Cine este personajul

La ICR Chișinău se vorbește despre Bizanț sau despre istoria Franței în zilele semnificative ale istoriei românești recente și se deschide Institutul de Studii Avansate "Alexandru Sturdza" (articol din Adevărul - Cum promovează ICR românismul la Chişinău).

Alexandru Sturdza a fost un colaborator al țarismului și al panrusismului împotriva românilor din Basarabia. ICR Chișinău, lansat în 2010 sub lozinca "ICR de la Chişinău, antidotul clişeelor antiromâneşti", avea să acorde în 2011 Bursele "Alexandru S. Sturdza", de care au beneficiat printre alții și persoane controversate, care cereau - și unii chiar au votat - eliminarea disciplinei școlare Istoria românilor, sub pretextul "europenizării învățământului".

Directorul ICR Chișinău este Petre Guran, membru al Fundației Creștin-Democrate a lui Baconschi (sponsorizată de Germania - prin fundația Konrad Adenauer, în special). Provine pe linie politică dinspre PnL, se pare, fiind primul director al Institutului de Studii Liberale.

Are studii istorice (inclusiv doctoratul), dar iată ce declara în 2005, când calea EuroSovietului părea deschisă și se aștepta adoptarea Constituției Europene (articol apărut în Ziua - "Națiunea română va fi istorie iar BOR o sectă de provincie"):

Caricatura era involuntara ["caricatura" este Patriarhia Română, înființată după Marea Unire din 1918]

Romania lui Ferdinand si a lui Carol II, un Bizant miniaturizat si Jugendstil-izat, prin inspiratiile de geniu ale reginei Maria si ale profesorului Nicolae Iorga, cu un patriarh regent, ba chiar prim-ministru, nu si-a dat seama de caricatura, fiindca era involuntara si bazata pe un tiranic avant al adolescentei unei natiuni (ma refer aici la nationalismul romanesc interbelic in diversele lui forme). [...]

Patriarhia Romana, intre Constantinopol si Moscova

[...] In logica numarului de credinciosi, Biserica Ortodoxa Romana este a doua dupa Rusia. Iata ispita pe care o intinde pentru o clipa istoria unui corp episcopal caruia ii place sa-si serbeze in zilele acestea autocefalia si rangul patriarhal. Precum a inceput cu 120 de ani in urma, Biserica Ortodoxa Romana a urmat destinului istoric al unei constructii politice cladite pe ideea nationala, care isi castiga suveranitatea deplina cam in aceeasi vreme. Dar tocmai aici incepe sa apara anacronismul. Daca in urma cu 127 de ani poporul roman se arata dispus sa plateasca cu sange pe campul de lupta suveranitatea politica a statului care il reprezenta, astazi acelasi popor, in marea sa majoritate, se arata pregatit sa puna capat acestei suveranitati in numele unei noi aventuri istorice. De facto, suveranitatea statului roman a intrat intr-un declin accelerat cu inceputul celui de-al doilea razboi mondial, dar abia astazi din proprie vointa statul roman se pregateste sa renunte de jure la o parte insemnata din formele suveranitatii natiunii romane si este foarte probabil sa renunte cu desavarsire la ideea de suveranitate nationala daca proiectul de federalizare europeana se va impune in noua structura politica a Uniunii Europene, o data cu adoptarea constitutiei de catre popoarele membre. Poporul roman va fi parte a acelui mare popor european, care va fi insarcinat intr-un viitor apropiat institutiile politice ale Europei cu prerogativele suveranitatii culese de la fiecare stat national in parte. Aceasta inseamna adoptarea unui sistem de valori, in care natiunea nu mai are vocatia de a intemeia o putere politica. Micul Bizant, nu lipsit de farmec pentru o clipa, cea a incoronarii de la Alba Iulia, intinde mana, actualizand metaforic neindeplinitul proiect al unei nunti in jurul anului 800, "omului de fier", cum il descria pe Carol cel Mare calugarul din St. Gall. Proiectul unitatii europene inca nu si-a ridicat ochii culturali dincolo de acel moment initial al marelui stat european, al Carolingienilor, iar ceea ce ii atrage pe romani intr-acolo sunt deocamdata mult visatii "caini cu covrigi in coada", la care se adauga considerente geostrategice impuse de cosmarul ultimei jumatati de secol. Oricum am cantari si interpreta decizia romanilor de a da suveranitatea nationala pe solidaritatea politica si economica a familiei europene, aceasta este un fapt, iar concluzia cea mai simpla este ca suveranitatea nationala nu mai reprezinta un concept politic activ nici macar pentru carpato-danubiano-ponticii etern intarziati ai istoriei.

Asadar, ce serbeaza Biserica nationala? Aparent, desavarsirea institutiilor necesare existentei nationale absolut independente. Dar in mai putin de doi ani natiunea politica romana va fi istorie, peste mai putin de zece, Bucurestiul, sediul unei autoritati proconsulare, iar peste mai putin de treizeci, Biserica Ortodoxa Romana o obscura secta intr-o provincie tot atat de vag identificata pe harta ca si astazi. Iata o previziune politica ce poate da subiectul unei discutii palpitante la un pahar de sampanie cu ocazia sarbatoririi a 80 de ani de patriarhie. [...]

Biserica Romana in Uniunea Europeana

In zarva de crezuri si credinte ale batranului continent, cum isi vor face auzite vocile Bisericile Ortodoxe locale, daca nu vor sti sa-si dea mana si sa vorbeasca intr-un glas ? Recunoasterea macar la nivel simbolic a unor forme de unitate si ierarhie in sanul Bisericilor Ortodoxe, chiar recunoasterea unor sinoade locale plurinationale, acesta ar fi un inceput de cale spre depasirea anacronismului care inchide Bisericile Ortodoxe in insule nationale. Acest strigat este la fel de oportun pentru toate Bisericile nationale ale Balcanilor, dar sinodul local al Romaniei poate sa puna un inceput bun, cu ocazia a 120 de ani etc.

Dincolo de destinul istoric mai mult sau mai putin stralucitor al Patriarhiei Romane, cu cincizeci de ani in urma arhiepiscopului Bucurestilor i s-a recunoscut de catre patriarhul ecumenic locul sinodal al Cezareei Capadociei, catedra episcopala a sfantului Vasile cel Mare, deci de prim scaun al sinodului Patriarhiei ecumenice. Din varful acestui sintronos saisprezece secole de istorie ne contempla si continua sa fascineze pe iubitorii de patristica. Insemnand mai mult decat o autocefalie prost administrata, in acest titlu i s-a conferit Bisericii locale a romanilor un potential rol major in Biserica universala. In primavara lui 1999, urmasul lui Petru, Ioan Paul II, intalnea la Bucuresti un alt urmas al lui Petru, daca este sa ne amuzam cu traditia conform careia sfantul Petru a intemeiat si comunitatea din Cezareea Capadociei. Mentionarea explicita, tot mai frecventa, a acestui titlu in semnatura patriarhului Teoctist poate fi un semn discret al ridicarii romanilor de la national la universal. Geografiile politice si culturale, macinate de istorie, sunt ridicate prin sfintenie la rang de geografie sacra. A ridica pe umeri o asemenea sarcina, programul catehetic, caritativ si duhovnicesc al sfantului Vasile cel Mare, este insa mai anevoios decat a sarbatori 80 de ani de efemera istorie nationala.

Nici la ICR Budapesta nu stau lucrurile mai bine - trepădușii din rețeaua Soros și Tokes cosmetizează evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureș.