Se poate face o paralelă și la europeism, așa cum este el definit de către Václav Klaus în eseul său din 2006, "Ce este europeismul ?":
Se poate spune, deasemenea, că europeiştii doresc, în procesul lor de luare a deciziilor la nivel supranaţional, să elimine politica (deoarece aceştia visează la crearea unei societăţi apolitice), precum şi să introducă un sistem de luare a deciziilor, care ar fi simplificat şi incontrolabil. Acesta este motivul pentru care pledează pentru post-democraţie şi zâmbesc graţios spre apărătorii depăşiţi şi de modă veche ai bunei şi vechii democraţii şi ai bunei politici "politice" de altădată. Din moment ce ei sunt (şi le place sa fie) departe de cetăţeni, cum ei nu văd cetăţenii şi nu ajung la ei în mod direct, au nevoie de diverse colectivităţi, grupuri şi grupări, cu care pot face aranjamente la o scară mare (fie să-i urmeze orbeşte sau să le suprime şi complice viaţa). Acesta este motivul pentru care le place conceptul corporatist al parteneriatelor sociale, motivul pentru care preferă big business-ul şi marile sindicate, de aceea ei vor compensări tip Galbraith (la nivel macro, nu în piaţă, care funcţionează la nivel micro). Din moment ce ei nu doresc să fie sub controlul strict al cetăţenilor, este convenabil pentru ei să trateze cu diverse ONG-uri, care - cel puţin asta speră ei - le dau o legitimitate care altfel le-ar lipsi, şi ţin loc de "vocea poporului ", chiar dacă acesta este un popor foarte ciudat.
"Totul este mereu si mereu numai politica si in mare masura aceasta este netemperata de politic. Certurile de partid sunt ocazional expuse public astfel incat se poate observa ca se face politica in mod continuu, între diversele facţiuni ale partidului, ale grupurilor de interese, ale puterilor corporative aflate in competitie precum si intre concernele rivale din mass-media. Desigur, momentul culminant este cel al alegerilor naţionale, atunci când atenţia naţiunii este solicitată pentru a face o alegere de personalităţi, mai degrabă decât o alegere intre mai multe alternative. Ceea ce lipseste insa este politicul, determinarea de a găsi binele comun in hăţişul de minciuni bine finanţate, extrem de bine organizate, a intereselor perseverente, care urmăresc obtinerea de favoruri guvernamentale, copleşind reprezentantii guvernului şi ai administraţiei publice cu o mare de cash.
1-Are demosul un viitor in epoca globalizarii, a reţelelor de comunicare instant şi a frontierelor libere ?2- Mai este inca "demos"-ul o notiune compacta, un corp cu o "voinţă" şi o "identitate" care dureaza peste timpuri ?3- Mai este demosul o notiune coerentă in epoca bloggerilor politici ?4- Mai este timp pentru o politică autentica care sa reflecte caracterul pluralist al realităţii ?
"Democraţia se refera la condiţiile care fac posibil ca oamenii obişnuiţi să-şi îmbunătăţească propria viata, devenind "fiinţe politice" care-i pot determina pe cei de la putere să răspundă speranţelor şi nevoilor lor. Ceea ce este în joc în politicile democratice este ca oamenii obisnuiti femei şi bărbati sa poata recunoaşte dacă preocupările lor sunt cel mai bine protejate şi cultivate sub un regim ale cărui acţiuni sunt guvernate de principiile de egalitate in fata legii, corectitudine, un regim în care fiecare ia parte la viaţa politică, impartasind o viaţă comună in care fiecare isi gaseste forma specifica de auto-împlinire. Democraţia nu inseamna doar activitate in grup, ci inseamna gestionarea comună a acelor puteri care afecteaza direct si semnificativ conditiile de viata atat pentru cei din jur dar si pentru sine".
In articolul Fugitive Democracy: Sheldon Wolin and contemplating the local se poate remarca urmatorul citat care oferă o imagine de ansamblu privind apatia politică ce determina pe cineva sa accepte o cultură nebuna, rupta de realitate.
"În cadrul politicii economice care se dezvolta in prezent, Wolin discerne o miscare "anti-politică", care coordonează impreuna corporatiile si statul indreptandu-le pe un curs catre Supraputere - definita ca fiind "un sistem de putere costisitor, care nu accepta alte limite decat cele pe care alege să si le autoimpuna "(p. Xvi.) Intrucat aceasta politica economica "postmodernă" tinde catre Superputere, cei aflati pe poziţii de autoritate cer o noua forma de cetăţean si anume: "cetăţean al imperiului". Sheldon Wolin aminteşte de presedintele american George W. Bush care în timpul momentelor tensionate de după 11 septembrie 2001 îi îndemna pe oameni să-si demonstreze cetăţenia prin consum: "uniti-va, cheltuiti, si zburati cu avionul" (590). Această preocupare pastorală a preşedintelui este o emblema a puterii posmoderniste a economiei politice care asimileaza "cultura civică" cu un avion aplatizat ce apare din structurile dinamice ale intervenției suverane a Supraputerii asupra chestiunilor politice globale. Cel mai bun lucru pe care cetăţenii il pot face este sa-si dovedeasca patriotismul prin supunerea in fata autoritatii stabilite fără vreun cuvânt de protest sau vreo deviere (de aici vine incurajarea de a se "uni"). Decat sa-si iroseasca timpul si energia facandu-si griji cu privire la continua schimbare a formelor comune de viata - de la retelele care ne leaga de vecinii apropiati sau indepartati – cetateanul postmodern se confrunta cu multiplele oferte disponibile pentru care trebuie sa decida la Starbucks-ul cel mai apropiat, citind ultimele oferte de pe eBay in timp ce asculta muzica de la iPod asteptand sa se descarce pe propriul iBook ultimele melodii de la iTunes. Avand atat de multe de facut, de ce sa ne mai facem griji cand reprezentatii nostri sunt platiti sa gandeasca pentru noi ? "Cetateanul imperiului", conform Superputerii - este un individ supus, apolitic, detasat, cu miscari coordonate de ritmul televiziunilor incepand cu securitatea de acasa si terminand cu satisfactia perpetua la cumparaturile din mall. "Superputerea are nevoie de cetateanul imperiului", spune Wolin, "cineva care accepta in mod necesar discrepanta dintre grijile sale si ale celor care detin puterea, care saluta eliberarea de povara obligatiilor obstesti si care este un patriot fervent". (565)
Analistul progresist Chris Hedges adaugă punctul său de vedere, în clipul video Inverted Totalitarianism: Brand Obama and the Corporate State.
Talentul lui Hedges în privința descrierii statului corporatist cu toate ororile sale este bine cunoscut. Cu toate acestea, vocea sa puternică nu se face auzită pe coridoarele puterii reale. Economia dicteaza ce trebuie sa se vanda si unde. Publicitatea este mesajul care este acceptabil spre a fi crezut. Iar limitele abilitatății cuiva de a gândi şi a acţiona raţional sunt controlate de totalitarismul inversat, care este de fapt creatia noastra.
4 comentarii :
Superba prefata !
Chiar bajbaiam (inconstient) incercand sa fac analogia cu ceea ce se intampla in Europa,acum.M-a pus pe ganduri articolul si m-am tot gandit pe drum la el.
Imi place sa traduc articole de tip "basics" cum e asta pentru ca asa intru in esenta a ceea ce vrea sa exprime si inteleg mult mai in profunzime decat la o simpla citire. E ca si cum as invata pentru un examen :)
Pentru mine personal este un mare castig si un mare privilegiu sa pot citi si afla astfel de lucruri.
Ceea ce faci tu, aducand astfel de articole si punandu-ne la curent cu probleme esentiale,reale ale lumii in care ne regasim si noi cu ale noastre este un mare noroc pentru noi.Eu il consider un dar care ne deschide mintile ....Ceea ce e de nepretuit :)
Ehe, timp să am eu, aș tura motoarele la maxim. :)
O sa incerc si eu sa mai traduc cate ceva .Pentru mine este cateodata fascinant ceea ce citesc..
Preiau si eu pe blog si FB
Trimiteți un comentariu