Tehnocratul eurocartelului PDL-USL-UDMR ne trimite pe urmele Greciei

Ultimatum (Cronica Română)

Am încheiat săptămâna trecută cu un editorial despre schimbările paradigmei europene. Coincidenţă in­te­resantă: chiar în ziua apariţiei editorialului, politicienii germani au înaintat o propunere care reflectă perfect schimbările la care am făcut referire. Pro­pu­nerea guvernului german a fost transmisă “pe surse” jurnaliştilor agenţiei Reuters şi ziarului Financial Times, fiind aparentă o tentati­vă de a testa reacţia publică la modificarea radicală a principiilor de operare a Uniunii Europene. Există motive serioase să presupunem că acest document a circulat printre miniştrii de finanţe ai ţărilor din zona euro. Deşi deja am văzut reacţii ale unor “analişti”, care insistă asupra teoriei că documentul nu reprezintă poziţia oficială a Germaniei, faptul că purtătorul de cuvânt al Ministerului de Fi­nan­ţe de la Berlin a refuzat să confirme sau să infirme provenienţa documentului dă de înţeles că poziţia exprimată în acest document este identică sau aproape identică cu poziţia oficială a guvernului Merkel. Mai mult decât atât, guvernul de la Atena deja a reacţionat public la acest “ultimatum”, ceea ce arată seriozitatea situaţiei.

Dacă analizăm textul propriu-zis, acesta este într-adevăr un ultimatum concis, scris într-un limbaj tehnic şi fără prea multe posibili­tăţi de interpretare.
Propunerile prezentate în document pornesc de la următoarele premise:
1. Grecia nu a respectat parametrii financiari agreaţi cu FMI, Co­mi­sia Europeană şi Banca Centrală Europeană.
2. Fără “o îmbunătăţire semnificativă a abilităţilor Greciei de a-şi respecta angajamentele asumate”, Uniunea Europeană nu va oferi Greciei sprijin financiar.
Cerinţele ultimative sunt următoarele:
1. Consacrarea în legislaţia elenă a principiului priorităţii ab­so­lute a deservirii datoriei publice. Această prevedere înseamnă că sta­tul elen va putea cheltui bani numai după ce din veniturile cu­rente se scad plăţile pentru plata datoriilor şi  dobânzilor. Autorii do­cumentului recunosc că se urmăreşte “eliminarea de facto” a po­si­bilităţii legale de a intra în faliment, implicit urmărindu-se privarea autorităţilor elene de posibilitatea de a şantaja Uniunea Eu­ro­peană cu intrarea voluntară în faliment.
2. Modificarea Constituţiei Greciei în aşa fel încât autorităţile de la Bruxelles să aibă drept de veto asupra cheltuielilor bugetare şi să aibă posibilitatea de a controla şi forţa îndeplinirea prevede­ri­lor cu privire la prioritatea absolută a plăţii datoriilor.
Trebuie remarcat faptul că textului îi lipseşte orice fel de valenţă diplomatică şi intenţia este clară: “Grecia trebuie să accepte trans­ferul suveranităţii bugetare la nivel european”. Majo­ri­ta­tea analiştilor au interpretat acest ultimatum drept o tentativă a Ger­maniei de a obţine controlul cvasi-total asupra Greciei şi, totodată, o tentativă de a crea un precedent care să poată fi reprodus şi în cazul altor ţări. Desigur, din punct de vedere formal, puterea ar fi în mâinile birocraţiei europene, dar numai Germania mai are ceva resurse pentru a finanţa periferia europeană, devenind în acest fel decidentul principal la nivel european.
Guvernul de la Atena a reacţionat la acest ultimatum:
“Politica bugetară este domeniul suveranităţii exclusive a guvernului Republicii Elene”.
(sursa: Dow Jones Newswires)
Era dificil de aşteptat ca autorităţile elene să renunţe uşor la suveranitate, însă Germania va avea de câştigat în oricare dintre scenariile posibile. Dacă guvernul elen va ceda, atunci Germania va avea precedentul necesar pentru a repeta aceeaşi schemă în ca­zul Portugaliei, Spaniei şi Italiei, dar cel mai probabil strategii de la Berlin se aşteaptă ca Grecia să refuze cedarea suveranităţii, chiar şi cu riscul unui faliment accelerat. În cazul refuzului Greciei, Berli­nul va avea scuza perfectă pentru a nu mai oferi niciun eurocent pen­tru eforturile de salvare a Greciei şi, implicit, a zonei euro. Re­fu­zul grecilor de a ceda suveranitatea va fi interpretat drept dorinţa de a păstra un sistem netransparent al furtului şi alocării defectu­oa­se a banilor europeni, susţinerea acestui sistem din banii contri­buabililor germani fiind lipsită de sens. În aceste condiţii, crearea unei noi uniuni monetare, în care să opereze numai ţările cu “politici bu­ge­tare responsabile”, este un pas evident, iar susţinerea populaţiei şi a unei părţi din elita politică europeană va fi asigurată. Dorinţele industriaşilor germani se vor îndeplini şi crearea “uniunii monetare a Europei de Nord” va deveni o realitate palpabilă.
Într-o anumită măsură, situaţia de astăzi a Greciei va fi reprodu­să în România. În condiţiile înrăutăţirii conjuncturii economice internaţionale ne va aştepta (din nou) situaţia în care bugetul de stat va avea nevoie de ajutor extern urgent. Desigur, tehnocraţii “profesionişti” şi economiştii amatori ne vor spune că “suntem în regulă” şi acordul cu FMI este de tip “precauţiune”, dar am mai auzit aceste poveşti în 2008-2009. De data aceasta, ne vom con­frun­ta cu realitatea unei Uniuni Europene lipsite de capacităţi fi­nan­ciare şi poate chiar în plin proces de dezintegrare efectivă. Du­pă precedentul creat de Grecia şi alte ţări periferice, autorităţile de la Bruxelles (a se citi: Berlinul) nu vor avea nici bani, nici dorinţă şi nici suport popular pentru a salva periferia europeană din zona non-euro. Consecinţele acestei situaţii în plan economic şi politic sunt lesne de imaginat.