21 iunie 2012

Hidroelectrica. Trădare naţională




Specificul profesiei ne face să nu credem în coincidenţe. Scandalurile mediatice create de cazurile de plagiat şi, mai nou, de condamnarea lui Adrian Năstase nu fac altceva decât să abată atenţia mediei şi atenţia publicului de la operaţiunea de preluare a companiei Hidroelectrica, operaţiune realizată de subalternii „băieţilor deştepţi” din cadrul structurilor statului.

Există o şansă, infim de mică, să ne trezim în situaţia în care întregul plan de intrare în insolvenţă a fost pus în aplicare pentru a scăpa de contractele „băieţilor deştepţi”, dar cu fiecare zi care trece fără acţiuni dure şi concrete ale administratorului judiciar, aceste şanse se apropie de zero. Mult mai probabilă, este o explicaţie mult mai banală: Hidroelectrica este obiectul unei operaţiuni de preluare ostilă.

Pentru rezilierea contractelor „băieţilor deştepţi” nu era nevoie de intrarea în insolvenţă. Contractele sunt vădit oneroase, iar semnarea şi, mai ales, prelungirea acestora încalcă în mod flagrant legislaţia europeană în domeniul concurenţei, legislaţia naţională în domeniul concurenţei şi cel puţin o ordonanţă guvernamentală cu privire la modul de vânzare a energiei electrice produse de companiile de stat. Reiterăm: pentru rezilierea contractelor nu este nevoie de intrare în insolvenţă, este nevoie doar de voinţă politică. În mod ciudat, guvernul a găsit voinţă politică pentru a băga Hidroelectrica în insolvenţă, dar nu a manifestat voinţa politică necesară rezilierii contractelor. Însăşi procesul de intrare în insolvenţă arată extrem de suspect. Adunarea generală a acţionarilor ale unei întreprinderi de importanţă strategică a decis intrarea în insolvenţă (conform Hotnews), ceea ce arată că pentru această decizie au votat reprezentanţii Ministerului Economiei. Cum poate Daniel Chiţoiu să justifice această acţiune a subalternilor? A fost informat de ea? Este de acord cu ea? Un alt aspect important: orice persoană care a lucrat în domeniu ştie că o cerere de insolvenţă depusă astăzi va primi un termen de judecată în 2013, iar Hidroelectrica a fost băgată în insolvenţă în doar cinci(!) zile. De unde atâta grabă şi cine a facilitat acest traseu extrem de rapid? Rezultatul principal al şedinţei de judecată care a avut loc ieri constă în faptul că guvernul României nu mai controlează principala întreprindere din sectorul energetic! „Perla coroanei” economiei româneşti a ajuns sub controlul judiciar operat de Marele Orator al Marii Loje Naţionale. Domnule procuror Ponta, aici aţi dorit să ajungeţi cu reforma sistemului energetic din România sau cineva v-a sfătuit foarte prost? Din punct de vedere economic şi din punctul de vedere al necesităţii rezilierii contractelor oneroase, intrarea companiei Hidroelectrica în insolvenţă nu poate fi justificată.

În ceea ce urmează, vom vedea următoarea evoluţie a evenimentelor:

Contractele „băieţilor deştepţi” nu vor fi reziliate. Administratorul va face tot posibilul pentru ca insolvenţa să se transforme în faliment, iar „băieţii deştepţi” să obţină un profit maxim în procesul falimentării companiei. Apoi, „pentru a satisface creanţele creditorilor”, Hidroelectrica va fi spartă în mai multe componente care vor fi vândute „investitorilor strategici” din zona „operativ-informativă” naţională şi internaţională. Victor Ponta mai are la dispoziţie o perioadă relativ scurtă de timp pentru a salva Hidroelectrica, asta în condiţiile în care îşi doreşte să o facă.

Planul „băieţilor deştepţi” are mari şanse de reuşită, dar în ciuda succesului probabil, are o vulnerabilitate semnificativă. În cazul Cupru Min, miza a fost un zăcământ de cupru, iar cuprul poate fi extras, scos din ţară şi vândut. În cazul Hidroelectrica, cumpărătorii nu vor putea pleca acasă cu hidrocentralele în bagaj. Dacă Ponta nu va dori să recupereze acest activ strategic, atunci o va face un alt prim-ministru. Lumea s-a schimbat radical în ultimii ani şi operaţiunile posibile în 2004 nu vor rămâne nesancţionate în 2012.

4 comentarii :

Riddick spunea...

Însăşi procesul de intrare în insolvenţă arată extrem de suspect. Adunarea generală a acţionarilor ale unei întreprinderi de importanţă strategică a decis intrarea în insolvenţă (conform Hotnews), ceea ce arată că pentru această decizie au votat reprezentanţii Ministerului Economiei. Cum poate Daniel Chiţoiu să justifice această acţiune a subalternilor? A fost informat de ea? Este de acord cu ea? Un alt aspect important: orice persoană care a lucrat în domeniu ştie că o cerere de insolvenţă depusă astăzi va primi un termen de judecată în 2013, iar Hidroelectrica a fost băgată în insolvenţă în doar cinci(!) zile. De unde atâta grabă şi cine a facilitat acest traseu extrem de rapid? Rezultatul principal al şedinţei de judecată care a avut loc ieri constă în faptul că guvernul României nu mai controlează principala întreprindere din sectorul energetic! „Perla coroanei” economiei româneşti a ajuns sub controlul judiciar operat de Marele Orator al Marii Loje Naţionale. Domnule procuror Ponta, aici aţi dorit să ajungeţi cu reforma sistemului energetic din România sau cineva v-a sfătuit foarte prost? Din punct de vedere economic şi din punctul de vedere al necesităţii rezilierii contractelor oneroase, intrarea companiei Hidroelectrica în insolvenţă nu poate fi justificată.

Riddick spunea...

E jaf coordonat, aplicat prin cele două pârghii de control extern, USL și PDL.

Ungureanu pusese la cale și "rezolvarea" Romsilva, continuînd o tentativă de-a lui Tăriceanu din 2008 (formal inițiată atunci de Cioloș):

http://riddickro.blogspot.ro/2012/04/se-pregateste-ceva-pentru-romsilva.html

Anonim spunea...

http://www.rfi.ro/articol/emisiunile-rfi-ro/baietii-destepti-falimentul-hidroelectrica
Trebuie sa-l asculti, este extraordinar interviul!

Riddick spunea...

2011

- Hidroelectrica ocupa locul 2 in "Top 100 cele mai valoroase companii din Romania", editat de Ziarul Financiar, fiind evaluata la 3.490 milioane de euro;

- in cadrul galei business-ului romanesc ”Gala Romania Top 100 Companii” organizata de Finmedia Hidroelectrica primeste premiul pentru „Cea mai dinamica companie de stat”

http://www.hidroelectrica.ro/Details.aspx?page=49&article=24


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană". 

 

Postări populare: