinului.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu