Patru scenarii (Cronica Română)

Unul dintre aspectele fascinante ale si­tua­ţiei actuale din România constă în faptul că aproape nimeni dintre cei care participă activ la bătăliile po­li­tice nu conştientizează contextul în care ne aflăm. Am mai încercat să atragem atenţia asu­pra principalului pericol al viitorului apropiat, dar se pare că toată lumea este preocupată de micile răfuieli meschine din interiorul clasei politice. Mai încercăm încă o dată, în termeni clari şi simpli:

1. Guvernul Boc, la sugestia oficialilor BNR, a fă­cut în aşa fel încât depozitele populaţiei să fie garantate nu de BNR (şi rezerva valutară), ci de guvern. Gu­ver­nul nu are 32 de miliarde de euro pentru a salva de­pozitele populaţiei atunci când sistemul bancar va in­tra în faliment. Recomandăm celor interesaţi de detalii să consulte OUG 131/2010, OUG 13/2011 şi editorialul “BNR garantează nimic” din 11 decembrie 2011. Lăsăm cititorii să găsească singuri mo­tivul pentru care s-a decis ca BNR să fie exone­rat de orice responsabilitate financiară faţă de oa­me­nii care îşi ţin banii la bănci.
2. Sistemul bancar din România este penetrat adânc de băncile greceşti şi austriece, iar statul român este dependent de finanţarea din piaţa interbancară, fiind nevoit să “rostogolească” trimestrial datorii de mi­­liarde de euro pentru a nu intra în insolvenţă.
3. Băncile greceşti şi austriece nu au cum să su­pra­vieţuiască unui faliment al Greciei. De fapt, chiar şi pră­buşirea limitată iniţial la băncile greceşti va con­duce la falimente în lanţ în România. Pentru Europa, falimentul Greciei va fi foarte dureros, dar tolerabil în timp ce pentru România (în special deponenţii bănci­lor din România), falimentul Greciei va fi echivalent cu pierderea tuturor banilor depuşi de populaţie.
4. Am intrat în faza în care falimentul Greciei se poate produce aproape oricând. Solidaritate eu­ro­pea­­nă în privinţa situaţiei din Grecia nu există, iar sutele de miliarde care au fost promise pentru ameliorarea situa­ţiei şi aşa nu s-au plătit. Banca Mondială sugerează ţărilor în curs de dezvoltare din Uniunea Europeană “să se pregătească pentru ce-i mai rău”, iar agenţia Fitch consideră că 20 martie 2012 are şanse reale să fie ziua falimentului Greciei. Nu avem un glob de cris­tal pentru a şti exact ziua şi ora în ca­re se va declanşa dezastrul, dar ceea ce ştim este că mo­mentul în care milioane de români o să se tre­zeas­că fără banii strânşi în conturi este aproape.

Situaţia poate evolua după patru scenarii şi acum am ajuns într-un moment al deciziilor care vor avea consecinţe deosebit de serioase.

Scenariul 1:

Situaţia politică de la Bucureşti se stabilizează fără schimbări majore. Guvernul Boc (în formă remaniată sau nu) rămâne la putere şi continuă să acţioneze aşa cum a acţionat până acum. Şansele ca guvernul care a aprobat OUG-urile în baza cărora românii vor ră­mâne fără banii depuşi la bănci, să facă ceva pentru a salva populaţia sunt absolut nule. Suntem siguri că printre liderii opoziţiei există suficiente persoane care consideră că o astfel de evoluţie a evenimentelor este una pozitivă, deoarece le va permite accesul facil la putere, dar ei nu conştientizează faptul că în condiţiile unei distrugeri totale a sistemului financiar şi economic, corelate cu imposibilitatea de a plăti pensii şi salarii, opoziţia nu va ajunge la guvernare. România va ajunge să fie guvernată direct de FMI sau de orice altă organizaţie dispusă să ofere resursele financiare necesare supravieţuirii zilnice a populaţiei.
Precizări importante:
1. UE nu va avea nici resurse şi nici interes să-şi asume rolul de guvernator extern.
2. Nu va fi cazul unei influenţe “soft” cu negocieri, delegaţii şi acorduri discutabile. Vom avea o guvernare externă în toată regula, iar opozanţii de astăzi vor trebui să se obişnuiască cu ideea că noua adresă a guvernului român este 19th Street din Washington.

Guvernarea externă nu înseamnă că Jeffrey Franks va semna Ordonanţe de Urgenţă. Guvernarea externă înseamnă că şefii lui Jeffrey Franks decid numele pri­mu­lui ministru, iar clasa politică se conformează sau se confruntă cu sute de mii de oameni flămânzi în stradă.

Scenariul 2:
Actuala opoziţie reuşeşte, cu ajutorul trădătorilor din cadrul coaliţiei de guvernare, să dea jos guvernul Boc şi se instaurează un minunat guvern roş-galben. Luând în consideraţie faptul că arhitecţii multora dintre schemele “băieţilor deştepţi” din energie, gaze şi finanţe au fost create şi susţinute de către personaje deosebit de influente din PSD şi PNL, şansele ca noul guvern să lichideze schemele de finanţare a “băieţilor deştepţi” şi să forţeze BNR să garanteze depozitele populaţiei (asta în cazul improbabil în care Isărescu mai are bani) sunt infime. Mai mult decât atât, dacă va fi creat precedentul schimbării guvernelor la ie­şi­rea în stradă a câtorva mii de oameni, în mod garantat vom asista la situaţia în care imposibilitatea plăţii pensiilor şi salariilor, cuplată cu pierderea depo­zi­te­lor bancare, vor genera proteste la care vor participa nu câteva mii, ci sute de mii de persoane. Finalul scenariului va fi identic: România va fi guvernată de cei care vor fi capabili să o finanţeze.

Scenariul 3:
Crearea unui guvern de tehnocraţi. În cadrul opo­zi­­ţiei există personaje îndeajuns de inteligente să înţelea­gă lipsa de popularitate a propriilor lideri şi dispreţul general faţă de clasa politică care există în societate. În aceste condiţii, una dintre ideile pe care le pot rea­li­­za cu complicitatea unor trădători din PDL ar fi cre­a­rea unui guvern de tehnocraţi care să le ofere o credi­bilitate temporară şi siguranţa faptului că nimeni nu se va atinge de fluxurile financiare ale “băieţilor deştepţi”. Tehnocratul ideal care dispune de o reputaţie impecabilă, care i-a fost creată prin eforturile “unităţii informaţionale” infiltrate în mass-media, este Mugurel Isă­rescu. Deşi suntem siguri că el însuşi nu-şi doreşte să ajungă în această situaţie, s-ar putea să nu aibă de ales, în condiţiile în care suficiente persoane influente vor ajunge la concluzia că situaţii disperate necesită măsuri disperate. Rezultatul guvernării tehnocratice va fi la fel de dezastruos ca şi al unei guvernări politice. Distincţia “politic”-”tehnocratic” contează numai atunci când tehnocraţii nu au dosare de blocat, “poliţe” de plă­tit, favoruri de întors sau epoleţi ascunşi sub sacou. Guvernarea tehnocraţilor se va sfârşi cu dezastrul economic, pierderea banilor populaţiei din bănci şi introducerea guvernării externe.

Actuala clasă politică trăieşte cu impresia greşită că finanţatorii externi vor fi forţaţi prin natura lucrurilor să negocieze cu cei care vor fi la guvernare la Bucureşti. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Finanţatorii externi au suficiente resurse umane pentru a-i şunta pe toţi politicienii de la Bucureşti şi au mai existat ţări în care s-a făcut această manevră. Învăţarea istoriei este utilă pentru toată lumea.

Posibilitatea de a evita această situaţie există, dar numai în condiţiile în care se realizează scenariul 4:

Fie prin decizia volitivă a preşedintelui, fie prin con­sensul clasei politice, la butoanele economiei (nu contează care va fi funcţia oficială) trebuie să ajungă persoane care nu sunt grevate de obligaţii faţă de foşti şi ac­tuali securişti. Dacă aceşti oameni noi vor avea posibilitatea să demonteze total caracatiţa “băieţilor deş­tepţi”, întorcând în ţară fluxurile financiare care astăzi alimentează buzunare private, şi vor aplica câteva co­rec­ţii dure sistemului bancar (inclusiv BNR), atunci exis­tă posibilitatea ca România să nu ajungă să fie guvernată în totalitate din exterior, pensiile şi salariile să fie plătite, iar cetăţenii să nu-şi piardă banii depuşi la bănci.

Fereastra de oportunitate pentru acest scenariu pozi­tiv aproape s-a închis. Dacă nu vom vedea schim­bări în viitorul imediat, atunci ne va aştepta unul dintre scenariile tragice descrise mai sus.

http://cronicaromana.com/2012/01/18/editorial-patru-scenarii/