La atât l-a dus capul pe maimuţoiul lansat de reţeaua Soros. Că pepeiştii şi socialiştii au deal-uri cu comuniştii roşii sau verzi (ecologiştii) nu mai contează...
Primul ministru român Mihai-Răzvan Ungureanu a pledat, miercuri, pentru organizarea unui Consiliu European consacrat ascensiunii partidelor de extremă dreapta şi antieuropene, în acelaşi context estimând că vetoul Olandei faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen "erodează ideea europeană".
"Cred că ar fi important să avem un Consiliu European extraordinar pentru a vedea cum putem reacţiona (...) pentru ca situaţiile precum aceasta, care erodează ideea europeană, să nu ia ostatice politicile de integrare", a afirmat primul ministru român, într-o întâlnire cu presa străină de la Bucureşti.
Ungureanu - care se va deplasa joi la Bruxelles în prima sa vizită oficială externă de la numirea în funcţie - a precizat că va aborda acest subiect cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
"Cred că a venit momentul să discutăm deschis cum reacţionează Europa la influenţa electorală în creştere a partidelor de extremă dreapta. Ideea este de a lansa dezbaterea. Este ca o suferinţă pe care trebuie să o recunoaştem înainte de a căuta un tratament", a explicat el.
Mihai-Răzvan Ungureanu a criticat poziţia Olandei, o ţară unde deputaţii Partidului Libertăţii (PVV) "xenofobi şi antieuropeni" "ţin ostatic guvernul". "Există un stat care se opune intrării României în spaţiul Schengen în virtutea unui calcul de politică internă care derivă din fragilitatea guvernului", a declarat premierul, făcând apel la "căutarea unei rezolvări a acestei situaţii".
Pe de altă parte, Ungureanu a respins legătura făcută de guvernul olandez între aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi progresele lor în materie de luptă împotriva corupţiei. El a subliniat, totuşi, că Mecanismul de cooperare şi verificare /MCV/ în domeniul justiţiei, instituit de Bruxelles, este "benefic pe plan interior" şi nu vizează doar să "facă plăcere Europei".
Olanda a anunţat că va aştepta raportul din iulie al Bruxelles-ului cu privire la MCV înainte de a-şi atenua eventual poziţia cu privire la primirea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, notează AFP. Opoziţia sa a fost calificată drept "abuz" de autorităţile de la Bucureşti, acestea subliniind că România a îndeplinit toate criteriile tehnice de aderare, adaugă agenţia franceză.
AGERPRES
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu