Europenii sunt tot mai nervoşi. Obligaţi fiind să recunoască necesitatea
intensificării integrării europene, atât ca soluţie la criza prezentă,
dar şi la evoluţia post-criză (a se vedea şi concluziile recentului
Consiliu European), au recurs la teza diferenţierii în interiorul
Uniunii Europene ca motiv pentru creşterea convergenţei, fără a defini
clar identitatea europeană şi nici prin exprimarea unor opţiuni
strategice identitare convingătoare. În acest context, tot mai frecvent,
„spiritul european" nu mai face trimitere la diversitate ca suport al
unităţii, ci la diferenţiere ca disociere si distinctivitate ca suport
pentru integrare în gradualităţi concentrice, etapizate. În interiorul
Uniunii Europene, în locul pronumelui „noi" se aude tot mai des „noi şi
voi", ca şi cum ar exista mai multe categorii de cetăţeni europeni.
Distincţiile induse merg până acolo încât unii lideri politici
occidentali, intelectuali din aria geoculturală a Vestului şi chiar
functionari comunitari din instituţiile europene se întreabă ce tangenţă
am avea noi, cei din Est, cu demersurile fondatoare ale actualei
construcţii europene. Am fost întrebat, deunăzi, dacă românii au ceva
„rădăcini" în terenul elaborării şi edificării procesului integrării
europene, cerându-mi-se un nume. Am propus nu unul, ci două nume pe care
eu le consider contribuţii româneşti fondatoare la ideologia integrării
europene, în secolul al XX-lea: Aurel C. Popovici, David Mitrany.
Vasile Pușcaș (PSD, fostul negociator pentru aderarea României la UE)
Un comentariu :
Contradicție în termeni (dacă citim mai atent) : "Iar în ceea ce priveşte autoproclamata elita romanească din zilele noastre, nu ne rămâne decât să sperăm că se va dovedi, cât mai grabnic, a fi o elită naţională şi europeană".
Trimiteți un comentariu