11 ianuarie 2012
Edecari pe Dâmboviţa (Business magazin)
În România cea minunată unde vieţuim, cel mai rău mă supără
comparaţiile de genul „...uite cum era cu 10 sau 20 de ani în urmă şi
cum e acuma, câte maşini, vile, vacanţe sau câte malluri..". O fi, dar mult mai corect mi s-ar părea să socotim, în comparaţie cu ce a fost, cum ar fi putut fi.
Ilia
Repin este un pictor rus, un fel de Grigorescu al ruşilor. S-a născut
în 1844, la momentul potrivit după cum puteţi observa pentru a deveni,
într-o Rusie post-octombrist revoluţionară, un pictor progresist, model
pentru generaţii întregi. Nu este nicio urmă de peiorativ în ce spun;
Repin a fost un membru de frunte al unei mişcări artistice numită
Peredvijniki, care s-ar putea traduce prin Rătăcitorii sau Hoinarii, un
grup care milita pentru ieşirea din canoanele clasice ale picturii şi
pentru renunţarea la statutul elitist al artei plastice.
Şi dacă Repin este Grigorescul ruşilor, atunci Carul său cu boi este
tabloul "Edecarii de pe Volga". Specialiştii spun că pictura este o
celebrare a demnităţii, forţei şi tăriei umane, dar
şi o condamnare a exploatării. În centrul grupului de edecari este un
tânăr, singurul care nu priveşte în pământ, care are o atitudine de
revoltă şi care pare că încearcă să se elibereze de hamul la care trage -
un simbol, au spus mai târziu propagandiştii, al dorinţei de eliberare.
Mai mult, pictura lui Repin contrasta cu realitatea idilic-pastorală
promovată până atunci în arta rusă - druşte împodobite şi cântăreţi la
balalaică; de ajuns să spun că însuşi Dostoievski l-a lăudat pe Repin
fără rezerve, fermecat de realismul personajelor; tabloul l-a făcut pe
scriitor să se simtă dator faţă de poporenii care muncesc aşa din greu, iar aprecierile sale au generat curentul narodnicilor, din care s-a
inspirat, în România, mişcarea poporanistă propovădută de Constantin
Stere, Dobrogeanu-Gherea sau Garabet Ibrăileanu.
Undeva în dreapta corabiei pe care o trag edecarii se vede dâra de
fum a unui remorcher, şi aici vreau să ajung, la lecţia de economie
politică din tabloul cu edecari. Remorcherul se îndepărtează, ciudat,
nu?, de vasul care trebuie tras împotriva curentului, în timp ce oamenii
trag la jug ca nişte animale.
Asta pentru că munca lor este aşa de
ieftină încât remorcherul, progresul, este eliminat din ecuaţie.
Sărăcia
în care trăiesc mujicii îi face să accepte orice, oricum, doar pentru
mai rezista o zi.
Să ne întorcem la România şi să admitem că în
anul 2012 cea mai mare problemă a României nu sunt deficitele sau
datoria externă sau corupţia, ci sărăcia, cea care generează toate cele
dinainte, şi corupţie, şi deficite, şi datorie externă. Nu mai are rost
să căutăm ţapi ispăşitori în fărâmiţarea terenurilor, în productivitatea
redusă, în investiţiile anemice sau în folosirea până la idioţenie a
sintagmei "mână de lucru ieftină" şi nu mă refer aici la sărăcie aşa cum
o calculează instituţiile financiare. Vorbesc de sărăcia care împiedică
oamenii să îşi schimbe mobila din casă la cinci ani şi la sărăcia care
împiedică antreprenorii să îşi ducă la bun sfârşit visele; la sărăcia
care face din funcţionar un ins coruptibil şi la sărăcia care îl face pe
medic să ridice neputincios din umeri
Iar climatul de austeritate cu care bat câmpii liderii politici, fie ei din
Europa sau de pe malurile Dâmboviţei este doar o altă prostie, de pus
lângă "too big to fail".
Cultura sărăciei înseamnă pentru
mine ideea de a împărţi oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în
fraieri şi şmecheri. Mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor,
idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Credinţa
în insul mesianic. Mulţumirea de a supravieţui, şi nu vorbesc aici de
satul românesc, ci chiar de companii.
Edecari în gol, pe Dâmboviţa sau pe Volga. Iar remorcherul se îndepărtează.
(Acesta este un prim text dintr-un proiect personal care încearcă să adune la un loc pictura, economia şi societatea.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
cine "nu are răbdare", poate citi textul din clip aici Mircea Hamza: Pentru uituicii, care au un interes: Turnătoriile la Se...
-
Jurnalistul american Glenn Beck a realizat primul său documentar, cu titlul “The Revolutionary Holocaust”, care arată originile ideologi...
-
Christopher Edward Harle Story , scriitor, publicist, consilier guvernamental pe probleme economice şi de securitate din Marea Britanie, ...
-
Der Spiegel a publicat pe 1 septembrie articolul Military Study Warns of a Potentially Drastic Oil Crisis (Un studiu al forţelor arm...
-
Glenn Beck FoxNews Channel Aired on Tuesday, Feb 01, 2011 (2/1/2011) at 01:00 PM Transcript...
-
There will be great tribulation; such has never been seen before. History has no record or any reference to describe the coming hor...
-
Ca să fie mai rentabil când va fi exportat ? Că tot se pregătește și privatizarea parțială a Romgaz. Ce se mai aude despre legea care int...
-
Comisia Europeană propune taxarea combustibililor auto şi pentru încălzire, "pentru a stimula dezvoltarea energiilor alternative ş...
-
Parlamentul European a votat Rezoluția referitoare la combaterea homofobiei în Europa (2012/2657(RSP)) , printre ai cărei raportori (in...
3 comentarii :
Super articol !
Au inceput sa rasara ....Vine primavara :)
Share-uiesc si eu
El presupune că e un remorcher, eu cred că e un vapor (parahod - "care merge cu foc") plin cu vilegiaturiști în vacanță. ;-)
Las' ca-i mai bine asa...Vrea sa arate unde duce politica de austeritate.Munca noastra va fi mai ieftina decat cea masinilor..Sclavi..
Trimiteți un comentariu