Europenii sunt tot mai nervoşi. Obligaţi fiind să recunoască necesitatea intensificării integrării europene, atât ca soluţie la criza prezentă, dar şi la evoluţia post-criză (a se vedea şi concluziile recentului Consiliu European), au recurs la teza diferenţierii în interiorul Uniunii Europene ca motiv pentru creşterea convergenţei, fără a defini clar identitatea europeană şi nici prin exprimarea unor opţiuni strategice identitare convingătoare. În acest context, tot mai frecvent, „spiritul european" nu mai face trimitere la diversitate ca suport al unităţii, ci la diferenţiere ca disociere si distinctivitate ca suport pentru integrare în gradualităţi concentrice, etapizate. În interiorul Uniunii Europene, în locul pronumelui „noi" se aude tot mai des „noi şi voi", ca şi cum ar exista mai multe categorii de cetăţeni europeni. Distincţiile induse merg până acolo încât unii lideri politici occidentali, intelectuali din aria geoculturală a Vestului şi chiar functionari comunitari din instituţiile europene se întreabă ce tangenţă am avea noi, cei din Est, cu demersurile fondatoare ale actualei construcţii europene. Am fost întrebat, deunăzi, dacă românii au ceva „rădăcini" în terenul elaborării şi edificării procesului integrării europene, cerându-mi-se un nume. Am propus nu unul, ci două nume pe care eu le consider contribuţii româneşti fondatoare la ideologia integrării europene, în secolul al XX-lea: Aurel C. Popovici, David Mitrany.
Vasile Pușcaș (PSD, fostul negociator pentru aderarea României la UE)


Un comentariu :
Contradicție în termeni (dacă citim mai atent) : "Iar în ceea ce priveşte autoproclamata elita romanească din zilele noastre, nu ne rămâne decât să sperăm că se va dovedi, cât mai grabnic, a fi o elită naţională şi europeană".
Trimiteți un comentariu